Lucrările de licență ar putea să fie eliminate și la facultățile de Drept din Craiova și Sibiu, după modelul Cluj și București / Argumente pro și contra acestei măsuri – analiză Europa Liberă

3.668 de vizualizări
Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com
Două facultăți de Drept – de la Universitatea din Craiova, respectiv de la Universitatea din Sibiu – intenționează să renunțe la lucrările de licență de anul viitor, după modelul anunțat recent de facultatea de profil a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cel aplicat din 2017 de Facultatea de Drept a Universității din București, scrie Europa Liberă într-o amplă analiză pe această temă. 

Potrivit sursei citate, alte două instituții de învățământ superior – Universitatea de Vest și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – nu au, în schimb, astfel de planuri.

  • Edupedu.ro  a scris, la sfârșitul lunii august, despre faptul că licența la Drept va fi eliminată, în cadrul UBB, începând cu următorull an universitar (2024-2025). Decanul Șerban Diaconescu a explicat atunci că eliminarea a fost făcută la cererea studenților și că „există și o nefericită exagerare la verificarea lucrărilor prin programe de anti-plagiat, care, din păcate, nu întrunesc standardele de calitate, care să permită o verificare reală a existenței sau inexistenței plagiatului”.

Referitor la decizia acestei facultăți clujene, Europa Liberă îl citează pe rectorul UBB, Daniel David, potrivit căruia „a pretinde că în cei 3 sau chiar 4 ani de studii tu faci cercetare este foarte prețios. Asta trebuie de obicei «împinsă» la nivel de master. În acest context cei de la Drept au venit cu această propunere, au argumentat-o și le-am acceptat-o”. Rectorul a precizat că, pentru moment, în cadrul Universității doar facultatea de Drept renunță la lucrarea de licență.

La Universitatea București, pe lângă Facultatea de Drept, și cea de Limbi Străine și cea de Litere au renunțat la lucrarea de licență, la unele specializări, după cum amintește sursa citată.

Ce se întâmplă la Craiova și Sibiu, Iași și Timișoara

La Universitatea din Craiova, decanul Facultății de Drept, Gabriel Olteanu, este citat spunând că s-a agreat la nivel de facultate varianta renunțării la lucrarea de licență din sesiunea iulie 2025, decizia finală urmând să fie luată în Senatul universității la finalul acestei luni.

La Sibiu, discuțiile pe această temă erau în curs zilele trecute, potrivit sursei citate.

La Iași, nu există astfel de planuri, decanul Facultății de Drept, Nicolae Horia-Țiț, citat de Europa Liberă, spunând că nu a existat vreo solicitare din partea studenților și că elaborarea unei astfel de lucrări este de ajutor pentru viitorii absolvenți.

Același argument este adus și la Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul Facultății de drept, potrivit sursei menționate.

  • Europa Liberă îl citează și pe Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educației, potrivit căruia, instituția pe care o reprezintă nu a solicitat și nu încurajează renunțarea la lucrările de licență/de diplomă, dar deciziile în acest sens aparțin facultăților, cu aprobarea Senatului universitar. Potrivit oficialului, facultățile și universitățile trebuie să își asume răspunderea că „absolvenții acelui program care renunță la susținerea lucrării de licență prezintă aceleași abilități și competențe, pe piața muncii, cu oricare absolvent, al aceluiași program de studii, dintr-o altă instituție de învățământ superior care alege proba susținerii lucrării.”
Citește și:
Lucrările de licență de la Drept, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, au fost eliminate. Decanul Șerban Diaconescu: Eliminarea a fost făcută la cererea studenților. Există și o nefericită exagerare la verificarea lucrărilor prin programe de anti-plagiat

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
  1. da lucrarea de licență sa fie eliminata ,clar nu reintrodusa

  2. și așa și le cumpărau. acum , odată cu apariția cu chatgpt , va dispare industria licențelor. era un bisnis informal al profilor din universități.
    se ce sa mai citească comisia licențe daca nu iese nimic de-aici ?

  3. Dați-le direct diploma de absolvire! … Evident, după ce plătesc taxa de școlarizare! :)))
    Mă întreb cât de jos vom merge …

    1. nu ne spui și nouă ce creație extraordinară ai făcut tu in lucrarea ta de licență? Nici absolvenții de inginerie nu fac cine știe ce lucrare. adică 90% este tot teorie copiată și pusă între ghilimele, că așa cere obișnuința retardă a cadrelor care notează: să fie mai gros dosarul. In realitate nu a pus nimeni coada la prună la terminarea facultății. Pur și simplu a reprodus ceva ce a învățat în cei 3-6 ani și aia a fost marea lucrare.
      într-o lume în care și doctoratele se dau pe trei abureli, că nu știu dacă 1% din doctoranzi fac CERCETARE ADEVĂRATĂ, este chiar ipocrizie sa pretinzi că toți care nici nu au apucat sa termine facultatea, au făcut mari descoperiri sau inovații în domeniu.
      așadar, ne spui și nouă ce LUCRARE DE LICENȚĂ ai făcut tu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum vrea Ministerul Culturii să reformeze funcțiile de directori de muzee și alte instituții, după scandalul coifului dacic: liber pentru juriști sau economiști, inclusiv foști manageri care să mai fi fost doi ani în funcții, chiar numiți politic

Ministerul Culturii propune modificări în ceea ce privește ocuparea funcțiilor de manageri ai instituțiilor publice de cultură, permițând accesul la acest post pentru absolvenții de licență în domeniul de activitate,…
Vezi articolul

Organizatorii Olimpiadei de Inteligență Artificială 2026 anunță un concurs de încălzire pe 6 decembrie și simularea oficială pe 17 ianuarie. Evaluarea va fi făcută automat de o platformă nouă

Olimpiada Națională de Inteligență Artificială (ONIA) se pregătește pentru a treia ediție, iar organizatorii lansează în această perioadă două momente-cheie pentru elevii pasionați de AI: un concurs de încălzire pe…
Vezi articolul

Un elev de 2 la Evaluarea Națională, în opinia mea, trebuie să fie cel puțin corigent. Nu îl duci până în clasa a VIII-a cu media 6 sau 7 și la Evaluare ia media 2, spune șeful Inspectoratului școlar Bihor, Horea Abrudan: O să port o discuție cu directorii și cadrele didactice

Șeful ISJ Bihor, Horea Abrudan, a semnalat că nu e normal ca un elev care are media de gimnaziu la limba română sau la matematică 6 sau 7, să ia…
Vezi articolul

Două din 5 gravide adolescente din zonele rurale defavorizate din România nu au efectuat analizele recomandate în sarcină, din cauza lipsei accesului la servicii medicale și a resurselor financiare – Studiu și infografic Salvați Copiii

Vârsta medie la nașterea primului copil în cazul mamelor adolescente din zonele rurale defavorizate din România este de 16 ani la prima naștere și de 18 ani la al doilea…
Vezi articolul