Marian Preda, rectorul Universității din București, la o întâlnire inițiată de comisarul european pentru Educație: Utilizarea micro-creditelor și a micro-certificatelor poate oferi un acces mai larg studenților non-tradiționali și studenților cu cerințe educaționale speciale, la experiențe valoroase de învățare

1.108 vizualizări
Marian Preda / Foto: Universitatea din București
Rectorul Universității din București, Marian Preda, a propus în cadrul unei consultări inițiate de comisarul european pentru Educație „promovarea standardelor transformaționale la nivel național și regional, menite să producă modernizarea curriculei academice și care să fie bazate pe modularizare, pe recunoașterea învățării, pe mobilitate integrată (în toate formatele) și pe pedagogii inovative”.

Alianței de universități europene „CIVIS este încrezătoare că, prin utilizarea unităților mici de învățare, a modulelor și a micro-creditelor (micro-credentials), poate oferi un acces mai larg studenților non-tradiționali și, de asemenea, studenților cu cerințe educaționale speciale, la experiențe valoroase de învățare în instituțiile de învățământ superior”, a afirmat Preda.

Declarațiile au fost făcute luni, 7 februarie 2022, de rectorul Universității din București, Marian Preda, care a participat la masa rotundă organizată de către Comisia Europeană pe tema dezvoltării la nivel european a micro-creditelor (micro-credentials) în spațiul învățământului superior. Marian Preda a fost astfel vocea Alianței CIVIS în consultarea cu Mariya Gabriel, Comisarul European pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret.

  • Amintim că Universitatea din București a fost în primul val de 3 universități românești declarate câștigătoare de Comisia Europeană în competiția pentru crearea Universităților Europene. Alianța CIVIS din care face parte este formată din următoarele universități: Universitatea Aix Marseille (Franța), Universitatea Națională și Capodistriană din Atena (Grecia), Universitatea din București (România), Universitatea Liberă din Bruxelles (Belgia), Universitatea Autonomă din Madrid (Spania), Universitatea Sapienza din Roma (Italia), Universitatea din Stockholm (Suedia), Universitatea Eberhard Karls din Tübingen (Germania), Universitatea din Glasgow (Marea Britanie) și Universitatea Paris Lodron din Salzburg (Austria).

„În numele celor 10 universități membre ale Alianței, rectorul Marian Preda a accentuat faptul că Universitatea CIVIS are deja o experiență bogată în dezvoltarea și implementarea unor noi construcții educaționale inovative, cum este cazul microprogramelor, ca soluții eficiente și practice pentru a veni în sprijinul tuturor categoriilor de studenți, precum și a persoanelor înscrise în învățarea pe tot parcursul vieții, în căutarea unor trasee rapide pentru îmbunătățirea competențelor sau pentru sprijinirea dobândirii de noi competențe într-un context european”, anunță Universitatea din București, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Rectorul Preda a arătat că universitățile CIVIS au înțeles nevoia de inovare și transformare a curriculumului academic, în strânsă legătură cu nevoile de formare ale studenților tradiționali și non-tradiționali, pilotând deja noi componente educaționale (cum sunt microprogramele transdisciplinare), bazate pe filosofia „micro-credentials”, în vederea implementării de programe flexibile de studii.

„Propunem, în acest sens, un cadru modern și modele flexibile de proiectare a învățării care să stabilească contextul optim construirii Diplomei Europene și pentru promovarea standardelor transformaționale la nivel național și regional, menite să producă modernizarea curriculei academice și care să fie bazate pe modularizare, pe recunoașterea învățării, pe mobilitate integrată (în toate formatele) și pe pedagogii inovative”, a concluzionat profesorul Marian Preda.

Consultarea de luni, 7 februarie 2022, cu Mariya Gabriel, Comisarul European pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, vine la scurt timp de la publicarea Comunicatului Comisiei privind strategia Europeană pentru universități, care integrează în viziunea sa, sub umbrela „universităților ca modele ale stilului de viață European”, dezvoltarea de micro-credite în procesele de modernizare și flexibilizare a curriculei academice europene.

Varianta integrală a punctului de vedere al Alianței CIVIS cu privire la micro-credite (micro-credentials), exprimat de rectorul Marian Preda (Universitatea din București) în cadrul întâlnirii consultative a Comisiei Europene cu Alianțele de Universități Europene din data de 7 Februarie 2022:

„CIVIS înțelege faptul că micro-creditele (micro-credentials) trebuie să devină instrumente operaționale pentru construirea noilor modele educaționale din Europa.

Universitățile CIVIS au dezvoltat deja microprograme de studii (bazate pe filosofia “micro-credentials”), ca o soluție eficientă și practică pentru a veni în sprijinul persoanelor înscrise în programe de învățare pe tot parcursul vieții, în căutarea unor trasee rapide pentru îmbunătățirea competențelor cursanților sau pentru a-i sprijini în dobândirea de noi competențe. Modulele compacte pot fi astfel concepute și implementate în cooperare cu angajatorii și pot constitui elemente constructive pentru o certificare completă.

Înțelegând aceste nevoi pentru inovarea și transformarea curriculumului academic, CIVIS a pilotat deja noi componente educaționale (cum ar fi microprogramele transdisciplinare), bazate pe filosofia “micro-credentials”, în vederea implementării de programe flexibile de studii, a evidențierii transdisciplinarității și a provocărilor societale, precum și a construirii unui nou curriculum academic pentru alianță.

În acest sens, propunem:

  • o matrice curriculară modernă și modele flexibile de proiectare a învățării, stabilind cadrul pentru construirea Diplomei Europene, și
  • promovarea standardelor transformaționale la nivel național și regional, menite să producă modernizarea curriculei academice și care să fie bazate pe modularizare, recunoașterea învățării, mobilitate integrată (în toate formatele) și pedagogii inovative.

O economie europeană integrată, competitivă, sustenabilă și fluidă are nevoie de resurse umane competente și adaptabile, de profesioniști capabili să își îmbunătățească, dezvolte și combine competențele pentru a răspunde eficient cerințelor unei piețe europene și globale a forței de muncă, dinamice, flexibile și mai puțin previzibile. În același timp, CIVIS este încrezătoare că, prin utilizarea unităților mici de învățare, a modulelor și a micro-creditelor (micro-credentials), poate oferi un acces mai larg studenților non-tradiționali și, de asemenea, studenților cu cerințe educaționale speciale, la experiențe valoroase de învățare în instituțiile de învățământ superior.

Alianța CIVIS consideră că instituțiile de învățământ superior trebuie să răspundă acestei solicitări macro-sociale prin integrarea resurselor și a capacităților noastre în universități europene mai puternice și mai competitive, prin trasee educaționale flexibile și adaptabile în vederea formării și certificării competențelor europene.

Credem cu tărie că micro-creditele (micro-credentials) pot deveni instrumente valoroase pentru inovarea și transformarea curriculumului academic formal, prin intermediul modularizării, al flexibilității învățării, al recunoașterii reciproce, al mobilității integrate și al transferabilității.

Doamnă Comisar Mariya Gabriel, CIVIS este un susținător puternic al micro-creditelor (micro-credentials) și, prin urmare, vom contribui cu toate eforturile și capacitățile noastre pentru o implementare rapidă și eficientă a acestei inițiative.

Vă mulțumesc!

Citește și:
Universitățile sunt cele care trebuie să implementeze cât mai curând micro-certificatele, susține Remus Pricopie, rectorul SNSPA, la o întâlnire inițiată de comisarul european pentru Educație
Strategia propusă la nivel UE pentru universități, ce prevede extinderea Universităților Europene și diploma europeană, salutată cu unele rezerve de asociațiile internaționale din domeniu


1 comment
  1. Ce-i mai place reclama dlui rector! In realitate, el nu face nimic, dar vorbeste lumea despre el.. A, a experimat un punct de vedere. Vai! Vai de UB, ca rau a ajuns!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, propune organizarea examenelor de Evaluare Națională și BAC în sistem digitalizat, pe tipul TOEFL, SAT, GRE: Este nerealistă redeschiderea școlilor și universităților pe 16 mai

„Cred că redeschiderea școlilor și universităților, pe 16 mai, și organizarea examenelor de final de an, în sistem clasic, este un scenariu nerealist. Ministerul Educației și Cercetării ar trebui să…
Vezi articolul

Subprefectul de Dâmbovița Ioan Corneliu Sălișteanu – cele mai multe voturi în alegerile pentru postul de rector la Universitatea Valahia, în fața rectorului în exercițiu Laura Gorghiu

Rectorul Universității Valahia din Târgoviște, Laura Gorghiu, a fost învinsă în alegerile prin care a încercat, luni, să obțină un nou mandat, potrivit rezultatelor anunțate de instituție. Contracandidatul său, Corneliu…
Vezi articolul
ANOSR

Va fi înființat un Program Național pentru Educația în domeniul Științelor, Ingineriei și Tehnologiei și Matematicii, pentru a încuraja tinerii să participe la studii de profil, anunță ministrul Cîmpeanu după discuții cu reprezentanții universităților tehnice / Cursanții studiilor de scurtă durată vor fi recunoscuți ca studenți

Un “Program Național pentru Educația în domeniul Științelor, Ingineriei și Tehnologiei și Matematicii” va fi înființat în baza noii legi a învățământului superior, a anunțat, vineri, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu,…
Vezi articolul

Consorțiul Universităților pentru Științele Vieții își exprimă susținerea pentru pachetul de legi ale educației, ca „soluție pentru educația în domeniul agriculturii și dezvoltării durabile!” / Pentru învățământul superior, este apreciată în special „consolidarea componentei financiare” și a autonomiei universitare

Schimbările propuse în pachetul legislativ pus în dezbatere de Ministerul Educației reprezintă “o soluție pentru educația în domeniul agriculturii și dezvoltării durabile”, susține Consorțiul Universităților pentru Științele Vieții, ce reunește…
Vezi articolul

Deontologia este și rămâne disciplină obligatorie la FJSC – Antonio Momoc, directorul departamentului de Comunicare, în replică la scrisoarea către ARACIS

„Deontologia este şi rămâne disciplină obligatorie pentru studenţii de la comunicare şi relatii publice şi publicitate la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării”, susține Antonio Momoc, directorul Departamentului de Antropologie…
Vezi articolul

Rectorul Universității Babeș-Bolyai, Adrian Petrușel, în cazul problemelor de la Facultatea de Matematică, ai cărei studenți sunt trimiși la cursuri în afara orașului: „încercăm să aducem o serie de activități” în celelalte spații, Facultatea să vină cu soluții pe termen scurt, mediu și lung

Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) a Universității Babeș—Bolyai din Cluj-Napoca, ai cărei studenți au fost trimiși, de la începutul acestui an școlar, să urmeze cursuri într-o locație greu de…
Vezi articolul