Marius Andruh: Trebuie să pregătim profesori care să poată să predea două discipline. Toată lumea este de acord cu introducerea dublei specializări, sunt discuții cu privire la organizare

11.898 de vizualizări
Marius Andruh / Foto: Foto: unibuc.ro
“Trebuie ca la licență să pregătim profesori care să poată să predea două discipline, pentru că și în orașe sunt materii unde este greu să găsești pe cineva”, a declarat pentru Edupedu.ro profesorul Marius Andruh. Membru în grupul de lucru al Ministerului Educației care elaborează metodologia pentru masteratul didactic, cercetătorul a explicat că “toată lumea este de acord cu introducerea dublei specializări, dar sunt discuții cu privire la forma de organizare”.

Contactat de Edupedu.ro în legătură cu masteratul didactic anunțat de ministrul Educației pentru pilotare începând din toamnă, cercetătorul Marius Andruh a declarat că “ceea ce Ministerul Educației vrea în acest moment, și este foarte bine, este ca măcar să pornim cu acest program pilot. Este un grup mare cu specialiști în științele educației care lucrează în prezent la metodologia de organizare a masteratului didactic“.

Dar lucrurile care mă preocupă sunt asigurarea profesorilor în sate și, în egală măsură, să-i motivăm pe studenți să vină către o carieră didactică. În etapa următoare, trebuie regândit sistemul de pregătire a profesorilor la nivel de licență, să vedem dacă nu cumva ar trebui să pornim cu o dublă specializare la licență. Eu pot să iau de la licența actuală studenți care să vrea masteratul didactic, dar nu-mi rezolvă problema de dublă specializare și atunci trebuie să regândesc licența“, a afirmat, pentru Edupedu.ro, Andruh.

Profesor de Chimie anorganică la Universitatea din București și de peste 30 de ani coordonator al lotului olimpic național de Chimie al României, Marius Andruh a declarat pentru Edupedu.ro că “toată lumea este de acord cu introducerea dublei specializări, dar sunt discuții cu privire la forma de organizare. Una dintre discuții este ca dubla specializare să fie organizată pe sistem american, cu minor și major. Se mai poate ca studentul să-și ia niște credite, prin care să-și ia construiască el singur dubla specializare“.

Profesorii care sunt acum la catedră și care mai predau atât Chimie, cât și Fizică sunt cei care au terminat dubla specializare acum 20-30 de ani. În forma actuală a învățământului superior, nu mai avem așa ceva. De aici apare îngrijorarea mea, ca spectator, și al celor din Ministerul Educației, ca responsabili: dacă ies acești oameni la pensie, nu avem ce pune la loc“, a precizat Andruh.

Cercetătorul a adăugat că “durerea mea sunt profesorii de la țară, unde este aproape imposibil să ai o normă întreagă, cel puțin la discipline ca Fizică și Chimie. Și spuneți-mi dumneavoastră: când ești mai atent la copii, la nevoile lor și ale părinților, la pregătirea actului didactic – atunci când predai într-o singură școală sau când alergi între 2-3 școli, ca să îți completezi norma didactică?”

Dubla specializare este importantă, pentru ca un profesor să își poată defășura activitatea preferabil într-o singură școală. Asta ce înseamnă? Ca un profesor să poată preda și Fizica, și Chimia [Nota Redacției: Și atunci poate rămâne să predea într-o singură școală, pentru că prin cumularea celor două discipline sunt șanse mai mari să ajungă la cele 18 ore de predare-învățare-evaluare pe săptămână necesare formării unei norme, adică pentru ca profesorul să-și poată lua salariul integral]. Una dintre probleme este interesul scăzut al studenților pentru cariera didactică. Ministerul Educației și-a propus să atragă studenții către această carieră și se dorește ca cei care vor face Masteratul Didactic să aibă bursă“, a spus pentru Edupedu.ro fostul președinte al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor Universitare (CNATDCU) din mandatul lui Daniel Funeriu.

“Dar trebuie ca la licență să pregătim profesori care să poată să predea două discipline, pentru că și în orașe sunt materii unde este greu să găsești pe cineva”, a continuat acesta.

Andruh a precizat că o altă dezbatere, la nivelul specialiștilor este “dacă facem 2 filiere: pentru cei care vor să predea numai la gimaziu și pentru cei care vor să predea și la liceu“.

Amintim că ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat miercuri că anul acesta va lansa, dar ca program pilot, în 4 universități, masteratul didactic pentru studenții care vor să devină profesori în preuniversitar. Guvernul a alocat 400 de locuri pentru masteratul didactic, în proiectul de HG privind cifra de școlarizare pentru anul universitar 2020-2021.

Marius Andruh este academician, profesor de Chimie anorganică la Universitatea din București, director al Departamentului de Chimie anorganică de la Facultatea de Chimie și președintele Secției de Științe Chimie a Academiei Române. Este membru al Academiei Europaea, membru corespondent al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere, membru al European Academy of Sciences și este implicat, de peste 30 de ani, în organizarea olimpiadelor de chimie și în pregătirea echipelor care au reprezentat România la olimpiadele internaționale.


7 comments
  1. Consider că avem nevoie de studii complementare:
    Profesorii care predau la școala primară ar trebui să paotă predea mai multe materii. Doar la limba română și la matematică profesorii au șansa să aibă o normă întreagă doar într-un singur domeniu, ceea ce este catastrofal pentru școlile din mediul rural, unde este doar un rând de clase de gimnaziu. De aceea avem nevoie de “studii complementare”. Posibilitatea de a oferi/respectiv urma un modul complementar a fost prevăzută în învățământul superior din România în timpul ministrului educației Andrei Marga, dar începând cu trecerea la sistemul Bologna în învățământul românesc această posibilitate nu a mai fost luată în considerare, deși și noul sistem ar permite acest lucru. În Germania un studiu complementar trebuie să aibă 40 de credite (adică 40 ECTS). Noi avem deocamdată “modulul pedagogic” care ofera 40 de credite și este echivalat în Germania cu un studiu complementar de pedagogie. Acest model poate fi extins, universitățile oferind “module de studiu complementar” de câte 40 de credite cu materii de bază pentru toate domeniile de studiu: matematică, informatică, fizică, chimie, biologie, desen, muzică, sport etc., în funcție de secțiile acreditate pentru realizare de studii în aceste domenii din universitatea respectivă.

  2. pentru ca dubla specializare insemna in fapt nimic..erau cei mai slabi si nici nu stiau nici una nici alta …si pana la urma cei cu dubla specializare ajungeau sa invete bine una din specializari si o predau numai pe aia, isi dadeau gradele etc…a-2a specializare o foloseaua doar daca nu le ajungea norma si trebuia o completare si oricum o predau superficial…in realitate universitatile fie ca e vorba de o specializare sau doua in fapt nu pregatesc profesori…toti care ajung sa predea chiar daca stiu specialitatea se rodeaza ca profesori la locul de munca. Vad ca sunt unii preocupati de salariile alora cu doctorat ..pai sa puna mana cei care doresc sa isi dea doctoratul, mereu mereu tre sa ne preocupe capra vecinului. Legat de profesorii in varsta care mai predau …tinerii sunt dimpotriva mult mai slabi pregatiti pentru ca nu invata cat trebuie in universitati, nu stiu materie, a se vedea titularizarea..pe de alta parte catedre sunt si posturi sunt dar toata lumea vrea din start in buricul targului…lumea sa mearga acolo unde sunt posturi…ca asa au inceput toti…si pe parcurs evoluezi.

  3. De acord. Mulţi tineri au chiar două facultăţi, deci două specializari, obtinute prin munca lor. Pentru cei care au mai mult de o licenţă nu s-a pus nimic la salariu. În schimb, pentru cei care şi-au luat doctoratul se dă lunar o sumă imensă. Şi ce păcat că a doua specializare s-a obţinut în ţară, la universităţi bune, în timp ce doctoratul s-a luat uşor, chiar şi la Chişinău. Mulţi care s-au titularizat a treia, a patra oară au sau fac doctoratul ca să obţină mărirea de salariu…

  4. Se fac tot felul de propuneri care în teorie sunt excelente. Pe de altă parte se aprobă șederea profesorilor bătrâni și blazați care nu au nimic cu tehnicile moderne, refuzându-se orice șansă de pătrundere în sistem a tinerilor fiindcă posturile didactice vor fi ocupate pe viață. Cine să facă reconversie? Cei care au terminat facultăți acum 40 ani??? Aceștia vor “înviora” învățământul? Vor face față adolescenților și cerințelor actuale?? La 3-4 generații diferență de vârstă se cramponează de catedre fără să aibă vreo performanță, doar fiindca POT, legea le dă voie și de stat degeaba nu e prea greu

  5. Domnule Andruh,asta e un fel de-a pune un cal de rasa la carat dovleti,un fel de all-inclusive.Si asta in dauna calitatii.Ma intreb daca ar mai fi fost conditiile de admitere draconice la facultati,oare cati dintre profesorii de azi din preuniversitar ar fi avut studii superioare?Ca sa nu vorbim de multiplele specializari si reconversii profesionale.Suna ca diferenta dintre a purta un singur inel cu diamant si a umple degetele cu tot felul de zgabloante.Sunt si profesori care considera ca daca au absolvit o facultate brand la admitere de 10-15 pe loc nu este cazul sa-si bata capul cu nimicuri,problema e ca sunt invadati de mutanti.Ar trebui facuta o clasificare a universitatilor,iar in etapele de mobilitate sa existe o ierarhie in functie de facultatea absolvita,iar scolile serioase sa nu primeasca decat anumite categorii de absolventi.Pe de alta parte,e dreptul parintilor si al elevilor sa stie unde s-a format fiecare profesor si sa aiba acces la asemenea informatii,adica scolile sa publice pe site-uri asemenea lucruri.Daca ar afla ca un invatator ajunge sa predea istorie sau orice alta materie prin studii sau masterate la distanta si reconversie profesionla,sigur nu si-ar da copilulu pe mana lui.

  6. Pe zona de uman, acest aspect al dublei-specializari continua sa fie in functiune, nu inteleg de ce a fost scoasa din programele de licenta dubla specializare pe domeniul de real, alte si alte prostii facute de androneasca, un ministru monumental de prost al educatiei.

  7. De acord. Insa ce sa vezi statul roman finanteaza reconversii profesorilor de orice specialitate ptr. fizica si chimie. Te-ai facut prof de biologie, geografie, poate chiar pe teste pe calculator, ptr ca nu prea faceai fata la matematica, fizica si chimie in liceu si acu deodata le vei stapani dupa ce faci reconversie…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Clasamentul internațional al universităților Times Higher Education 2021: Oxford, pe primul loc în lume. Două universități românești sunt pe locurile 601-800 și 801+, iar 11 ocupă un loc în intervalul 1000+

Universitatea Oxford, Universitatea Stanford și California Institute of Technology conduc clasamentul internațional al universităților realizat de Times Higher Education 2021, dat publicității astăzi. De altfel, universitățile americane domină primele 10…
Vezi articolul