Lista cu stadiul proiectelor din Educație finanțate prin PNRR / Ministrul Pîslaru: Până pe 31 august trebuie finalizate și recepțiile lucrărilor, nu e suficient doar să termini de construit

452 de vizualizări
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene spune că potrivit regulamentului Comisiei Europene, până pe 31 august 2026 trebuie finalizate lucrările dar și finalizate recepțiile. „Nu e suficient doar să lași sapa și să termini de construit”, a spus Pâslaru în conferința de presă de joi, 9 aprilie, de la Guvern, după ședința privind stadiului implementării proiectelor prin PNRR. Amintim, Edupedu.ro a scris că Guvernul României a eliminat 12 jaloane și ținte din cele 7 reforme și 18 investiții din Componenta 15 – Educație, în urma renegocierii Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În total au rămas 9.730 de proiecte, iar stadiul lor poate fi verificat pe site-ul dedicat PNRR.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a spus în conferința de presă de la Guvern privind stadiul de implementare al proiectelor prin PNRR, că 65 de ținte și jaloane sunt cu risc ridicat. El nu a precizat din ce componentă fac parte, dacă sunt și pe Educație.

Pîslaru a mai precizat că „guvernul a stabilit un calendar clar pentru implementarea reformelor critice din Planul Național de Redresare și Reziliență și a agreat un plan de acțiune care va fi monitorizat la fiecare două săptămâni, astfel încât programul să fie finalizat până la 31 august”. Ministrul a subliniat că nu e suficient să fie gata lucrările până la această dată, ci și recepția și documentele trebuie finalizate pentru a fin depuse la Comisia Europeană.

„Pentru toată lumea care are proiecte de implementat, nu-i suficient numai să lași sapa și să termini de construit, ci să ai și recepția cu documentele și cu variațiunile pe care le vom avea finalizate până pe 31 august 2026″.

Ministrul a precizat că orice poate verifica stadiul lucrărilor și investițiilor, nivelul de absorbție, pe site-ul dedicat. Aici se pot verifica toate cele 9.730 de proiecte, în funcție de județ, pe harta interactivă, apoi pe fiecare instituție de învățământ în parte.

De exemplu, cele mai multe investiții s-au făcut în București, Iași și Timiș.

Redăm fragmente din declarațiile ministrului Dragoș Pîslaru, de la Guvern


Dragoș Pâslaru: Guvernul a stabilit un calendar clar pentru implementarea reformelor critice din Planul Național de Redresare și Reziliență și a agreat un plan de acțiune care va fi monitorizat la fiecare două săptămâni, astfel încât programul să fie finalizat până la 31 august. (…)

Din acest tablou de bord, noi avem în continuare 179 de ținte și jaloane pentru cererile 5 și 6 și, din aceste 179 de ținte și jaloane, 45 de ținte și jaloane sunt aferente reformelor, din care cele 14 pe care vi le-am prezentat sunt cheie, iar 134 de ținte și jaloane sunt aferente investițiilor și, din acest număr de ținte și jaloane, practic avem circa o treime care sunt îndeplinite complet, o treime care sunt într-o zonă pe care o avem marcată cu galben, în care încă mai avem de tras, dar lucrurile arată bine și o treime unde există acest risc ridicat, 65 de ținte și jaloane cu risc ridicat, din totalul de 179. Ceea ce mi se pare important să știți este că guvernul, în acest moment, deci nu mai orbecăie, avem o claritate foarte mare cu privire la care sunt investițiile, cine implementează, ce are de făcut, care sunt lucrurile pe care le avem de discutat cu Comisia Europeană cu privire la documentele de recepție. Voi fi luni la Bruxelles și mă voi întâlni cu doamna Céline Gauer pentru a pregăti aceste discuții referitoare la modalitatea în care închidem PNRR-ul.

Va urma cel mai probabil o ordonanță de urgență care va clarifica foarte predictibil modul în care se închide PNRR-ul, inclusiv prin prisma documentelor și consecințelor de implementare.


Era important să aduc aceste lucruri în spațiul public pentru că, în Guvern, am avut niște discuții foarte bune, care ne creează în acest moment predictibilitate cu privire la implementare. Încă un lucru voiam să vă menționez – pentru cererile de plată 3 și 4 suntem pe ultima sută de metri în comunicarea cu Comisia; mai sunt câteva clarificări tehnice. Colegii de la Bruxelles au avut sărbătoarea Paștelui, motiv pentru care au fost plecați o perioadă de timp. Acum am reluat corespondența și ne așteptăm, cât mai curând, să finalizăm aprobarea pentru cererile de plată 3 și 4.

Reporter: 179 de ținte și jaloane pentru cererile 5 și 6, din care – dacă am reținut bine – 65, o treime, 65 de ținte și jaloane sunt cu risc ridicat.

Dragoș Pîslaru: Da.

Reporter: Care este valoarea, adică ce sume riscăm să pierdem la aceste 65 de ținte și jaloane?


Dragoș Pîslaru
: Credeți-mă că exact cifra asta aș vrea să vă dau și eu. Din păcate, există o diferență între valoarea investițiilor pe care o ai și într-o investiție poți să ai mai multe ținte. Deci lucrurile sunt… Nu avem, din păcate, pentru că există o anumită abordare a Comisiei Europene, în care nu avem o alocare pe ținte și jaloane, avem alocările pe investiții. Deci, această temă este una din temele pe care luni le voi avea cu doamna Céline Gauer, de a ruga Comisia Europeană – și asta a fost o surpriză și pentru mine – să ne dea care e baza lor de calcul pe ținte și jaloane. Nu există în acest moment această informație oferită de Comisia Europeană, astfel încât exact ceea ce aș fi vrut să vă ofer în acest…

Reporter: Măcar, măcar de ordin.

Dragoș Pîslaru: Am încercat să fac exact asta, de ordin. Problema este că ai pe structură. Dacă o să stați să vă uitați în dashboard, veți vedea că la o investiție pot să am investiție și reformă care cuprind mai multe ținte și jaloane fără să fie asignate unu la unu. Deci, eu nu pot să iau valoarea dintr-o parte și să o pun în cealaltă.

Reporter: Sute, miliarde de euro?

Dragoș Pîslaru: Discutăm de sute de milioane cu siguranță.

Reporter: Ok.

Dragoș Pîslaru: Deci, ca să ne înțelegem, dacă am apreciat că o treime, ca număr, ar fi problematice, aprecierea pe care vă pot da foarte, să spunem, fără să fiu foarte precis, este că cam o treime din suma pe care o avem de 10 miliarde este în acest moment cu risc ridicat. Adică vreau să ne înțelegem că tot pe acolo suntem ca ordini de mărime grosier, dacă vreți din punctul ăsta de vedere.

(…) Ceea ce cere regulamentul Uniunii Europene este să termin lucrările și să am certificatele de recepție până la 31 august. Ulterior, eu pot trimite documentele, dar aceste documente care probează recepția trebuie să fie finalizate până pe 31 august. Va exista probabil o perioadă de două-trei luni de zile în care le vom strânge, ordona, pune pe diverse cerințe ale Comisiei Europene în ceea ce înseamnă raportarea.

Dar pentru toată lumea care are proiecte de implementat, nu-i suficient numai să lași sapa și să termini de construit, ci să ai și recepția cu documentele și cu variațiunile pe care le vom avea finalizate până pe 31 august 2026. Iar acum, dacă clarificăm care sunt documentele cerute și, pe de altă parte, clarificăm consecințele implementării sau neimplementării, ca să fie totul predictibil, cred că este ceva la care se așteaptă lumea de foarte multă vreme. Guvernul României, cu premierul Ilie Bolojan, cu ceea ce facem noi la MIPE, în sfârșit, vrea să aibă o abordare carteziană, clară, cu privire la ce avem de făcut, care sunt reformele prioritare, care sunt investițiile și care sunt consecințele la finalizare”.

Informații de context

Componenta 15. Educație din PNRR a inclus 7 reforme și 18 investiții cu o valoare de 3.51 miliarde de euro. Edupedu.ro a scris pe 14 august că Educația pierde 718 milioane de euro din PNRR și că Platforma de evaluare online a elevilor la examenele naționale, de 78 milioane de euro, dar și consorțiile școlare rurale nu se mai finanțează. 

Guvernul României a eliminat 12 jaloane și ținte din cele 7 reforme și 18 investiții din Componenta 15 – Educație, în urma renegocierii Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Cele mai afectate sunt reformele privind educația timpurie, învățământul profesional și dual și digitalizarea, dar cele mai mari tăieri de fonduri, peste 300 de milioane de euro, provin din investițiile în infrastructura educațională și echipamente școlare, potrivit datelor Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), transmise la solicitarea Edupedu.ro.

Vezi aici lista cu țintele și jaloanele eliminate din cele 7 reforme și 18 investiții pe Educație

Două universități din Iași pierd jumătate dintre proiectele de modernizare și de consolidare a infrastructurii academice, asigurarea infrastructurii universitare (cămine, cantine, spații de recreere)”, anunță Ziarul de Iași, citat de G4Media.ro.

Pierderile se ridică la 176,5 milioane de lei, iar cea mai mare este cea înregistrată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, care rămâne fără două proiecte majore.

Citește și:
EXCLUSIV Educația timpurie, învățământul profesional și digitalizarea sunt marile reforme ratate de Ministerul Educației prin PNRR / LISTA cu țintele și jaloanele eliminate din cele 7 reforme și 18 investiții
Universitățile din Iași au pierdut 35,2 milioane euro finanțare nerambursabilă din PNRR / Dispar un stadion, o cantină și un cămin modernizat


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Național al Elevilor, despre scenariul începerii școlii față în față la 1 octombrie: Această propunere dă dovadă de o iresponsabilitate imensă din partea Executivului

„Această propunere dă dovadă de o iresponsabilitate imensă din partea Executivului”, susuține Consiliul Național al Elevilor, într-o reacție rapidă la declarația Premierului Orban despre scenariul începerii școlii față în față…
Vezi articolul

Profesorul Radu Gologan: Bacalaureatul este învechit și nu verifică competențele unui elev de 18 ani, nici articularea la ceea ce este nou. Peste 10 ani vom avea copii care gândesc altfel și care trebuie testați altfel

„Bacalaureatul, așa cum este conceput la noi, este oarecum învechit și nu verifică competențele unui elev de 18 ani, care a trecut 12 ani prin școală. Nu verifică nici articularea…
Vezi articolul

Compania care produce actualizarea aplicației de salarizare din Învățământ reacționează în problema posibilei întârzieri a salariilor: Am livrat noul kit EduSal în 2 zile de la semnarea contractului cu Ministerul Educației, cu 4 zile înainte de termen

Reacție a companiei care a contractat de la Ministerul Educației serviciile de dezvoltare și suport tehnic pentru aplicația de salarizare EduSal, după ce varianta actualizată a acesteia a ajuns în…
Vezi articolul

La Matematică, abia din noiembrie încep colegii mei care predau la clasa a IX-a să intre în materie, până atunci fac remediale, recuperare, inclusiv la clasele unde s-a intrat cu 9,50, cu 9,60. De ce? Pentru că ei sunt antrenați pe anumite tipuri de itemi, spune Daniela Orășanu, directoarea Colegiului Tehnic Unirea din Pașcani

„La matematică, în clasa a IX-a, profesorii fac remediale, recuperare, până în noiembrie, inclusiv la clasele unde s-au intrat cu 9.50, cu 9,60. Pentru că elevii sunt antrenați pe anumite…
Vezi articolul