Mai multe universități din țară întind o mână de ajutor refugiaților din Ucraina: Oferă locuri de cazare, mâncare, servicii medicale sau chiar asistență juridică / “Educația, prin însăși natura ei, are o dimensiune profund umanitară, iar instituțiile dedicate educației sunt, de fapt, în slujba umanității”, spune președintele interimar al Consiliului Național al Rectorilor

435 de vizualizări
Dan Cașcaval, președinte CNR
Foto: CNR
Universitatea Titu Maiorescu din București, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea din Craiova, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara – toate acordă sprijin refugiaților din Ucraina care au fugit din calea războiului și se refugiază în România, potrivit unor comunicate de presă primite de Edupedu.ro.

Pe platforma guvernamentală privată creată special pentru ca diverse instituţii ale statului şi entităţi private să poată pune la dispoziţie serviciile şi oferta lor pentru refugiaţi. Aici s-au înscris multe Universități cu ce ajutor pot oferi.

„Universitățile românești oferă refugiaților ucraineni cazare, alimente și orice alt sprijin logistic”, spune președintele interimar al Consiliului Național al Rectorilor, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), într-un mesaj public de solidaritate și unitate a instituțiilor de învățământ superior din România. Unite pentru sprijinirea refugiaților ucraineni și împotriva războiului din Ucraina, universitățile pun la dispoziția celor care se adăpostesc de conflict cazare, în timp ce profesorii și studenții se implică în colectarea de alimente și alte acte de voluntariat.

„Educația, prin însăși natura ei, are o dimensiune profund umanitară, iar instituțiile dedicate educației sunt, de fapt, în slujba umanității. De aceea, în mod firesc, aș putea spune natural, universitățile au fost printre primele instituții din România care au luat atitudine clară față de războiul din Ucraina și care au demarat, concret, acțiuni de sprijinire a refugiaților ucraineni, fie că aceștia se aflau în tranzit prin țară noastră, fie că doreau să rămână mai mult timp aici.

În mod evident, în aceste zile ale conflictului armat, zile care sperăm să fie și ultimele, universitățile din regiunile aflate în imediata vecinătate a frontierelor cu Ucraina au resimțit cea mai mare presiune din partea celor care fug din calea războiului. Nedorita continuare a războiului va face ca această presiune să se extindă și în celelalte regiuni ale României, însă universitățile sunt pregătite și pentru acest scenariu sumbru.

Trebuie să menționăm faptul că o componentă umanitară importantă asociată universităților românești vine din partea studenților. În fiecare centru universitar mii de studenți s-au oferit voluntar să sprijine acțiunile Crucii Roșii, să colecteze alimente, îmbrăcăminte, medicamente sau alte lucruri necesare, să îndrume și să ajute refugiații să găsească locuri de cazare sau să tranziteze țara către destinația dorită sau impusă de război. Este o inițiativă care transcende entuziasmul și dedicarea specifice vârstei, este o inițiativă care dovedește încă o dată potențialul prin excelență umanitar al universității. 

Acțiunile instituțiilor de învățământ superior au fost mult ușurate si au devenit mai eficiente prin realizarea platformei de gestionare a acestor activități. Practic, prin colaborarea, prin intermediul platformei, dintre universități, autoritățile locale și Inspectoratele pentru Situații de Urgență, se realizează o coordonare eficientă a fluxului de refugiați în ceea ce privește direcționarea lor către anumite zone și se folosesc în mod rațional resursele și dorința pozitivă de sprijinire a refugiaților în Ucraina.

Deși ultimele zile ne-au dovedit că războiul a devenit realitatea cruntă, încă sperăm că rațiunea va învinge și că totul va deveni o lecție dureroasă despre viață,” a concluzionat președintele interimar al Consiliului Național al Rectorilor, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

  • Universitatea Titu Maiorescu asigură cazare și hrană în spațiile Universității pentru cele mai vulnerabile categorii de refugiați (mame și copii, bătrâni) și asistență medicală, medicamente, materiale sanitare, haine și alte obiecte necesare celor aflați în nevoie.

“În aceste momente în care Europa se întoarce la experiențele traumatizante ale confruntărilor militare, care au marcat în mod tragic secolul trecut, Universitatea Titu Maiorescu își exprimă speranța în triumful rațiunii și încetarea imediată a războiului în numele vieții și al umanității”, se arată în comunicatul de la această universitate.

  • Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a decis să cazeze 45 de refugiați la Stațiunea Biologică Marină „Prof. Dr. Ioan Borcea” de la Agigea (str. Nicolae Titulescu nr. 163, Agigea, jud. Constanța). Această informație a fost transmisă și către autoritățile locale din județul Constanța.

De asemenea, la solicitarea Ambasadei Tunisiei în România, UAIC asigură cazarea, iar Mitropolia Moldovei și Bucovinei masa pentru un număr de 80 de studenți tunisieni care studiază la Universități din Ucraina și care vor tranzita România în drum spre Tunisia.

  • Clinica Juridică pentru Societatea Civilă din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara asigură pro bono resurse juridice pentru ONG-urile care oferă asistență, în contextul conflictului din Ucraina.

Clinica Juridică pentru Societatea Civilă este o structură ce reunește cadre didactice și studenți voluntari ai Facultății de Drept, alături de profesioniști ai dreptului – avocați din cadrul unor reputate societăți de avocatură din Timișoara.

“În contextul situației generate de conflictul din Ucraina, CJSC se alătură eforturilor organizațiilor non-guvernamentale implicate în acordarea de asistență pentru persoanele afectate de război. Clinica va contribui, prin echipele sale de avocați și studenți voluntari, cu resurse juridice pentru sprijinirea organizațiilor non-profit, în legătură cu procedurile privind dreptul de azil sau cu alte mecanisme de asistență și protecție oferite de legislația română și europeană. Clinica poate fi contactată prin email, la adresa clinica.juridica@e-uvt.ro“, se arată în comunicat.

  • Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) pune la dispoziția refugiaților care fug din calea războiului din Ucraina aproximativ 120 de locuri de cazare în 28 de garsoniere din Căminul T20, scara C, și în 12 camere din căminul T8. Toate spațiile sunt dotate cu grup sanitar, frigider, cuptor cu microunde, cană de fiert apa, iar garsonierele au și bucătărie individuală. Refugiații vor avea acces la toate facilitățile disponibile studenților TUIASI, în special acces rapid și stabil la Internet pentru a putea lua legătura cu membrii familiilor. 

„Ne aflăm într-una dintre cele mai disperate perioade ale omenirii. Războiul, adus tot de oameni, cu tot ceea ce înseamnă el mai tragic: vieți distruse. Declarațiile și susținerea păcii pe diferite rețele de socializare au rolul lor benefic, poate mai mult moral pentru o populație acum înspăimântată. Însă cred că pentru oamenii fără vină din Ucraina contează ajutorul concret primit acum. În mod clar putem găsi soluții de creștere a numărului de locuri oferite în alte cămine și vom putea asigura și hrana, dacă vom fi solicitați în acest sens. Mi se pare îngrozitor doar să îmi imaginez cum ar fi să fim în locul lor, de aceea niciun efort din partea noastră nu va fi prea mult”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

  • Comunitatea academică a Universității din Craiova se solidarizează cu victimele conflictului și cu întreaga comunitate educațională și de cercetare a statului ucrainean. Universitatea se va înscrie pe platforma guvernamentală oferind posibilități de cazare și masă pentru 50 de refugiați ucraineni.

“Universitatea din Craiova condamnă agresiunea sub orice formă, condamnă violențele armate care generează atâta suferință și abuzuri. Libertatea și pacea sunt stări și drepturi de care oricine trebuie să se bucure în secolul al XXI-lea. Negocierea acestor principii și valori este inacceptabilă”, precizează comunicatul de presă trimis de Universitatea din Craiova.  

“Libertatea, demnitatea, integritatea sunt valori pe care este fundamentată umanitatea în tot ce are ea mai de preț. Atunci când oricare dintre aceste valori este lezată, apare un atac la modul de viață modern, deschis, european. Suntem alături de poporul ucrainean, de profesorii, studenții, elevii și părinții ucraineni”, declară rectorul Universității din Craiova, prof. univ. dr. Cezar Spînu. 

  • Studenții Facultății de Științe Politice a Universității din București, care s-au mobilizat pentru a ajuta cetățenii ucraineni, atât cei care caută refugiu în România, cât și cei care nu părăsesc teritoriul Ucrainei. Sediul nostru din Calea Plevnei 59 din București va deveni punct de colectare pentru ajutoare.

#StudențiiSolidari – Alături de Ucraina, indiferent de vârstă.
“Nu putem și nu trebuie să rămânem indiferenți față de contextul politic actual. Evenimentele din Ucraina demonstrează acum, mai mult ca niciodată, că solidaritatea și unitatea sunt principiile de bază ale umanității. Condamnăm acțiunile Rusiei și venim în ajutorul ucrainenilor!
ASSP-UB lansează un apel către toate asociațiile și organizațiile studențești din țară să ni se alăture în lupta actuală pentru pace. Știm că nu suntem singuri!

Dacă vrei și îi poți ajuta cu donații (alimente neperisabile, apă, haine, pături) pe cei care au fost nevoiți să își părăsească țara și să caute ajutor în România, dar și pe cei ce au rămas în Ucraina, sediul Facultății de Științe Politice a Universității din București devine punct de colectare.
Pentru a te implica, tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de aici“, se arată în mesajul studenților Facultății de Științe Politice a Universității din București.

  • Universitatea Transilvania (UniTBv) va încerca să ofere tot sprijinul necesar refugiaţilor ucraineni, însă este nevoie de “luciditate şi coordonare” din partea autorităţilor statului în activităţile de cazare şi sprijin pentru aceştia, a subliniat într-o conferinţă de presă, rectorul UniTBv, prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan.

“Noi ne vom strădui să le oferim, la solicitările autorităţilor, ceea ce putem să le oferim: cazare, masă, îndrumare, chiar pregătire o anumită perioadă de timp dacă va fi cazul. Însă, am menţionat ‘la solicitarea autorităţilor’ deoarece – şi este un lucru recent – Guvernul a constituit o platformă privată pe care diverse instituţii ale statului şi entităţi private pot pune la dispoziţie serviciile şi oferta lor pentru refugiaţi. (…) În aceste momente delicate, este nevoie de o coordonare şi mă refer la ultimele zile când au fost mai multe solicitări din partea unor refugiaţi şi acestea au fost adresate mai multor universităţi, acestea şi-au exprimat oferta, dar refugiaţii au ajuns într-un singur loc”, a declarat Abrudan.

Potrivit rectorului UniTBV, în prezent, în universitatea braşoveană studiază patru studenţi din Ucraina. Le-au pus la dispoziție cazare, masă şi îndrumare. “Avem şi parteneri instituţionali în Ucraina şi personal am luat legătura cu ei în acest weekend”, a spus prof. dr. Abrudan, subliniind că în majoritatea cazurilor “situaţia este mai delicată”, însă unii sunt şi “optimişti”. 

Universitatea Transilvania din Braşov (UNITBV) este o universitate de educaţie şi cercetare ştiinţifică ce cuprinde 18 facultăţi.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum vor fi cazați studenții în cămine și câte persoane vor sta în cameră, informații solicitate de Alianța Națională a Studenților, care critică ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății

Universitățile trebuie să anunțe desfășurarea procesului de cazare, condițiile în care va avea loc, numărul de locuri de cazare și numărul de studenți în cameră, solicită Alianța Națională a Organizațiilor…
Vezi articolul

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, despre legile educației: Mandatele rectorilor trebuie să fie limitate / Admiterea la liceu este creionată corect. Nu poți avea performanță fără competiție

“Mandatele rectorilor trebuie să fie limitate și funcțiile de conducere în universități trebuie să fie incompatibile cu funcțiile politice. Admiterea la liceu este creionată corect. Nu poți avea performanță fără…
Vezi articolul

Un profesor de inginerie seismică ar fi hărțuit sexual mai multe studente condiționând promovarea examenelor de favoruri. A fost eliminat din comisiile de examinare și cercetat acum de Universitatea Transilvania din Brașov / Rectorul Abrudan: Evident că m-a șocat toată chestiunea asta

Două studente de la Facultatea de Construcții l-au reclamat pe profesorul de la catedra Rezistența Materialelor, conf. dr. ing. Florin Marius Botiș, că ar fi încercat să obțină favoruri sexuale…
Vezi articolul