LIVE TEXT Liderii de sindicat, explicații despre suspendarea grevei: Sunt convins că sunt oameni în continuare nemulțumiți, sunt oameni care doresc continuarea grevei generale. Noi am primit mandat pe care ni l-am îndeplinit. Mai departe rămâne să vedem ce se întâmplă

10.819 vizualizări
Foto: Angelo Brezoianu/Agerpres Foto
Liderii FSLI și FSE „Spiru Haret” au ieșit la declarații la sediul FSLI, după anunțul că greva generală se va suspenda după ce Guvernul publică în Monitorul Oficial ordonanța de urgență cu modificările convenite. Este vorba despre adoptarea azi a unei ordonanțe de urgență cu salariul debutantului cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024. Ministrul Muncii a declarat că de la 1 ianuarie 2024 un profesor debutant va avea un salariu net de 4.600 de lei. Declarația a fost făcută la Guvern, după ședința în care Executivul a adoptat ordonanța de urgență prin care au acceptat cererile sindicatelor.
  • Liderul sindicatului USLIP Iași: Dacă în Monitorul Oficial nu apar astăzi cele două modificări în Ordonanța de Urgență privind salariul profesorului debutant și creșterea salariilor cu 50% de la 1 ianuarie, greva continuă

Cele mai importante declarații făcute de Marius Nistor, FSE „Spiru Haret” și Simion Hăncescu, FSLI:

Simion Hăncescu, FSLI: Așa cum vă amintiti tot in această sala am anuntat declansarea grevei generale, pe 22 mai. Am plecat la negocierile cu Guvernul având la baza o lista de revendicări: prima: să obținem o majorare salarială care să acopere rata inflației pe 2023 și să se elaboreze un act normativ prin care să se garanteze că în noua lege a salarizării salariul unui debutant – salariul mediu brut pe economie.

Desigur că problema de bază este construirea grilei. Vom începe cu ministerul muncii să lucrăm si acolo va fi bătălia cea mai importantă.

Asa cum am anuntat astăzi, că se suspendă greva generală în condițiile in care apare acest principiu în Ordonanta si important, să se respecte in noua lege de salarizare acest principiu. In asa fel incat dacă el nu se va respecta sa se poată relua greva generala. Asta ar insemna ca la 1 septembrie cand va fi depus in Parlament proiectul legii salarizării să stim exact daca se respectă sau nu.

Desigur, sunt convins ca sunt oamenii în continuare nemultumiți, care doresc în continuare greva generală.

Marius Nistor: În ședința reunită a colegiilor liderilor, s-a decis să existe un mandat minimal de negociere cu guvernul.

Mandatul făcea referire a acea creștere în medie cu 25%, la cei 1500 de lei, la cei 400. de lei, sume anuale. Și mandat categoric – ca salariul debutantului să fie egal cu salariul mediu brut pe economie.

În condițiile în care avem actul normativ, în condițiile în care tot ce am avut prin mandat am ajuns la suspendarea acțiunilor de protest.

Am fost înștiințați la un moment dat că revendicările au fost luate în considerare și a apărut o OUG. Am cerut imperativ să apare ca articole distincte în textul ordonanței. Astăzi s-a luat decizia de rigoare.

Vom face tot ce ține de noi ca ceea ce apare în actul normativ să fie respectat.

Simion Hancescu: Nu are sens sa ne ascundem. Procentul foarte mare al celor care au spus ca intra la clasă dacă cele cerute se rezolvă.

Hăncescu: Decizia liderilor județeni – dacă aceste lucruri se întâmplă, oamenii – într-un procent foarte mare, căci există și nemulțumiți în continuare – se întorc la clasă

Din 57 de lideri, 51 au spus suspendare, 6 nu.

Marius Nistor: În cadrul organizației noastre, dor 3 organizații s-au abținut privind suspendarea acțiunii de protest

E doar o suspendare. În momentul în care constatăm că proiectul de lege nu conține acea grilă, acțiunea se reia.

Hăncescu: Obligatoriu trebuie să intre în corpul legii acest procent – 50% majorarea de la 1 ianuarie 2024. Dacă acest lucru nu se respectă, înseamnă că această clasă politică sunt complet neserioși și și-au bătut joc de noi

Nistor: Politicienii care îndrăznesc să încalce ceea ce si-au asumat in acest act normativ se sinucid politic. Anul 2024 este an electoral, vom fi cu ochii pe ei.

Dacă am fi trădat însemna că doi lideri discutau cu guvernul și puneau oamenii în fața faptului împlinit. Dar noi de fiecare dată ne-am întors să consultăm oamenii.

Simion Hancescu: Negociem contractul colectiv de muncă – Negocierea nu este încă încheiată.

Conform legii greva poate continua dacă procentul este de peste 50 +1. Profesorii doresc să intre la ore deja pentru că este o problemă legată de salarii, ne-au comunicat liderii de sindicat. Nu avem procentul exact pe județe, dar vom afla.

Votul a fost online, secret. Avem totul înregistrat. din total 57 de voturi, 51 au fost pentru suspendare

Simion Hăncescu: I-am zis premierului într-o ședință să găsim soluții pentru oameni, știți că au fost n proteste, să găsim o soluție pentru că dacă se va ajunge la grevă generală va fi greu de oprit. S-a confirmat. Probabil guvernanții au luat în derâdere și iată unde am ajuns. Dacă se ajungea din ianuarie – aprilie… știți

Marius Nistor: Cine răspunde pentru cele 3 săptămâni de grevă – răspund persoanele care au mers pe idee ca nu exista resurse financiare, pe care le-au identificat după 3 săptămâni de protest. Răspunderea este în totalitate a lor.

În momentul de față nu s-a decalat sub nici o formă calendarul examenelor.

Marius Nistor, despre profesori care ar vrea continuarea grevei: O face fiecare pe propria răspundere, dacă există o minoritate care vrea să continue greva, minoritatea își răspunde. Ei sunt îndreptățiți să fie neîncrezători.

Este păcat să pierdem ceea ce am câștigat după 3 săptămâni de grevă.

Să în convingem că am reușit să obținem ce ne-am propus și ceva ce n-am avut, solidaritatea de breaslă.

Câtă vreme acțiunea e suspendată, examenele se pot desfășura mai departe fără niciun fel de probleme.

Avem o datorie față de părinți și elevi. Doar împreună cu ei vom putea să impunem în perioada care va urma și finanțarea corespunzătoare. Acesta e cel mai mare câștig.

Simion Hăncescu: S-a întâmplat ca în ultima perioadă să vină pe rețele de socializare cerințe suplimentare, precum să se dubleze salariile din 1 iunie…. toate eforturile noastre constante au fost respinse. (…) Dar evident au apărut și cerințe suplimentare pe care le-am prezentat dar au spus că mai mult de atât nu pot oferi.

Marius Nistor: Am stat 3 ore în negocieri, am văzut mesajele. Dacă puteam să mă teleportez din Piața Victoriei la Cotroceni ar fi fost foarte bine, dar am fost la Cotroceni.

Reporter: Ce se întâmplă de mâine?

Marius Nistor: Atâta timp cât greva e suspendată, colegii se vor întoarce la clase.

Noi răspundem pentru toți cei care sunt membri de sindicat, nu pot să-mi asum răspunderea pentru cei care acționează individual

Colegii noștri hotărăsc, nu hotărâm noi. Eu consider că mi-am îndeplinit mandatul, singurii care pot să mă judece – cei care m-au ales.

Ca să ai fond de grevă, ar însemna să se strângă bani într-un fond și sindicatul să nu facă nimic. Nu se poate așa ceva.

Simion Hăncescu: Sunt țări care au sindicate de 100 de ani și care și-ar permite să plătească 2-3-4 săptămâni de grevă, dar nu pentru toată lumea. În Norvegia se face grevă prin rotație.

La guvern să nu-și imagineze cineva că am băut cafele, au fost discuții grele, cu bătut pumnul în masă.

Marius Nistor: Numărul maxim a fost de circa 150.000 de membri de sindicat, apoi a început să scadă. Cei din nedidactic, cei care aveau să dea gradele didactice au trebuit să iasă, a fost o tendință naturală de descreștere.

În privința rețelelor de socializare – tendință de a slăbi încrederea în sindicate/lideri de sindicat. Oare cui servește?

Suntem cadre didactice și e bine să nu generam o falie. Este bine să fie suspendată acțiunea de protest în condițiile noastre, dacă depășești punctul limită nu faci decât să îi ostilizezi pe cei care au fost alături de tine până acum

Hănescu: Dacă mâine am mai obține 15 % în plus, pot să pariez că vor rămâne oameni nemulțumiți.

Am credința ca în legea salarizării se va respecta acest principiu.

Hăncescu: În fața celor cu care negociezi., cum apari tu dacă vii în permanență cu o plusare. La un moment dat partenerul de dialog spune că orice am conveni e de neacceptat. Sunt oameni care vor să meargă până la capăt, dar nu spun ce se dorește.

Marius Nistor: Am întrebat ce înseamnă capătul, cei care susțineau mersul până la capăt nu au știut niciunul să spună. Trebuie să definim ce înseamnă să mergi până la capăt.

Rotativă – interimat presupune că nu se emit acte normative. Ce ar fi trebuit să facem? să așteptam 45 de zile?

Dacă nu se dădea ordonanța, cine era de vină? Tot noi, oricum o dai nu e bine.

Simion Hăncescu: Tare mi-e teamă că o să ne trezim ca și până acum cu prorogări ale prevederilor din proiectul legii educației – 15%. Așteptăm noua grilă de salarizare și sperăm ca lucrurile să se schimbe. Resursa din învățământ trebuie motivată pentru a nu se prăbuși definitiv sistemul de învățământ din România.

Marius Nistor: Pe cei care vor să picheteze sediile de sindicat, îi sfătuiesc să vorbească cu liderii de sindicat.

Am preferat să nu fim populiști și să luăm o decizie prin liderii din întreaga țară și să suspendăm greva în condițiile noastre. Dar până la urmă trebuie să fim raționali și avem responsabilitate pentru toți. Am preferat să nu fim populiști.

Hăncescu: Sunt diversiuni care circulă pe internet, că scad salariile… Nu se uită cu atenție.

Salariile cresc la toată lumea. Media este la 25 %. Da, este puțin, de aceea spun că trebuie să luptăm mai departe. Singura funcție pe care mi-o doresc e cea de secretar general al ONU și, dacă se poate să păstrez, cea de președinte FSLI.

Știrea se actualizează


12 comments
  1. Nu ar fi trebuit oare ca liderii de sindicat de la nivel național să solicite Guvernului să indice și data la care se va aplica și a doua mărire cu 50% a salariiilor, conform noii legi a salarizării? La televizor, domnul Nistor spunea anterior suspendării grevei că a doua creștere salarială va fi la 1 ianuarie 2025. De ce nu s-a cerut să fie precizat acest lucru în mod expres în ultima Ordonanță de Urgență!? Trădare, trădare, dar s-o știm și noi!

  2. Eu nu inteleg cum ramane cu nevoia de a asigra accesul la educatie de calitate copiilor! Cum va contribui aceasta greva si outcome-ul ei la imbunatatirea calitatii procesului de invatare, la a asigura copiilor dreptul la educatie care sa le permita sa aiba un trai decent la maturitate?

  3. Multumim pentru model. Chiar cautam unul si liderul de sindicat se facea ca nu raspunde la telefon. La noi la scoala vrem toti 48 sa iesim.

  4. Atuci de unde ne cheamă liderii locali si directorii la clasă? Ni se spune sa chemăm copiii la ore!
    Daca noi intram la ore, intram pe noul regulament de suspendare a contractului de muncă!

  5. Urmatorul pas ar fi reformarea sindicatelor. Dinozaurii astia trei + altii din sistem ar trebui sa dispara. Doua mandate pentru sef de sindicat maxim, alegeri libere la finalizarea mandatelor, plafonarea castigurilor acestor asa zisi sindicalisti. Nici un sef de sindicat din Europa civilizata nu are salariul astora.

  6. Cu alocarea de 6% din PIB pentru Educație (așa cum era prevăzut în Pactul Național pentru Educație semnat de PNL-PDL-PSD-UDMR în martie 2008, în Legea Educației din 2011 și în programul de guvernare 2021-2024 al guvernului Ciucă) cum rămâne?

  7. Stiu si sindicalistii, ce lepre de profesori sunteti cei mai in varsta! Va fi o reforma in invatamant, vor veni tineri debutanti care vor sterge pe jos cu cei care au frecat menta la catedra ani de zile.

  8. Cerere

    Subsemnatul_______________________________, având funcția de _________________________ în cadrul ___________________________, prin prezenta solicit, ca începând cu data de ____________________ să nu mi se mai rețină cotizația către sindicatul_____________________________.

    Data Semnătură

    Dragi colegi care credeți că nu sunteți reprezentați de ceea ce face sindicatul aveți mai sus cerere de a nu mai da bani degeaba la sindicat. Vă urez succes!

    Nu sunteți singurii care s-au săturat de dat cotizația de aiurea.

    1. Parcă erau alte solicitări inițiale, dar liderii au trădat! Nu e nimic. Completez și eu cererea de retragere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mircea Cărtărescu: Eu aș prefera să nu fiu în manuale ca autor. Pentru că dacă ești în manuale, devii plicticos. Dacă nu ești în manual, vei fi citit pe sub bancă, vei fi citit clandestin. Iar eu cred că așa se citește cu adevărat

Literatura din manualele de Limba și literatura română este una ruralistă, care are valoare, însă „nepotrivită cu tinerii de astăzi”, spune Mircea Cărtărescu. Scriitorul este de părere că odată intrat…
Vezi articolul
Inchidere scoli pe fondul crizei sanitare. Tot mai multe tari si regiuni europene au decis sa opreasca accesul elevilor in scoli.

Unele țări și regiuni europene închid temporar școlile. Caz aparte în Cehia, țară care raportează multe infectări în rândul elevilor și profesorilor / Alte zone – îngrijorate de elevii mari și studenții care merg la petreceri și cluburi de noapte

Unele țări și regiuni din Europa au început să închidă, temporar, școlile din cauza pandemiei de Covid-19 sau să asocieze mediul școlar cu noul val epidemic, contrar curentului produs după…
Vezi articolul

INTERVIU Inițiatorul olimpiadei de robotică, profesorul Răzvan Bologa: Pot participa elevi de clasa a II-a până la clasa a X-a / Elevii trebuie să folosească și chip-uri microprogramabile în procesul educațional. Ei au nevoie să experimenteze cu mici dispozitive fizico-cibernetice și să le arate celor din jur realizările lor

Concursul național de robotică școlară Nextlab.tech a fost introdus anul acesta de Ministerul Educației în lista oficială a olimpiadelor și competițiilor pe care le finanțează. Inițiatorul concursului de robotică recunoscut…
Vezi articolul