Mesaj de susținere pentru Marilen Pirtea, vehiculat pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării, din partea a 30 de directori și reprezentanți ai institutelor de cercetare-dezvoltare

688 de vizualizări
Foto: UVT
Directorii mai multor institute naționale de cercetare-dezvoltare aflate în coordonarea Autorității Naționale pentru Cercetare au transmis un comunicat public de susținere pentru Marilen Pirtea. În contextul vehiculării numelui rectorului UVT pentru portofoliul Ministerului Educației și Cercetării, după demisia lui Daniel David din Guvernul condus de Ilie Bolojan, reprezentanții INCD-urilor susțin că „această posibilă propunere este receptată ca un semnal de continuitate și de înțelegere profundă a specificului sistemului academic și de cercetare din România”. Comunicatul a fost transmis pe adresa redacției și este semnat și de președintele ANC, Andrei Alexandru, în calitate de cercetător

Documentul este semnat de directorii a aproape 30 de institute naționale de cercetare-dezvoltare, iar aceștia precizează că au luat act „cu interes și încredere” de această posibilitate ca Marilen Pirtea să conducă domeniul Educației și Cercetării și subliniază că mesajul lor nu urmărește să interfereze cu decizia politică.

„Din perspectiva comunității de cercetare aplicată și fundamentală, și fără a dori să interfereze în vreun fel în actul de decizie politică, această posibilă propunere este receptată ca un semnal de continuitate și de înțelegere profundă a specificului sistemului academic și de cercetare din România”, se arată în comunicatul transmis de directorii institutelor naționale.

În document, Marilen Pirtea este descris ca „o personalitate cunoscută și respectată în mediul universitar și științific”, cu „o experiență îndelungată în managementul instituțional și în coordonarea unor structuri academice complexe”. Semnatarii fac referire la activitatea sa de rector al Universității de Vest din Timișoara, funcție pe care o ocupă din 2012, apreciind că acesta „a demonstrat o capacitate constantă de a articula strategic educația universitară cu cercetarea, internaționalizarea și performanța instituțională”.

Comunicatul subliniază și implicarea lui Marilen Pirtea în structuri de reprezentare academică națională și internațională, precum Consiliul Național al Rectorilor, Consorțiul Universitaria sau Danube Rectors’ Conference, dar și legătura sa cu mediul de cercetare doctorală al Academiei Române. Potrivit documentului, această experiență „este relevantă pentru înțelegerea interdependenței dintre educație, cercetare și inovare, precum și pentru gestionarea responsabilă a unui sistem complex, aflat într-o permanentă dinamică”.

Directorii institutelor naționale afirmă că privesc această posibilă nominalizare „cu încrederea că experiența academică și managerială a domnului Marilen Pirtea poate contribui la consolidarea unui cadru funcțional și echilibrat pentru cercetare și inovare, bazat pe competență, responsabilitate și respect față de munca științifică”. În același timp, ei își exprimă „disponibilitatea pentru dialog instituțional și colaborare loială, în interesul dezvoltării cercetării românești”.

În finalul comunicatului, semnatarii transmit mulțumiri ministrului demisionar Daniel David pentru „sprijinul, deschiderea și susținerea acordate pe parcursul mandatului său”, precum și pentru dialogul purtat cu comunitatea de cercetare. Directorii institutelor își exprimă dorința de continuare a reformelor începute în cercetare, a finanțării bazate pe merit profesional și a adoptării bunelor practici internaționale, obiective despre care afirmă că pot fi susținute „de o persoană conectată mediului de cercetare-dezvoltare-inovare”.

Comunicatul este semnat de directori ai unor institute naționale de cercetare-dezvoltare din domenii precum fizică, chimie, biologie, inginerie, mediu, silvicultură, aerospațial sau științe biomedicale, precum și de un cercetător științific senior doctor din cadrul Academiei Române.

Redăm lista semnatarilor:

  1. Dr. Florin Balcu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Materii Condensate – INCEMC Timișoara
  2. Dr. Constantin Ionescu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului – INCDFP București
  3. Dr. Nicolae Cristian Mihăilescu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației – INFLPR București
  4. Dr. Șerban Davidescu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” – INCDS
  5. Dr. György Deak, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului – INCDPM București
  6. Dr. Adrian Dinescu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie – IMT București
  7. Dr. Mihaela Doni, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie – ICECHIM București
  8. Dr. Claudiu Dragomir, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă – URBAN-INCERC București
  9. Dr. Cătălin Dragomir, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – IBNA Balotești
  10. Dr. Ionuț Enculescu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor – INCDFM
  11. Dr. Claudiu Filip, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare – INCDTIM Cluj-Napoca
  12. Dr. Artur Găman, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă – INSEMEX Petroșani
  13. Dr. Eugen Hinescu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei și Științelor Biomedicale „Victor Babeș” – INCD „Victor Babeș”
  14. Dr. Ioan Iordache, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare și Încercări pentru Electrotehnică – ICMET Craiova
  15. Dr. Nicoleta Lupu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică Tehnică – IFT Iași
  16. Dr. Mihai Mărgăritescu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică și Tehnologia Măsurării – INCDMTM
  17. Dr. Sergiu Nicolae, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică – ICPE-CA București
  18. Dr. Mihaela Păun, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice – INCDSB București
  19. Dr. Roxana Rădvan, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică – INOE 2000 București
  20. Dr. Valentin Silivestru, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare – COMOTI București
  21. Dr. Alin Sîrbu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Sudură și Încercări de Materiale – ISIM Timișoara
  22. Dr. Adrian Stănică, director general, Institutul Național de Geologie și Geoecologie Marină din România – GeoEcoMar
  23. Dr. Adriana Ștefan, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” – INCAS București
  24. Dr. Amalia Ștefaniu, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutică – ICCF București
  25. Dr. Florin Timofte, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” – INCDM Constanța
  26. Dr. Marian Tudor, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării” – INCDDD Tulcea
  27. Dr. Mihai Varlam, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice – ICSI Râmnicu Vâlcea
  28. Dr. Valentin Vlăduț, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mașini și Instalații destinate Agriculturii și Industriei Alimentare – INMA București
  29. Dr. Andrei Alexandru, cercetător științific senior doctor, Academia Română

Comunicatul integral poate fi descărcat de aici:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Erori umane” – explicația Ministerului Educației pentru notele finale modificate pe șest la admiterea la liceu 2024 / Instituția plasează decizia în curtea Comisiei de organizare a Evaluării Naționale, condusă de secretarul de stat Sorin Ion

„În etapa de vizualizare a lucrărilor de către candidați, au fost constatate erori umane la încărcarea lucrărilor pe platformă”, iar Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale „a dispus evaluarea acestor…
Vezi articolul

Elevii olimpici care dau sau nu Evaluarea Națională, la alegerea lor, se pot înscrie la liceu până la data de 1 septembrie, anunță Sorin Cîmpeanu / Avantajul este că ei sunt înmatriculați peste numărul maxim de elevi în clasă, deci nu iau locul nimănui, spune ministrul

Elevii olimpici care dau sau nu Evaluarea Națională 2022 se pot înscrie la liceu prin depunerea unui dosar la inspectoratul școlar până la data de 1 septembrie, anunță ministrul Educației,…
Vezi articolul

Buzau: 10 clase de învățământ dual au fost înființate ca urmare a solicitărilor mediului de afaceri. Elevii din școlile duale beneficiază de bursă de 300 de lei lunar la care se adaugă o bursă de la compania la care fac practica, masă, cazare

Zeci clase de învățământ profesional în sistem dual – cu practica la companii – au fost înființate pentru anul școlar următor, la solicitarea agenţilor economici, a anunţat conducerea Inspectoratului Şcolar…
Vezi articolul