Luciana Antoci, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului Bolojan: Reforma Educației ar trebui să înceapă cu pregătirea resursei umane pentru catedră și cu o regândire a ceea ce înseamnă profilul profesorului pentru școala de azi și pentru școala de mâine

Profesoara Luciana Antoci, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului Ilie Bolojan și fosta șefă a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași, a declarat că reforma Educației „ar trebui să înceapă cu pregătirea resursei umane pentru catedră și cu o regândire a ceea ce înseamnă profilul profesorului pentru școala de azi și pentru școala de mâine”. Declarația a fost făcută, vineri, 14 noiembrie, la conferința „Educația în era Inteligenței Artificiale”.

Luciana Antoci a vorbit despre faptul că se impune ca formarea inițială a profesorilor să fie recalibrată pe ceea ce înseamnă daptarea competențelor profesionale la nevoile din sistem:

„Se impune mai mult ca niciodată, astăzi, ca formare inițială a resursei umane pentru sistemul de educație să fie radical recalibrată, nu doar pe ceea ce înseamnă pedagogie digitală, ci pe ceea ce înseamnă, practic, adaptarea competențelor profesionale la nevoile din sistem. Pentru că noi știm că, astăzi, practica pedagogică se face aproape exclusiv prin pregătirea pentru lecție. Ori organizația școlară înseamnă mult mai mult decât atât.”

Aceasta a explicat că un student care dorește să aibă o carieră didactică trebuie să aibă acces la toate compartimentele școlii:

„Și un student aspirant la cariera didactică ar trebui să înțeleagă corect toate mecanismele de funcționare ale organizației școlare și să aibă acces în toate compartimentele școlii – de la secretariat, la contabilitate, la segmentul administrativ, la ceea ce înseamnă relația cu părinții, la parteneriatele cu instituțiile publice sau cu ONG-urile – și să înțeleagă tot ceea ce înseamnă practică educațională, pe de o parte. (…) Ar trebui să știe care sunt provocările și să știe, mai mult decât elevul din bancă, ce oportunități oferă inteligența artificială, pe de o parte.”

Potrivit Lucianei Antonci, noile tehnologii sunt sunt subutilizate de profesori și suprautilizate de elevii din școală:

„Pe de altă parte însă, trebuie să înțelegem că școlile au fost dotate. S-a spus aici mai devreme că PNRR-ul, și nu doar PNRR-ul, ci și criza pandemică au generat contexte de dotare a școlilor cu device-uri electronice. Din păcate, foarte multe dintre ele – și asta vă spun ca fost inspector general care a ajuns în multe dintre școli – sunt subutilizate și aici ajungem la un paradox al zilelor pe care le trăim, și anume că noile tehnologii, incluzând inteligența artificială, sunt subutilizate în școală și suprautilizate în afara ei. Și, din această perspectivă, aș putea să completez și să spun că sunt subutilizate de profesori și suprautilizate de elevii din școală. Și dacă punem în ecuație acestei realități, vom vedea că ne întoarcem la ceea ce spuneam inițial: reforma Educației, nu doar în România, ar trebui să înceapă cu pregătirea resursei umane pentru catedră și cu o regândire a ceea ce înseamnă profilul profesorului pentru școala de azi și pentru școala de mâine.”

Redăm discursul integral al Lucianei Antoci:

„Răspunzând și eu ultimei întrebări pe care domnia sa a formulat-o, legată de îngrijorarea dacă inteligența artificială va înlocui ceea ce înseamnă școala clasică de astăzi, din perspectiva mea de profesor de trei decenii, răspunsul este categoric nu. Categoric nu, pentru că a construi educație înseamnă să activezi o latură umană foarte importantă, pe care inteligența artificială nu va putea să o activeze niciodată.

Însă, proliferarea inteligenței artificiale și a noilor tehnologii ridică, pentru prima dată, o problemă extrem de importantă în educația din întreaga lume, și anume cum recalibrăm profilul profesorului care poate să facă față provocărilor pe care le aduce inteligența artificială în procesul de educație. Fără îndoială că ar trebui să gândim un răspuns comun la această întrebare și să pornim, înainte de toate, de la un profil al profesorului care să genereze ulterior politici de formare inițială.

Îl salut pe domnul profesor Cătălin Glava, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, știind că are preocupări în această zonă. Vin și eu cu experiența pe care o am în preuniversitar, spunând că se impune mai mult ca niciodată, astăzi, ca formare inițială a resursei umane pentru sistemul de educație să fie radical recalibrată, nu doar pe ceea ce înseamnă pedagogie digitală, ci pe ceea ce înseamnă, practic, adaptarea competențelor profesionale la nevoile din sistem. Pentru că noi știm că, astăzi, practica pedagogică se face aproape exclusiv prin pregătirea pentru lecție. Ori organizația școlară înseamnă mult mai mult decât atât.

Și un student aspirant la cariera didactică ar trebui să înțeleagă corect toate mecanismele de funcționare ale organizației școlare și să aibă acces în toate compartimentele școlii – de la secretariat, la contabilitate, la segmentul administrativ, la ceea ce înseamnă relația cu părinții, la parteneriatele cu instituțiile publice sau cu ONG-urile – și să înțeleagă tot ceea ce înseamnă practică educațională, pe de o parte. (…) Ar trebui să știe care sunt provocările și să știe, mai mult decât elevul din bancă, ce oportunități oferă inteligența artificială, pe de o parte.

Pe de altă parte, însă, numărul foarte mare al profesorilor pe care îl avem acum în școală ar trebui să fie format prin cursuri, prin programe de formare continuă desfășurate fie prin inspectoratele școlare, fie prin casele corpului didactic, de ce nu tot prin universități sau prin alte formule, în așa fel încât să înțeleagă faptul că inteligența artificială este un instrument, un instrument care poate să aducă foarte multe avantaje la clasă. În primul rând, reținem cu toții că avem în bănci generația nativilor digitali, a elevilor care răspund foarte ușor provocărilor care vin din această zonă a tehnologiilor, și, ori de câte ori vom deschide astfel de culoare în activitățile noastre de învățare, îi vom vedea foarte activi pe elevi.

Pe de altă parte însă, trebuie să înțelegem că școlile au fost dotate. S-a spus aici mai devreme că PNRR-ul, și nu doar PNRR-ul, ci și criza pandemică au generat contexte de dotare a școlilor cu device-uri electronice. Din păcate, foarte multe dintre ele – și asta vă spun ca fost inspector general care a ajuns în multe dintre școli – sunt subutilizate și aici ajungem la un paradox al zilelor pe care le trăim, și anume că noile tehnologii, incluzând inteligența artificială, sunt subutilizate în școală și suprautilizate în afara ei. Și, din această perspectivă, aș putea să completez și să spun că sunt subutilizate de profesori și suprautilizate de elevii din școală. Și dacă punem în ecuație acestei realități, vom vedea că ne întoarcem la ceea ce spuneam inițial: reforma Educației, nu doar în România, ar trebui să înceapă cu pregătirea resursei umane pentru catedră și cu o regândire a ceea ce înseamnă profilul profesorului pentru școala de azi și pentru școala de mâine.

Mai mult decât atât, sunt și alte demersuri care ar trebui cumva gândite la nivel sistemic, din punctul meu de vedere. Vorbim aici despre generarea de resurse educaționale pentru profesori. A spus domnul Pălărie mai devreme – și l-am aprobat din toată inima – că Republica Moldova a făcut pași foarte importanți în ceea ce înseamnă digitalizare. Vă mărturisesc că am avut în acest weekend o întâlnire cu doamna Valentina Olaru, care este secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova, și am fost uimită să aflu că, în Republica Moldova, toate lecțiile pentru toate disciplinele din programa școlară au proiecte de lecție standard, pe care le-au pus la dispoziția profesorilor pe o platformă dedicată. Și am înțeles cât de mare este acest pas, în primul rând, pentru a uniformiza abordarea la clasă a conținuturilor, în al doilea rând, pentru a veni în sprijinul profesorilor care au nevoie de repere în ceea ce privește activitatea de la clasă. Și, în al treilea rând, pentru a-i sprijini pe elevi.

Sunt oportunități extraordinare pe care inteligența artificială le oferă, din această perspectivă, și eu mai pledez pentru un lucru. Cei care mă cunosc știu că, la Iași, 4 ani de zile, am dus un proiect extrem de greu, anume acela al evaluărilor externe pentru toate disciplinele de studiu, pentru toți elevii de gimnaziu și de liceu. S-a întâmplat lucrul acesta imediat după pandemie, pentru că eu, ca profesor, știu că există un principiu axiomatic, anume acela că ceea ce nu măsurăm nu putem îmbunătăți. Și, din perspectiva aceasta, am evaluat nivelul de pregătire al elevilor prin teste cu subiect unic la nivel de județ și am generat rapoarte pe care le-am făcut publice. Nu mi-a fost ușor, pentru că dumneavoastră știți, din diversele ipostaze pe care le reprezentați aici, că sistemul de educație este unul inerțial și că există o rezistență la schimbare uriașă, inclusiv în rândul profesorilor.

Cred că la baza acestei rezistențe în schimbare stă teama de a nu se expune public, teama de a nu fi criticați de părinți, înainte de toate, de, mă rog, tot spectrul de actori din zona publică, de a nu afla, poate, directorul dacă am terminat sau n-am terminat programa la timp. Cred că ar trebui să ne dezbrăcăm de toate aceste temeri și să discutăm onest despre rolul profesorului în școală și să ne asumăm acest rol, această haină, care, din punctul meu de vedere, nu este una ușor de purtat nici astăzi și nu va va fi nici mâine. Ne asumăm lucrul acesta, pentru că lista de expectanțe, în legătură cu profesorul, este din ce în ce mai lungă, din ce în ce exigențele, nu doar ale părinților, ci ale întregului spectru social vizavi de școală, sunt tot mai mari și, din această perspectivă, simțim presiunea, simțim burnoutul, simțim că suntem obosiți și uneori nu mai facem față.

Nu este o realitate a școlii românești aceasta. Este o realitate a timpurilor pe care le trăim și cred cu tărie, fiind om de școală dintotdeauna și venind dintr-o familie în care atunci când ne adunăm la masă, practic, reconstituim o cancelarie întreagă cu profesori de toate disciplinele, pot să spun cu tărie că în educație există resurse să ne recalibrăm și să ne adaptăm la timpurile pe care le trăim.

Aș mai insista însă asupra faptului că este imperios necesar ca tot ceea ce înseamnă integrarea noilor tehnologii și a inteligenței artificiale în școală să fie reglat din perspectiva unor criterii de etică pedagogică, în așa fel încât să existe un control asupra a ceea ce înseamnă educație asistată de inteligență artificială. Și cred că ar trebui să avem curaj să aducem cât mai aproape de noi noile tehnologii și să conștientizăm că inteligența artificială este doar un instrument și că depinde de noi până unde ducem avantajele pe care le poate oferi.

Vă felicit, pentru că ați adus în discuție această temă aici. Este, fără îndoială, doar un început, dar eu cred cu tărie că anii viitori vor reprezenta ani de schimbare temeinică în școală, din această perspectivă, și cred cu tărie în competența profesorilor din școala românească de a duce acest proces către unul de succes. Felicitări și timp rodnic să aveți, astăzi, în această dezbatere!”

Citește și:

Vinovații fără vină vor să se facă lumină. E ușor să arăți cu degetul spre cei din prima linie, care muncesc cu adevărat în clasele de elevi, dar greu să privești spre propriile erori de la vârf – Op Ed Zoe Costin, profesoară pentru învățământ primar

Profesorii nu sunt țapii ispășitori ai unei crize pe care nu ei au generat-o – reacționează dur sindicatele din Educație, după atacurile ministrului Daniel David la profesori: Nu cumva sistemul universitar, prin presiuni de-a lungul timpului, a distrus liceele pedagogice, care formau educatori și învățători de valoare?

Șerban Iosifescu, cercetător și expert educațional: Afirmația domnului ministru, cum că „lipsa de pregătire a profesorilor este cauza principală a analfabetismului funcțional în rândul elevilor”, îmi pare un autodenunț. Statul, prin ministerul de profil, a eșuat în aplicarea pârghiilor de care dispune – analiză

Fostul secretar de stat din Ministerul Educației Mihaela Popa: De ce și-a bătut joc de fondurile europene Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare, făcându-se că formează profesori? / Nu putem face școală fără profesori și apoi să dăm vina pe cei puțini care au rămas

Lipsa de pregătire a profesorilor este cauza principală a analfabetismului funcțional în rândul elevilor, susține ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: N-ai pe cine să pui responsabilitatea decât pe cadrele didactice