Mai multe universități și institute și peste 800 de profesori și cercetători reclamă, la CCR, legea ce interzice dezbaterea pe teme de gen în școli

634 de vizualizări
Foto: Magda Ehlers – Pexels.com
SNSPA, cu sprijinul mai multor universități și institute și a sute de profesori și cercetători din România și din lume, presează din nou împotriva legii ce interzice dezbaterea pe teme de gen în școli. Mai precis, aceștia au depus la Curtea Constituțională un punct de vedere în sprijinul sesizării de neconstituționalitate pe care președintele Iohannis o depusese împotriva legii, în iulie, potrivit unui anunț SNSPA.

Demersul este asumat de această instituție, alături de Universitatea de Vest din Timișoara. Potrivit documentului, punctul de vedere depus la CCR reprezintă „o argumentație juridică a unor poziții ferme, exprimate deja de patru universități din România” – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara și SNSPA.

Cine sprijină demersul, potrivit comunicatului citat:

  • 10 rectori ai unor universități prestigioase din Europa, prorectori și decani ai unor instituții relevante din Europa și SUA,
  • 39 de centre și institute de cercetare, rețele și asociații academice internaționale
  • Peste 830 de profesori și cercetători din domenii variate precum studii de gen, sociologie, științe politice, relații internaționale, istorie, filosofie, istoria artei, științe ale comunicării, din România și din lume (profesori la Harvard, Yale, Cambridge, Princeton, King’s College, Paris Sorbonne etc)

Organizațiile și persoanele semnatare aduc în atenția Curții Constituționale următoarele, potrivit informării SNSPA:

Din punct de vedere juridic, Legea pentru modificarea art.7 din Legea educației naționale nr.1/2011:

  • îngrădește dreptul la libertatea de exprimare, inclusiv a opiniilor științifice, garantat de Constituția României (30, alin.(1) și (2)) precum și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art.10) ;
  • subminează libertatea de cercetare și reprezintă o ingerință gravă a politicului în autonomia universitară, încălcând Constituția României (art. 32);
  • contravine legislației Uniunii Europene (în special art. 13 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene care garantează libertatea artelor și a cercetării științifice), precum și tratatelor internaționale – de exemplu Convenția pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor adoptată în cadrul ONU și Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul) adoptată în cadrul Consiliului Europei;
  • propune o viziune asupra definițiilor conceptelor de sex și gen, care contrazice legislația internă în vigoare și tratate internaționale importante la care România este parte, precum Convenția de la Istanbul.

Din punct de vedere academic și democratic, Legea pentru modificarea art.7 din Legea educației naționale nr.1/2011:

  • intervine brutal în demersurile științifice proprii spațiului academic, pentru că interzice nu doar activități care abordează teorii și opinii legate de dimensiunea de gen a identității umane, ci o întreagă disciplină legitimă de studiu și de cercetare, și anume studiile de gen, la care cercetătorii români au contribuit și continuă să contribuie în mod semnificativ – disciplină prezentă în cercetarea academică mondială de peste 70 de ani;
  • ignoră rezultatele cercetării din domeniul studiilor de gen, care aduc contribuții valoroase în domenii diverse: studii politice, istorie, sociologie, filosofie, antropologie, psihologie și drept, studii literare, jurnalism, științe ale educației, teatru, medicină și tehnologie. Dovada importanței studiilor de gen în spațiul academic este certificată, între altele, prin existența centrelor de cercetare și a programelor în domeniul studiilor de gen în toate marile universități ale lumii, precum și dezvoltarea acestora (după 1989, odată cu democratizarea spațiului universitar) și în universitățile din România;
  • contravine misiunii fundamentale a spațiului academic, care constă în producerea de cunoaștere și formarea generațiilor viitoare în spirit democratic – studiile de gen au un rol esențial în formarea de cercetători și experți într-un domeniu fundamental pentru orice regim democratic: egalitatea de șanse și egalitatea de gen;
  • încalcă normele și criteriile de evaluare ale ARACIS, care a introdus discipline legate de studiile de gen în mai multe domenii din câmpul științelor sociale și a acreditat programe de masterat cu specializare în studii de gen.

Proiectul ce modifică Legea educației în sensul interzicerii în școli a activităților „în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen” a fost adoptată de Senat în iunie ac..


1 comment
  1. Iarăși începe sa mitralieze mincinos mașinăria care duce la dezastru Civilizatia Occidentală. Vezi situatia din America.
    Legea NU interzice nicio DEZBATERE. Legea interzice PROPAGANDA.
    Dezbatere e una, Propaganda e alta ! Ca tot felul de Rectori pe viață, abonați la banii lui Soros (verificati, nu e lozinca…) fac gălăgie, nu miră pe NIMENI!
    Soros are opinii puternice si bani multi.
    Asta nu inseamna ca trebuie sa ne indoim spinarile si sa-i sarutam pantofii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Eu nu mai vreau să trimit coroane și flori la familii îndoliate. Să înțelegem cu toții că este un efort național, așa cum au făcut și alte țări. Nu putem să fim numai noi într-o insulă – Valeria Herdea, medic pediatru

„Vaccinarea produce câteva efecte locale. Boala produce efecte dramatice. Având copii în îngrijire cu tulburări de comportament, cu tulburări de apetit, cu tulburări de somn, care sunt agitați, sunt hiperactivi,…
Vezi articolul

România, pe locul 6 în lume cu trei medalii de argint și una de aur, la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete – EGMO 2023 / Profesorul coordonator Mihai Bălună: Rezultatul este important pentru că el continuă tradiția foarte bună din ultimii ani

Elevele românce participante la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete (EGMO) 2023, organizată în Slovenia, au obținut trei medalii de argint și una de aur, potrivit rezultatelor anunțate de organizatori.…
Vezi articolul

40% din elevii dezavantajați, majoritatea din mediul rural, nu au făcut școală online / Elevii fără acces la educație au pierdut 24 de săptămâni de școală – Raport al World Vision România, la 1 an de la prima zi de școală online

La un an de la prima zi în care școlile din România s-au închis, iar educația a trecut în mediul online, 40% dintre elevii din mediile defavorizate, majoritatea înscriși la…
Vezi articolul

Metodologia pentru curriculumul la decizia elevului din oferta școlii ar putea fi aprobată în martie 2024 – proiect / Orele se pot desfășura cu elevi din clase diferite, prevede noua Lege a educației

Regulamentul privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii ar urma să fie aprobat în luna martie 2024, după cum propune Ministerul Educației într-un grafic de activități privind noul curriculum…
Vezi articolul