Lista aprobată a celor 248 de școli care nu vor mai folosi cataloage clasice pentru notarea și absențele elevilor, ci doar catalogul electronic. Radu Szekely, Ministerul Educației: Urmează centralizarea programelor folosite și monitorizarea prin chestionare pentru profesori, elevi, părinți, secretariate

19.075 de vizualizări
Foto: Cristian Nistor – Agerpres Foto
Catalogul electronic va fi folosit în acest an școlar în mod exclusiv în 248 de școli din 37 de județe și București, potrivit listei aprobate de Ministerul Educației. Documentul prevede școlile care sunt exceptate de la folosirea catalogului în format fizic. Instituțiile s-au putut înscrie în programul pilot lansat de minister cu câteva zile înaintea începerii cursurilor.

Ordinul ministrului Educației care făcea posibilă înscrierea în program era Ordinul nr 5.157 din 31.08.2021.

Consilierul ministrului Educației, Radu Szekely, fost secretar de stat și cel care a coordonat acest proiect, a declarat pentru Edupedu.ro că „urmează sa centralizăm ce cataloage folosesc unitățile de învățământ și de când sunt aceste programe folosite”.

„Instituțiile de învățământ vor primi, în cadrul procesului de monitorizare realizat de Direcția Generală România Educată din minister, chestionare de răspuns prin eșantionare pentru părinți, elevi, profesori, secretariat”, a mai spus Szekely.

Cele mai multe școli înscrise sunt din județul Sibiu – 32, urmate de 23 de școli din București și tot 23 din Cluj, 18 din Iași și 10 din Brașov.

Lista școlilor poate fi consultată aici:


4 comments
  1. Pandemie de chestionare. Valul n.

      1. Chiar sunt 32, treceți pe pagina următoare!
        Dar eu nu văd care e problema. Dacă voiau și alte școli, din alte județe, nu cred că erau refuzate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Cîmpeanu: Trebuie organizate concursuri pentru inspectorii școlari generali și adjuncți, în luna martie-aprilie maximum, pentru ca mai apoi să putem organiza concursuri și pentru directorii de școli

Concursurile pentru ocuparea funcțiilor de conducere din inspectoratele școlare ar trebui organizate în lunile martie-aprilie, pentru ca apoi să fie organizate și cele pentru directorii de școli, a anunțat ministrul…
Vezi articolul

Avertisment pentru părinții cu copii la grădinițe private, din partea Agenției care le acreditează: Se înregistrează continuu sesizări privind legalitatea. Informațiile pe care trebuie să le solicitați pentru siguranța și sănătatea copilului

Agenția din subordinea Ministerului Educației care evaluează grădinițele pentru acreditarea acestora a emis o atenționare pentru părinții care își duc copiii la grădinițe private. „Întrucât la ARACIP se înregistrează continuu…
Vezi articolul

Universitatea din București: Cazul lectorului Aurel Jean Andrei, condamnat cu suspendare în dosarul retrocedărilor fictive, va fi luat în discuție de Senatul Universității

Senatul Universității din București va lua în discuție cazul lectorului Aurel-Jean Andrei, care a fost condamnat la 2 ani cu suspendare în dosarul retrocedărilor fictive din Constanța, a anunțat Universitatea din București, într-un…
Vezi articolul