Majorări salariale pentru profesori, de la 1 decembrie și 1 ianuarie: sporurile de suprasolicitare și condiții vătămătoare, confirmate de Andronescu

80.593 de vizualizări
SURSA: gov.ro
Profesorii vor primi în ianuarie un spor de 10% la salariu, urmat de un alt spor, pentru condiţii vătămătoare, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. Aceasta a confirmat că Guvernul va pune în aplicare planul anunțat la începutul anului școlar, pe 10 septembrie, la Miercurea Ciuc, de ministrul de atunci al Educației, Valentin Popa.

Sporul de suprasolicitare, de 10%, se va calcula de la 1 decembrie, iar profesorii vor primi banii în luna ianuarie 2019, a confirmat pentru Edupedu.ro Ecaterina Andronescu.

Fostul ministru Valentin Popa spunea la începutul școlii că ”la 1 decembrie va aparea şi un spor de suprasolicitare, pentru cadrele didactice de predare, de 10%“, scria la vremea respectivă Mediafax. Tot atunci, Popa anunța și că la 1 ianuarie 2019 va intra în vigoare regulamentul de acordare a sporurilor pentru condiţii vătămătoare. Andronescu a confirmat pentru Edupedu.ro și acordarea acestui spor începând cu noul an calendaristic.

În anul 2019 se va acorda şi un sfert din ecartul între salariile prezente şi cele aferente anului 2022. (…) Sper că toate aceste lucruri să conducă şi la o creştere a calităţii actului educaţional pentru că, sigur, stimaţi profesori, e foarte important ca dumneavoastră să faceţi la clasă lecţii atractive, să ţineti elevii în clase şi să-i aduceţi cu drag la scoală“, a mai declarat Valentin Popa, la începutul anului școlar.

Un profesor cu studii superioare de lungă durată şi grad didactic I, cu 20-25 de ani vechime, care avea în decembrie 2016 un salariu brut de 2.965 de lei, ar trebui să aibă în decembrie 2018 un salariu brut de 5.049 lei, potrivit unor grafice prezentate de ministrul muncii. De la 1 ianuarie 2019 această sumă va ajunge până la 5.376 de lei. Asta înseamnă o creştere de 327 de lei.

Un alt exemplu este pentru un profesor cu grad didactic definitiv şi studii superioare de lungă durată, cu 20-25 de ani vechime. Acesta avea, potrivit Ministerului Muncii, 2.356 de lei salariu brut în 2016, iar în decembrie 2018 ar trebui să aibă un brut de 4.134 de lei. Documentul arată că de la 1 ianuarie 2019 salariul acestuia va fi de 4.477 lei, adică o creştere cu 343 de lei pe brut.

Unui profesor cu studii superioare şi grad didactic debutant, care în 2016 avea un salariu de 1.645 de lei brut, în decembrie 2018 ar trebui să-i fi ajuns salariul la 3.069 de lei brut, iar de la 1 ianuarie 2019 salariul brut ar trebui să-i crească la 3.237 de lei.

Grilele prevăzute de Legea 153 pentru fiecare funcţie în parte arată creşterea la care salariul brut al fiecăruia trebuie să ajungă până în 2022. În 2019 la brutul actual se va adauga 25% din diferenţa dintre salariul brut din decembrie 2018 şi salariul brut prevăzut în aceste grile.

FOTO: gov.ro

 


11 comments
  1. Personalul didactic auxiliar nu face parte din invatamant?
    cred ca nu este stresat ca ocupa cate trei functii neplatite si nu sunt stresati ,de aceea se face discriminare intre didactic
    de predare care a intrat in grile de salarizare din ian 2019 iar didactic auxiliar nu au nevoie de sporuri numai de munca cu program de 8 ore/zi .

  2. când ai multi prosti in invatamantul asta mai ales din astia cu psiru rahat si facuti prof si invatatori la apelul bocancilor pe la marea distanta de realitate sau pe la fara speranta cu astia nu vei avea nici o marire pt ei e f bine pt cata carte au facut si nici la greva nu vor paticipa astia

  3. deci 200 in plus la brut, din care 45% contributii, 10% impozit.
    raman sub 100 lei la net.
    kaka maka. lu’ ciorbea i-au bagat zeci de mii de lei pensie+salar,
    ca sa slujeasca la dracnea.

  4. dna Andronescu nu spune nicaieri despre majorarea cu 25 la suta incepand cu 1 ianuarie, 2019, asa cum se anuntase… dna. vorbeste despre o majorare in cursul anului 2019….deci, nimic clar… doar cei 30-40 de lei in plus, de pe urma acestor noi sporuri….

    1. Majorarea cu 25% se refera la diferenta dintre salariul de acum si salariul prevazut in 2022 pe grila. Faci diferenta intre cele 2, c-am in toate cazurile suma este cuprinsa intre 350-500lei. Asta o imparti la 4 (2019,2020,2021,2022) si rezulta asa zisa majorare de 25% – adica sfertul din diferenta, adica anual intre 90-125 brut, adica intre 60-90 net….Nu va mai imbatati cu apa rece si chioara…

  5. ceea ce-i deranjant e că presa preia pe nemestecate cifrele politicienilor. astfel, nu se pomenește nicăieri, deși ziariștii ar trebui s-o facă, că există o diferență majoră între ce însemna salariul brut în 2016, când acesta nu cuprindea și contribuția angajatorului, și situația din 2018, când salariul brut înseamnă aproape toate cheltuielile cu salariul. o trecere de la 2.965 lei la 5.049 ar sugera (și asta se urmărește) aproape o dublare, la o sumă fantastic de mare. nimeni nu are bunul simț să calculeze clar și să arate că măreața creștere e, de fapt, până de la 2300 de lei în 2016 la un 2945 lei net, care înseamnă salariul maxim în învățământul preuniversitar. iar în 2022 acest salariu maxim va fi de 3227 lei, probabil în termenii puterii de cumpărare mai mic ca acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PSD organizează propriile consultări publice pe proiectele legilor Educației elaborate de ministra Ligia Deca, dezbateri anunțate până la finalul lui martie. Salarizarea profesorilor și generalizarea programului masă caldă, printre țintele social-democraților

PSD a anunțat luni într-un comunicat că organizează propriile consultări publice asupra proiectelor legilor Educației elaborate de ministra PNL Ligia Deca. În plus, PSD anunță că va veni cu amendamente…
Vezi articolul
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Granturi pentru combaterea abandonului școlar 2022. Ghidul solicitantului, publicat în dezbatere la aproape două luni de la lansarea programului / Care sunt condițiile de eligibilitate și activitățile decontate

Peste 1.000 de școli sunt vizate, în prima rundă de finanțare, în cadrul Programului Național de Reducere a Abandonului școlar, potrivit Ghidului Solicitantului – condiții specifice de accesare a Schemei de Granturi…
Vezi articolul