Articol recomandat de World Vision în cadrul programului Young Leaders, finanțat de Uniunea Europeană

Mă deranjează foarte tare faptul că drepturile copilului nu sunt respectate, mai ales dreptul la educație de calitate. La acest drept nu cred că se poate apăra cineva spunând „aveți și obligații, nu doar drepturi” – Aura, elevă, 16 ani, din Vaslui

1.412 vizualizări
Young Leaders Speak out for European Values
Foto: World Vision România
Aura Dumitrița Mon este membră în Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision Romania, putând astfel să ajute copiii care fac parte din medii defavorizate, să le reprezinte vocea și să afle noutăți cu privire la deciziile care sunt luate pentru (ideal ar fi și “cu noi”) tineri. “Manifestul participării copiilor” a fost unul dintre cele mai importante proiecte în care s-a implicat activ – acesta conține vocea și părerea tinerilor cu privire la dreptul lor la participare la luarea deciziilor care îi privesc, precum și solicitări clare adresate autorităților naționale.
Aura, eleva, 16 ani, membra CCC World Vision

În trei cuvinte, Aura, 16 ani, jud. Vaslui, se descrie ca fiind atentă, sinceră și binevoitoare. Profesorii ei sau colegii din Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România ar adăuga multe alte calități. Cu siguranță, Aura este și creativă, implicată, responsabilă, pozitivă și un membru de bază al Consiliului Consultativ. Își împarte cu succes timpul între școală, pasiunile ei și activitatea în consiliu, acolo unde alături de colegii ei luptă ca vocea copiilor să fie ascultată și drepturile lor respectate.

Din primăvara anului trecut, Aura și colegii ei din Consiliul Consultativ al Copiilor au luat parte la activitățile proiectului Young Leaders Speak Out for European Values.

  • Aura, câteva lucruri despre tine. Ce hobby-uri ai?

Îmi place să citesc aproape orice cu capul în jos. Nu îmi plac cărțile de dezvoltare personală. Îmi place să scriu la revista școlii despre anumite subiecte, petrec mult timp cu bunica mea, îmi place să cânt, dar nu am de gând să îmi exploatez talentul. Îmi place să mă joc jocuri de masă și exersez acorduri de începători la chitară.

Cireașa de pe farfuria aceasta cu cartofi prăjiți este că fac parte din Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România și mă bucur să ajut copiii care fac parte din medii defavorizate, să le reprezint vocea și să aflu noutăți cu privire la deciziile care sunt luate pentru (ideal ar fi și “cu noi”) tineri.

  • Cum a început povestea ta alături de World Vision Romania?

Prima mea interacțiune cu World Vision a fost ca beneficiar al programului de dezvoltare comunitară de la mine din comunitate. Țin minte că mereu primeam prăjiturele de 1 iunie și la școală se organizau activități educative și recreative cu copiii de-a lungului anului școlar: concursuri, scenete, școli de vară, activități de petrecere a timpului liber. Îmi plăcea foarte mult să mă implic. Toate aceste activități ne ajutau să învățăm ceva nou, să ne dezvoltăm abilitățile și talentele. Era ceva diferit față de ce făceam la școală.

Îmi amintesc că aveam și un prieten (sponsor) din altă țară cu care comunicam. Atunci pe la 8 ani nu prea realizam cât de norocoasă sunt, dar acum uitându-mă în urmă pot spune ca soarta și a făcut bine treaba.

  • Când și cum ai ajuns membru în Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România?

În anul 2018, am fost aleasă să reprezint școala mea în Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision Romania pe plan local, în județul Vaslui. Când coordonatoarea noastră, Simona, ne-a spus ca s-au eliberat câteva locuri în consiliul copiilor la nivel național, inima mi-a stat să explodeze de emoție și mi-am dat seama că trebuie să ajung acolo. Am trimis un filmuleț cu motivele care consideram că mă recomandă să fiu aleasă și cu un număr de 21 de voturi din partea colegilor, visul mi-a devenit realitate. Haha, timpanele mamei au avut de suferit în acea zi.

  • Care îți sunt cele mai dragi activități ca membru al Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România și participant la proiectul Young Leaders?

Cele mai dragi activități sunt cele în care ne întâlnim față în față, cum este în Școala de vară. Sunt zile intense, cu multe activități. Mereu lucrăm în echipă și inspirația curge. Îmi place avalanșa de idei și de creativitate care se naște, energia grupului.

Este un sentiment foarte plăcut să vezi cum ideile noastre, ale copiilor, prind contur și se transformă în proiecte de promovare a drepturilor copilului, în manifeste pentru consultarea copiilor, în clipuri de TikTok pe care le promovam pe canalul nostru teens_change_theworld.

Acest cont comun de TikTok l-am deschis în cadrul proiectului Young Leaders Speak Out for European Values, proiect prin care am învățat să comunicăm eficient, să fim ambasadori ai valorilor europene. Folosim contul de TikTok pentru ca inițiativele noastre, dar si lucrurile pe care noi le învățăm să ajungă la cât mai mulți copii și tineri.

  • Dacă ar fi să menționezi câteva proiecte/inițiative care au avut impact asupra ta ca membru al Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România și participant la proiectul Young Leaders, care ar fi acelea?

Cu siguranță, toate proiectele la care am luat parte ca membru al Consiliului Consultativ al Copiilor World Vision Romania (CCC) au ajutat foarte mult la dezvoltarea mea. Dacă este să menționez punctual, a fost important pentru mine să fiu parte, alături de colegele mele Teodora și Roxana, din grupul de copii implicați în procesul de elaborare a capitolului dedicat ,,participării copiilor”, din noua Strategie Naționala privind protecția și promovarea drepturilor copilului, 2021-2027.

Totodată, îmi aduc aminte cu multa bucurie de Gala Elevului Reprezentant, organizată de Consiliul Național al Elevilor în parteneriat cu World Vision România. Am ieșit câștigătoare la categoria “Elev implicat în comunitate”, adresată elevilor cu spirit de lider, care depășesc obstacole și reușesc să coalizeze întru schimbare.

Și, bineînțeles, aș menționa și “Manifestul participării copiilor”, pe care l-am realizat alături de colegii mei din CCC în timpul școlii de vară, în cadrul proiectului Young Leaders Speak Out for European Values. De la concept, formă, conținut, până la detalii legate de forma de prezentare și lansare, totul a fost creația noastră, a copiilor. Acesta conține vocea și părerea tinerilor cu privire la dreptul lor la participare la luarea deciziilor care îi privesc, precum și solicitări clare adresate autorităților naționale.

Am vrut să ne asigurăm că participarea nu este doar recomandată, ci și obligatorie, ca autoritățile și “oamenii mai mari și importanți”, cum le spun eu, vor avea bunăvoința de a ne asculta și de a lucra împreună cu noi, ca parteneri, împreună construind o lume mai bună atât pentru copiii, cât și pentru adulți.

L-am lansat cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului și zicem noi că a avut un ecou puternic. A fost un pas în plus în promovarea dreptului copiilor de a lua parte la deciziile care îi privesc în mod direct. Promovarea acestui drept este unul dintre obiectivele principale ale CCC.

grup de lucru CCC
  • Cât de implicați sunt copiii în luarea deciziilor?

Comparativ cu anii trecuți pot spune că tinerii și copiii au început să fie ascultați mai mult atât la școală, cât și acasă. Din păcate, nu suntem ascultați de cei de sus care decid când să mergem și când să nu mergem la școală, daca ni se decontează sau nu transportul, nu suntem ascultați de cei care trebuie să asigure în școli minimul de igiena și exemplele pot continua.

  • Cum se vede România prin ochii tăi?

Mereu cred că este loc de mai  bine. Nu sunt o patriotă convinsă. Mă deranjează foarte tare faptul ca drepturile copilului nu sunt respectate, mai ales dreptul la educație de calitate. La acest drept nu cred că se poate apăra cineva spunând ,,aveți și obligații, nu doar drepturi”.

  • Cum e Aura ca tânăr fața de Aura copil? Cum te-a schimbat experiența în CCC?

Aura ca tânără e mai atentă la nevoile celorlalți, încearcă sa empatizeze și să ajute cât de mult se poate. Aura ca copil era mai impulsivă, rece și un pic impertinentă, fără prea multă empatie. I se părea că toată lumea se plânge de câte ceva sau daca cineva e tăcut, face asta pentru a atrage atenția. Acum toate s-au schimbat și asta în urma sfaturilor de la bunica care mi-a zis “îți trebuie ajutor ca să înflorești”. Așa m-am deschis experienței World Vision România. Mi-am dat seama că nu trebuie să fiu singură, nu trebuie să lupt singură, ci am nevoie de oameni care împart aceleași valori ca mine pentru a crea ceva frumos.

  • Ce planuri de viitor ai?

Planul meu de viitor este să îmi iasă toate planurile mici. Am în plan să termin liceul cu o medie mare, să iau Bacalaureatul, să urmez o facultate care să îmi permită să interacționez cu oamenii și să mă poată îndruma să îi ajut.

Din primăvara anului trecut, Aura și colegii ei din Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision Romania au luat parte la activitățile proiectului Young Leaders Speak Out for European Values. Scopul proiectului este să ajute tinerii din România, prin dezvoltarea de abilități practice care le stimulează inițiativa și gândirea critică, să își descopere “vocea”, având astfel șansa de a deveni adevărați ambasadori ai participării și cetățeniei active democratice.

Acest articol face parte din proiectul Young Leaders Speak Out for European Values, derulat de Fundația World Vision România, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Proiectul urmărește să ajute tinerii din România, prin dezvoltarea de abilități practice care le stimulează inițiativa și gândirea critică, să își descopere “vocea”, având astfel șansa de a deveni adevărați ambasadori ai participării și cetățeniei active democratice.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *