LISTĂ Situația investițiilor PNRR din Cercetare / Autoritatea Națională pentru Cercetare cere Guvernului să aprobe urgent continuarea contractelor de achiziții în valoare de 160 milioane lei

191 de vizualizări
Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com
Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC), instituție aflată în subordinea Ministerului Educației și Cercetării și responsabilă de investițiile PNRR din Cercetare a publicat un raport detaliat privind stadiul implementării proiectelor finanțate și solicită Guvernului să aprobe urgent continuarea contractelor de achiziții, cu o valoare totală de 160 milioane lei, pentru centre de competențe, atragerea resurselor umane specializate, burse Marie Curie și ERA Talent Platform, conform Memorandumului aprobat de guvern pe 18 septembrie.
  • Este vorba de Memorandumul cu tema: Autorizarea continuării contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare/contractelor de achiziție/procedurilor de achiziție care intră sub incidența prevederilor O.U.G nr.41/2025 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investițiilor finanțate din Planul național de redresare și reziliență și din fonduri publice naționale, aflate în responsabilitatea Ministerului Educației și Cercetării din cadrul Componentei 15 și 9 Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare.

Potrivit documentului, toate investițiile aflate în derulare au un progres fizic de peste 30%, riscul de nefinalizare fiind considerat scăzut.

Andrei Alexandru, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC), a declarat pe 14 august pentru Edupedu.ro că, a fost diminuat cu 15% bugetul inițial PNRR pe cercetare, însă cu avantajul mutării investițiilor avansate pe finanțare nerambursabilă.

Informații pe scurt despre investițiile pe Cercetare finanțate prin PNRR
  • Toate proiectele au termen de finalizare 30 iunie 2026 și vor fi finanțate exclusiv din granturi nerambursabile PNRR.
  • ANC nu va mai încheia noi contracte de finanțare, întrucât indicatorii stabiliți sunt deja atinși sau în curs de realizare.
  • Achizițiile viitoare vizează consumabile și echipamente de laborator, cu o valoare totală estimată de 160 milioane lei (126,4 mil. lei PNRR + 33,6 mil. lei TVA). Blocarea lor ar duce la întârzieri sau anulări de activități esențiale.
  • ANC solicită Guvernului aprobarea urgentă a autorizației pentru continuarea achizițiilor în cadrul investițiilor I5, I8, I9 și I10, până la aprobarea modificării Deciziei Consiliului UE privind PNRR România.

Pentru reformele și obiectivele încă restante – Reforma 2, Reforma 5 și asistența tehnică furnizată de Banca Mondială (RAS P179979) – finanțarea va fi asigurată din economiile realizate în cadrul alocării totale a Componentei 9.

ANC avertizează că blocarea achizițiilor de produse și echipamente de laborator ar genera întârzieri sau chiar anularea unor activități, cu efecte negative asupra finalizării proiectelor și atingerii indicatorilor. Valoarea totală a angajamentelor legale vizate este de aproximativ 160 milioane lei (din care 126,4 milioane lei finanțare PNRR și 33,6 milioane lei TVA).

Pentru accelerarea implementării, ANC propune ca Guvernul să aprobe urgent autorizarea încheierii de contracte de achiziții publice de bunuri și servicii de către beneficiarii investițiilor:

  • I5 – Instituirea și operaționalizarea centrelor de competențe
  • I8 – Program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate
  • I9 – Sprijin pentru posesorii de certificate de excelență la bursele Marie Sklodowska Curie
  • I10 – Înființarea unei rețele naționale de 8 centre regionale de orientare în carieră (ERA TALENT PLATFORM)
Situația investițiilor PNRR din Cercetare
Investiția 5. Instituirea și operaționalizarea centrelor de competențe

Obiectivul îl constituie înființarea și operaționalizarea a 5 centre de competențe în domenii strategice ale programului Orizont Europa (cancer, adaptarea la schimbările climatice, oceane sănătoase, orașe inteligente și sănătatea solului și a alimentelor).

  • Jalon 280 – crearea celor 5 centre a fost realizată (contracte semnate).
  • Ținta 281 – atragerea de bugete din proiecte CDI private este în curs.

Buget: 25 mil. euro alocați, 24,47 mil. euro contractați, din care 20,17 mil. euro PNRR.
Execuție: 9,95 mil. euro (aprox. 50% din PNRR).

Investiția 8. Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare

Vizează integrarea a 116 cercetători internaționali, prin formarea unor grupuri de excelență și creșterea capacității instituționale de absorbție a fondurilor europene.

  • Ținta 284 – contractele au fost semnate, indicator realizat.

Buget: 168 mil. euro alocați, 160,18 mil. euro contractați, din care 150,95 mil. euro PNRR. Execuție: 53,9 mil. euro (34%).

Investiția 9. Program de sprijin pentru posesorii de certificate de excelență primite la competiția pentru burse individuale Marie Sklodowska Curie

Program dedicat finanțării proiectelor validate la nivel european, dar care nu au primit finanțare directă prin Horizon.

  • Ținta 285 – realizată: 12 contracte semnate pentru cercetători.

Buget: 1,6 mil. euro alocați, 1,52 mil. euro contractați. Execuție: 1,02 mil. euro (68%).

Investiția 10. Înființarea și susținerea financiară a unei rețele naționale de opt centre regionale de orientare în carieră ca parte a ERA TALENT PLATFORM

Prevede crearea unei rețele naționale de 8 centre de orientare în cariera de cercetător, găzduite de universități publice.

  • Jalon 286 – atins: toate cele 8 centre sunt contractate și operaționalizate.
  • Ținta 287 – în curs de realizare: cercetătorii beneficiază de servicii de orientare.

Buget: 6 mil. euro alocați, 7,1 mil. euro contractați (5,47 mil. euro PNRR). Execuție: 1,82 mil. euro (32%).

DOCUMENT Memorandumul cu tema: Autorizarea continuării contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare/contractelor de achiziție/procedurilor de achiziție care intră sub incidența prevederilor O.U.G nr.41/2025 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investițiilor finanțate din Planul național de redresare și reziliență și din fonduri publice naționale, aflate în responsabilitatea Ministerului Educației și Cercetării din cadrul Componentei 15 și 9 Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare.
ANEXA LISTA proiectelor și contractelor PNRR pe Educație și Cercetare

Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
UPDATE Împrumuturile prin PNRR în două investiții de cercetare, cu buget total de 36 milioane euro, vor fi tăiate după ajustările PNRR – Memorandum / Alte investiții în cercetare trec de pe împrumut pe grant  / Andrei Alexandru, ANC: diminuare de 15% a bugetului inițial, cu avantajul mutării investițiilor avansate pe finanțare nerambursabilă


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cercetătorii pot depune proiecte la ELI-NP, laserul de la Măgurele, anunță echipa consorțiului european Extreme Light Infrastructure. Apelul de proiecte este deschis și pentru centrele din Ungaria și Cehia

Extreme Light Infrastructure (ELI), cea mai avansată infrastructură de cercetare bazată pe laseri de mare putere, lansează al doilea apel de proiecte la care cercetătorii sunt invitați să depună propuneri,…
Vezi articolul

Apel pentru retragerea lucrărilor științifice semnate de Elena Ceaușescu, disponibile încă la marile edituri internaționale / The Guardian: Fraudele ei au avut impact pe termen lung în politică și știință – a se vedea cazul Florin Roman

Numele Elenei Ceaușescu persistă pe lucrări și volume de cercetare încă disponibile pe platformele unor mari edituri academice internaționale, fapt pentru care un grup de cercetători au lansat un apel…
Vezi articolul

O nouă ediție a DOOM – Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române – apare în acest an, anunță Institutul de Lingvistică al Academiei Române. Adina Dragomirescu, directorul institutului: Sunt 3.600 de cuvinte noi

Institutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” anunță apropiata apariție a ediției a III-a a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române – DOOM. Directorul…
Vezi articolul