UPDATE Aproape cincizeci de trenuri Regio ale CFR Călători sunt suspendate temporar începând de astăzi, 21 octombrie, și sâmbătă, 25 octombrie, potrivit unui comunicat din partea companiei feroviare. Circulația a 24 de trenuri InterRegio va fi întreruptă din 7 și 8 noiembrie.
UPDATE: CFR Infrastructură a anunțat că, în urma obținerii unui angajament de plată din partea companiei de transport feroviar, trenurile CFR călători vor circula în continuare conform programului obișnuit.
Măsura vine ca urmare a „neachitării Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (T.U.I.), conform obligațiilor contractuale”, se arată într-un comunicat al CFR Infrastructură. „La această dată, sumele restante aferente achitării T.U.I-ului se ridică la 100.203.237,65 lei”, mai transmit reprezentanții companiei.
Potrivit comunicatului, circulația trenului va fi reluată atunci când CFR călători va achita restanțele acumulate.
Trenurile care vor fi suspendate din data de 21 octombrie:
- trenurile R 5431 și R 5432 în relația Bacău – Suceava Nord și retur;
- trenurile R 5539 și R 5540 în relația Pașcani – Suceava Nord și retur;
- trenurile R 5568 și R 5570 în relația Botoșani – Suceava Nord și retur;
- trenul R 8003 în relația București Obor – Fetești;
- trenul R 8005 în relația București Obor – Constanța;
- trenurile R 5106 și R 5107 în relația Mărășești – Buzău și retur;
- trenurile R 5071 și R 5072 în relația Brazi – Buzău și retur;
- trenul R 3030 în relația Brașov – București Nord;
- trenul R 3029 în relația București Basarab – Brașov;
- trenurile Regio 3115, 3116, 3117 și 3118 în relația Timișoara Nord – Oradea și retur;
- trenurile R 3126 și R 3129 în relația Gurahonț – Arad și retur;
- trenurile R 3127 și R 3128 în relația Arad – Brad și retur;
- trenurile R 4105 și R 4106 în relația Bistrița Nord – Cluj Napoca și retur;
- trenurile R 5002 și R 5003 în relația Buzău – București Nord și retur;
- trenurile R 5016 și R 5017 în relația Buzău – București Nord și retur;
- trenurile R 4331 și R 4338 în relația Oradea – Halmeu și retur;
- trenul R 4332 în relația Satu Mare – Oradea;
- trenurile Regio 4401, 4402, 4405 și 4406 în relația Satu Mare – Halmeu și retur;
- trenul R 4502 în relația Siculeni – Brașov;
- trenurile R 4533 și R 4536 în relația Târgu Mureș – Războieni și retur;
- trenurile R 2441 și R 2443 în relația Târgu Mureș – Sibiu și retur;
- trenurile R 2445 și R 2447 în relația Teiuș – Târgu Mureș și retur;
- trenurile R 2560 și R 2561 în relația Mediaș – Sibiu și retur;
- trenul R 2563 în relația Sibiu – Sighișoara;
- trenul R 2564 în relația Beia Hm – Sibiu;
- trenurile R 2567 și R 2568 în relația Sibiu – Sighișoara și retur.
De sâmbătă, 25 octombrie, alte două trenuri Regio, pe ruta București Nord – Urziceni și retur, vor fi suspendate temporar. Este vorba despre R. 7035 și R 7038.
Pentru o serie de trenuri InterRegio, circulația va fi suspendată din data de 7 noiembrie:
- trenurile IR 1634 și IR 1633 Brașov – București Nord și retur;
- trenurile IR 1661 și IR 1662 București Nord – Iași și retur;
- trenurile IR 1571 și IR 1574 București Nord – Galați și retur;
- trenurile IR 1599 și IR 1590 București Nord – Drobeta Turnu Severin și retur;
- trenul IR 1531 Timișoara Nord – Baia Mare;
- trenurile IR 1537 și IR 1539 Timișoara Nord – Oradea și retur;
- trenurile IR 1743 și IR 1744 Arad – Oradea și retur;
- trenurile IR 1745 și IR 1746 Târgu Mureș – Cluj Napoca și retur;
- trenul IR 1532 Satu Mare – Timișoara Nord;
- trenul IR 1533 Timișoara Nord – Satu Mare;
- trenurile IR 1537 și IR 1539 Timișoara Nord – Oradea și retur;
- trenurile IR 1743 și IR 1744 Arad – Oradea și retur;
- trenurile IR 1745 și IR 1746 Târgu Mureș – Cluj Napoca și retur.
Trenul IR 1530, pe ruta Baia Mare – Timișoara Nord, va fi suspendat începând cu 8 noiembrie.
Tot de astăzi vor fi anulate 22 de trenuri Regio. Iată care sunt acestea:
- trenul R 5031 în relația București Nord – Ploiești Sud;
- trenul R 8002 în relația Fetești – București Obor;
- trenul R 8006 în relația Constanța – București Obor;
- trenul R 2571 în relația Sibiu – Mediaș;
- trenul R 2566 în relația Mediaș – Sibiu;
- trenul R 2565 în relația Sibiu – Copșa Mică;
- trenul R 3530 în relația Sighișoara – Beia;
- trenul R 3542 în relația Sighișoara – Odorhei;
- trenul R 13544 în relația Sighișoara – Odorhe;
- trenul R 3541 în relația Odorhei – Cristur;
- trenul R 3544 în relația Cristur – Odorhei;
- trenul R 3543 în relația Odorhei – Sighișoara;
- trenul R 3546 în relația Sighișoara – Odorhei;
- trenul R 3545 în relația Odorhei – Cristur;
- trenul R 3548 în relația Cristur – Odorhei;
- trenul R 3547 în relația Odorhei – Sighișoara;
- trenul R 2567 în relația Sibiu – Sighișoara;
- trenul R 4334 în relația Halmeu – Satu Mare;
- trenul R 4337 în relația Satu Mare – Halmeu;
- trenul R 4341 în relația Oradea – Valea lui Mihai;
- trenul R 3123 în relația Arad – Brad;
- trenul R 3125 în relația Arad – Gurahonț.
De mâine, 22 octombrie, vor fi anulate alte trei trenuri Regio:
- trenul R 4340 în relația Valea lui Mihai – Oradea;
- trenul R 3122 în relația Gurahonț – Arad;
- trenul R 3124 în relația Brad – Arad.
Încă trei trenuri Regio vor fi anulate de sâmbătă, 25 octombrie. Unul dintre acestea va circula în continuare în fiecare zi, cu excepția zilelor de sâmbătă. Este vorba despre:
- trenul R 2572 în relația Sighișoara – Sibiu;
- trenul R 2569 în relația Sibiu –Mediaș, doar în zilele de sâmbătă;
- trenul R 5433 Bacău – Suceava Nord va fi anulat pe distanța Pașcani – Suceava Nord.
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.