Luciana Antoci: Directorii de școli din toamna anului 2026 nu vor mai semăna cu cei din 2021

15.793 de vizualizări
Luciana Antoci / Foto: https://www.facebook.com/antoci.luciana
Profilul directorilor de școli ar urma să se schimbe odată cu noul concurs pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct, programat pentru 2026, a declarat Luciana Antoci, consilier pe educație la cancelaria premierului Bolojan pe 4 martie la Prima News. directorii din toamna anului 2026 nu vor mai semăna cu directorii din 2021”, a declarat Luciana Antoci.

E clar că s-a schimbat spectrul de probleme cu care se confruntă în unitățile școlare. Directorul este acela care dă identitate școlii, înțelege nevoile elevilor, păstrează contactul direct și cu părinții, dar și cu ceilalți parteneri educaționali, în așa fel încât să poată aduce către școală resursele necesare, să împingă lucrurile către direcția pe care și-o propune, pentru că n-o să găsiți două unități de învățământ care seamănă, ceea ce înseamnă că nu putem să avem doi directori pe același profil”, a  motivat aceasta. 

„Din păcate, ocuparea funcției de director de școală nu presupune o formare inițială în România, spre deosebire de alte state, unde nu poți deveni director fără un master în management educațional”, a mai spus Luciana Antoci.

În noiembrie 2025, Luciana Antoci a declarat că „concursul pentru directori de școli va avea loc în primăvara anului 2026 și se va regândi normă didactică, pentru că nu e totuna să conduci o școală cu 400 de elevi sau un colegiu național cu 1500 de elevi”.

În România nu există formare obligatorie pentru directorii de școli

Luciana Antoci a atras atenția că, spre deosebire de alte sisteme educaționale, în România ocuparea funcției de director nu presupune o formare inițială obligatorie în management educațional.

Din păcate, în sistemul de educație din România, ocuparea poziției de director nu presupune și parcurgerea unei formări inițiale în acest sens, așa cum se întâmplă în alte sisteme educaționale, unde nu poți să devii director de școală decât dacă ai un master făcut în zona managementului educațional

Din păcate, la noi nu există această regulă, însă asta nu înseamnă că nu putem identifica în sistem oameni foarte aplecați, cu reale competențe manageriale, chiar dacă ele nu au fost validate printr-o formulă de formare inițială”, a spus Luciana Antoci. 

Trei trăsături esențiale ale directorului de școală

Întrebată care ar fi principalele calități ale unui director de școală, Luciana Antoci a enumerat trei elemente esențiale.

În primul rând, foarte bună cunoaștere a comunității pe care își dorește să o coordoneze din ipostaza de director. Și când spun comunitate mă refer și la organizația școlară, dar mă refer și la comunitate extinsă din afara școlii și la oportunitățile pe care comunitatea le poate oferi pentru zona educațională. Și cu alte cuvinte, cunosc foarte bine organizația școlară, nevoile ei și oportunitățile pe care mi le oferă mediul intra și extrașcolar. 

Pe de altă parte, aplecarea către nevoile elevului, atenția în tot ceea ce decidem într-o unitate de învățământ trebuie să fie orientată în mod absolut către elev, nu către nevoile angajaților, ale profesorilor, ale părinților, ale altor categorii, să spun, chiar dacă sigur, toți acești actori educaționali contează, dar nu ar trebui ca ei să cântărească mai mult în decizie decât interesul primar al elevului. 

În al treilea rând, mi se pare că este esențial ca un director să aibă capacitatea, abilitatea de a cuantifica, de a măsura, de a înțelege corect care e dimensiunea fenomenelor din școala lui.

Mă refer aici și la riscul, poate al elevilor de a abandona, pe de o parte, și la riscul lor de a nu alege o rută educațională corectă și la așteptările părinților, și la nivelul de satisfacție pe care aceștia îl manifestă pe relația cu școala și la relația cu autoritățile publice locale, pentru că ele asigură practic tot ceea ce înseamnă infrastructură materială și pot oferi suport și în afara acelor sume care sunt direct alocate”, a susținut Luciana Antoci. 

Directorul elevului

Luciana Antoci a subliniat că misiunea fundamentală a directorului este dezvoltarea elevilor.

„Directorul trebuie să fie, în primul rând, directorul elevului”, a spus aceasta, explicând că valoarea unei școli se vede în capacitatea de a forma tineri pregătiți pentru piața muncii, dar și echilibrați emoțional și social.


5 comments
  1. Clar. Nu vor mai fi numiți din pix. Vor fi numiți din stilou

  2. SI IN ROMANIA DIRECTORUL DE SCOALA AR TREBUI SA INDEPLINEASCA NISTE CONDITII , ASA CUM ERA INAINTE, EXPERT IN CORPUL NATIONAL, MASTER IN MANAGEMENT!!!! CUM E POSIBIL SA AVEM DIRECTORI DE LICEE, EDUCATOARE. FARA STUDII SUPERIOARE , CUM SE INTAMPLA IN CONSTANTA, DOAR PENTRU CA ASA VREA PRIMARUL !

  3. Discrepanța dintre discursul politic, în care profesionalizarea managementului reprezintă un deziderat valoros, și realitatea guvernării prin numiri nemeritocratice, prin simulări de concursuri, urmărind politizarea cea mai rudimentară și primitivă, dovedește că nu a existat o revoluție în România. Oamenii politici nu au evoluat cu un centimetru mai departe de modelul comunist, cel care urmărea monopolul asupra funcțiilor publice, controlul politic al maselor. Faptul că școlile sunt deja alocate partidelor, prin algoritm, reprezintă cel mai mare abuz asupra idealului unei societăți educate, democratice, deschise.

  4. Glume politice.

    Vor fi aceași in proporție de 80%

    Deci vor semăna foarte bine.

    Sub toate aspectele.

    Nimic despre inspectori.
    Ca de obicei.
    Brațul lung politic al cadrelor de nădejde rămâne puternic înrădăcinat in deciziile politrucilor de la partid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Ion, despre impactul noilor planuri-cadru asupra normelor profesorilor: Unde sunt orele lipsă? Tot la noi în școli! Nu e scopul ministerului să coreleze planurile cu piața muncii. Nu o să spun: „stați liniștiți, nimeni nu pierde nicio oră”, pentru că aș fi ipocrit

Impactul noilor planuri-cadru de liceu asupra normelor profesorilor nu poate fi negat, însă școlile vor avea autonomia să redistribuie orele, afirmă secretarul de stat din Ministerul Educației și Cercetării, Sorin…
Vezi articolul

Andreas Schleicher, fondatorul PISA: Calitatea educației nu o poate depăși niciodată pe cea a profesorilor / Într-un sistem educațional performant, fiecare profesor ar trebui să aibă un mentor și să fie mentor pentru altcineva

„Capacitatea sistemului de a atrage cei mai talentați profesori în cele mai provocatoare săli de clasă și de a aduce la conducere cele mai competente persoane în cele mai dificile…
Vezi articolul

Câte 500 de euro pe semestru pentru fiecare profesor care urmează cursuri de conversie profesională într-o universitate, acordați de Ministerul Educației prin proiectul ROSE – adresa trimisă rectorilor din țară și condițiile pentru universități

Profesorii care doresc să participe la programe de conversie profesională în universități pot primi câte 500 de euro pe semestru de studii și, astfel, până la 1.500 sau 2.000 de…
Vezi articolul