Lista școlilor de aplicație pentru practica pedagogică, în anul școlar 2024-2025, publicată în Monitorul Oficial / Până pe 1 octombrie, inspectoratele școlare transmit Ministerului Educației situația centralizată a consorțiilor școlare înființate

27.901 de vizualizări
Foto: captură ordin de ministru – școli aplicație
Lista școlilor de aplicație pentru anul școlar 2024-2025 a fost publicată în Monitorul Oficial. Prin ordinul de ministru nr. 5.957 din 13 august 2024 a fost aprobată componența rețelei naționale a școlilor de aplicație pentru anul școlar 2024-2025. De menționat este că pentru noul an școlar se menține componența rețelei naționale a școlilor de aplicație din anul școlar 2023-2024.

Până pe 1 octombrie, fiecare inspectorat școlar va transmite Ministerului Educației situația centralizată a consorțiilor școlare înființate la nivelul județului/municipiului București, potrivit ordinului menționat.


Art. 3 – „(5) Până la data de 1 octombrie a anului în curs, fiecare inspectorat școlar transmite la direcția cu atribuții de formare din cadrul Ministerului Educației situația centralizată a consorțiilor școlare — BPP — înființate la nivelul județului/municipiului București, precizând, pentru fiecare caz în parte, școala de aplicație coordonatoare, unitățile de învățământ componente ale consorțiului și numărul deciziei de înființare.”

Ce înseamnă școală de aplicație

Articolul 5 din Ordinul 4813/2020 stabilește că „statutul de școală de aplicație, membră a rețelei naționale a școlilor de aplicație, este dobândit de unitățile de învățământ preuniversitar, altele decât unitățile cu profil pedagogic, pentru o perioadă de minimum 5 ani și este aprobat prin ordin al ministrului educației și cercetării”.

„La expirarea perioadei de minimum 5 ani, la solicitarea unităților de învățământ preuniversitar – școli de aplicație, altele decât unitățile cu profil pedagogic, cu aprobarea inspectoratului școlar și cu avizul Ministerului Educației și Cercetării, statutul de școală de aplicație poate fi prelungit, pentru o perioadă egală cu perioada inițială”, mai prevede articolul menționat anterior.

Ce prevede ordinul publicat în Monitorul Oficial


Art. 2. — (1) În procesul de organizare și desfășurare a activităților de practică pedagogică și de mentorat didactic, unitățile de învățământ cu statut de școală de aplicație, prevăzute în anexă, pot organiza consorții școlare constituite ca baze de practică pedagogică (denumite BPP).

(2) Consorțiul școlar se constituie în jurul unei unități de învățământ preuniversitar liceal cu statut de școală de aplicație, denumită școală de aplicație coordonatoare, care încheie acorduri de parteneriat cu alte unități de învățământ, în scopul organizării stagiilor de practică pedagogică.

(3) Pentru stabilirea componenței unui consorțiu școlar, școlile de aplicație coordonatoare vor avea în vedere tipuri de contexte practice diverse, precum: școlarizare pe niveluri de învățământ diferite, tipuri de comunități școlare variate (rural-urban, centru-periferie), alternative educaționale recunoscute de Ministerul Educației și diverse modalități de organizare a procesului de învățământ (învățământ simultan, învățământ special, școlarizarea în grupe/clase în spitale).”

Pentru cât timp se înființează consorțiile școlare


Art. 2 – „(4) Consorțiile școlare se înființează pentru o durată care nu poate fi mai mare de 5 ani școlari, prin decizie a inspectorului școlar general din județul pe raza căruia funcționează școala de aplicație coordonatoare, la propunerea conducerii școlii de aplicație coordonatoare, emisă pe baza acordurilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar componente.

(5) Consorțiile școlare înființate în anii școlari precedenți își continuă activitatea și în anul școlar 2024—2025, conform deciziei de înființare.”

În ordin se arată că, pentru practica pedagogică, facultățile încheie contracte cu școli de aplicație din rețeaua națională în care să existe profesori mentori și/sau profesori cu experiență didactică și cu activitate metodică


Art. 3. — „(1) Pentru organizarea și desfășurarea stagiilor practice pedagogice, instituțiile de învățământ superior încheie contracte cu școli de aplicație din rețeaua națională, precizate în anexă, în care să existe profesori mentori și/sau profesori cu experiență didactică și cu activitate metodică, care predau discipline pedagogice sau care au experiență metodică relevantă/de mentorat didactic în specialitatea disciplinelor/ domeniilor pentru care se organizează stagii practice pedagogice.

(2) Condițiile și modalitățile de organizare și desfășurare a stagiilor practice pedagogice sunt precizate în contractul încheiat între instituțiile de învățământ superior și școala de aplicație.”

Dacă facultatea nu identifică în rețeaua națională a școlilor de aplicație o unitate de învățământ care să poată asigura realizarea obiectivelor sale și cu care să poată încheia contract, aceasta poate încheia contract pentru organizarea practicii pedagogice în anul școlar 2024—2025, cu avizul inspectoratului școlar, cu școli decât cele din lista de mai jos.

Art. 3 – „(3) În situația în care, pentru organizarea stagiilor practice pedagogice, la o anumită disciplină de studiu/pentru un anumit domeniu, instituția de învățământ superior cu atribuții în organizarea formării inițiale pentru profesia didactică nu identifică în rețeaua națională a școlilor de aplicație o unitate de învățământ care să poată asigura realizarea obiectivelor sale și cu care să poată încheia contract, aceasta poate încheia contract pentru organizarea practicii pedagogice în anul școlar 2024—2025, cu avizul inspectoratului școlar, cu alte unități de învățământ decât cele nominalizate în anexă.”

(4) În anul școlar 2024—2025, Ministerul Educației, prin casele corpului didactic, facilitează furnizarea de programe de formare în domeniul mentoratului didactic pentru personalul didactic încadrat în unități de învățământ cu statut de școală de aplicație, în vederea asigurării unui număr de profesori mentori adecvat organizării și desfășurării stagiilor de practică pedagogică.”

Unitățile de învățământ preuniversitar cuprinse în rețeaua națională a școlilor de aplicație pentru anul școlar 2024—2025

Ordinul de ministru poate fi consultat mai jos:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Goana după adeverințe a profesorilor, întețită de România Educată. „Contribuția” profesorilor la activitățile extrașcolare este luată în considerare la evaluarea periodică și pentru acordarea gradațiilor de merit, prevede proiectul Legii Deca

„Contribuția” profesorilor la activitățile de educație extrașcolară este recunoscută prin luarea în considerare în cadrul evaluărilor periodice și pentru acordarea gradațiilor de merit, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar, în varianta…
Vezi articolul

Eveniment susținut de BCR

Conferință regională pentru profesori și învățători, la Timișoara, pe 21 septembrie, organizată de Edupedu.ro: Școala de Bani începe școala – discutăm despre educație financiară într-un context transdisciplinar – înscrieri deschise

Elevii și copiii, în general, ar fi indicat să știe noțiunile de educație financiară, dar și mai important este să le aplice și să afle despre bani în cât mai…
Vezi articolul

Planul de Redresare, publicat de Guvern: Adaptarea curriculumului pentru învățarea în mediul virtual și digitalizarea proceselor și conținuturilor în educație, două dintre măsurile pentru care România educată primește 4 mld. euro până în 2026

Guvernul a publicat astăzi Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care prevede pentru Educație adaptarea curriculumului pentru învățarea în mediul virtual și digitalizarea proceselor și conținuturilor din programele școlare,…
Vezi articolul

Ministrul Educației, despre cursurile de educație parentală la începutul grădiniței, al clasei pregătitoare, al gimnaziului și al liceului: Ne dorim mai mult decât simple “ședințe cu părinții”. Ne dorim întâlniri suport / Avem deja 200 de formatori

„Ne dorim mai mult decât simple “ședințe cu părinții”. Ne dorim întâlniri suport”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru Edupedu.ro în contextul publicării în dezbatere a draftului Strategiei pentru…
Vezi articolul