Mihai Dimian, actualul ministru al Educației și Cercetării, a fost implicat în activități academice cu Universitatea Tehnică a Moldovei, în calitate de profesor și cercetător, dar „nu știe să fi avut vreun contract” cu instituția de învățământ superior din Chișinău, după cum a declarat el la solicitarea Edupedu.ro. Activitățile nu apar în CV-ul său. Recent, Dimian a apărut ca reprezentant al acestei universități printre semnatarii unui comentariu din Nature Genetics, lucru petrecut dintr-o „eroare” ce urmează să fie corectată. Însă publicația internațională a precizat pentru Edupedu.ro că este treaba autorilor în general – implicit, și a lui Mihai Dimian – și a autorului corespondent în special să verifice acuratețea informațiilor.
- Amintim că Universitatea Tehnică a Moldovei este principala beneficiară a desființării fostei extensii românești intitulate Universitatea din Cahul. Absorbirea ei de către UTM a fost anunțată la începutul lunii februarie 2026, cu o lună înainte ca Mihai Dimian, rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, să fie numit ministru al Educației în România. Evenimentul, deși a stârnit protestele mai multor reprezentanți ai mediului academic românesc, a dispărut ca temă de discuție publică în ultimele luni, după anunțul absorbirii – detalii mai jos
Ministrul Dimian a declarat luni, 25 mai, pentru Edupedu.ro că are un „doctorat în cotutelă cu ei” [cu Universitatea Tehnică a Moldovei], precum și un „program de masterat, pe care îl coordonez… îl coordonam (…) ca program în dublă diplomă”.
El a răspuns astfel întrebat fiind dacă are vreo legătură contractuală sau de colaborare, ca cercetător sau profesor, cu Universitatea Tehnică a Moldovei. Dar ministrul român a precizat că nu știe să aibă o relație contractuală: „Am colaborări cu ei, dar nu știu să fi avut vreun contract”. De notat că este vorba despre activitatea lui de universitar, nu de ministru, în condițiile în care Dimian este rector al Universității din Suceava, funcție în care este suspendat pe perioada desfășurării mandatului de ministru.
În CV-ul său cel mai recent, publicat pe site-ul Universității „Ștefan cel Mare”, nu există nicio mențiune cu privire la activități academice desfășurate în legătură cu instituția din Republica Moldova.
- Răspunsurile lui Mihai Dimian pentru Edupedu.ro, detaliat mai jos
L-am contactat pe Mihai Dimian pe această temă, luni, 25 mai, în condițiile „erorii de asociere” în urma căreia, într-un comentariu publicat recent de Nature Genetics, Mihai Dimian a apărut ca reprezentant al UTM, lucru despre care el spunea, atunci, că este o „eroare de asociere” care urma să fie corectată: „se va ocupa autorul corespondent de această asociere online”. El arăta că în articolul înregistrat inițial anul trecut figura ca reprezentant al Universității „Ștefan cel Mare”, „eroarea” apărând, implicit, ulterior.
Dar este treaba autorilor în general și responsabilitatea autorului corespondent în special să verifice acuratețea informațiilor, după cum au precizat pentru Edupedu.ro reprezentanții publicației internaționale. Iar unul dintre autorii corespondenți a lucrat cu Mihai Dimian în mod repetat, în trecut.
Contactați pentru lămuriri în acest caz, responsabilii de comunicare ai jurnalelor de cercetare Nature au precizat:
- „Autorii [articolului co-semnat de Mihai Dimian] ne-au contactat pentru a cere corectarea afilierii acestui autor și lucrăm pentru a implementa această actualizare cât mai curând. Pentru claritate, afilierea corectă a acestui autor este (n.red. – păstrăm terminologia în engleză, articolul fiind în engleză): Department of Computers, Electronics și Automation, Stefan cel Mare University of Suceava, 720229 Suceava, Romania”.
Dar reprezentanții Nature precizează: „Înainte ca o lucrare să fie acceptată, autorilor li se cere să revizuiască lista de autori și să confirme că toate numele, afilierile și titlurile sunt complete și corecte. Asa cum se menționează în politicile editoriale, ne așteptăm ca autorul corespondent să fie responsabil pentru corectitudinea acestor informații. Nu cerem, în prezent, verificarea formală a afilierii autorilor ca parte a acestui proces, deși îi încurajăm pe toți autorii corespondenți să ne ofere identificatorul lor de cercetător ORCID”.
În privința autorilor, politicile editoriale Nature prevăd: „Este de așteptat ca autorul corespondent (…) să fie responsabil cu următoarele, în ceea ce privește datele, codul și materialele (…):
- (…) să confirme că prezentarea datelor/materialelor/codului reflectă cu precizie originalul;
- (…) să se asigure că toți autorii (sau liderii de grup colaborările de tip multi-lab) să certifice lista de autori și contribuțiile autorilor”
În cazul comentariului publicat în Nature Genetics în care afilierea lui Mihai Dimian este greșită, există doi autori corespondenți – Gaurav Sharma (India), respectiv Serghei Mangul. Acesta din urmă reprezintă mai multe instituții de cercetare, inclusiv Universitatea Tehnică a Moldovei. UTM este reprezentată de nu mai puțin de 4 autori, fără a-l lua în calcul pe Mihai Dimian. Printre ei – rectorul Viorel Bostan. Iar autorul corespondent, Serghei Mangul, este între altele cosemnatar al altor cercetări sau articole alături de Mihai Dimian (exemple aici aici sau aici) și este director de proiect inclusiv într-un program PNRR desfășurat de Universitatea din Suceava, unde acesta este rector (suspendat pe perioada mandatului de ministru).
În pofida tuturor acestor conexiuni și a responsabilității de verificare a datelor privind autorii, afilierea lui Mihai Dimian a apărut eronat în articolul Nature Genetics. Drept urmare, Edupedu.ro a solicitat Universității Tehnice a Moldovei să precizeze dacă Mihai Dimian – ca cercetător sau profesor – are o formă contractuală de lucru sau o colaborare cu această instituție. În momentul în care vom primi răspunsurile, le vom publica.
În același timp, l-am întrebat și pe ministrul Mihai Dimian – care nu menționează asemenea colaborări în CV – dacă a avut legături de muncă, în calitate de profesor sau cercetător – cu Universitatea din Chișinău.
Notă: Ne referim la activitatea academică a lui Mihai Dimian, în general. Activitatea sa la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde este rector din 2024, este suspendată pe perioada desfășurării mandatului de rector.
Răspunsurile lui, mai jos:
Rep.: Ați avut vreo legătură contractuală sau de colaborare sau de parteneriat de orice fel, în calitate de cercetător sau profesor, cu Universitatea Tehnică a Moldovei?
Mihai Dimian: În legătură cu ce? Am discutat o dată cu dumneavoastră, v-am trimis și propunerea de articol în care apare ca adresă Universitatea din Suceava… (n.red. – articolul trimis inițial anul trecut, publicat luna aceasta de Nature Genetics)
Rep.: Eu acum vă întreb independent de orice altceva, voiam să mă lămuresc dacă dumneavoastră ați avut legătură contractuală sau de parteneriat sau de asociere în orice fel, profesională, ca profesor sau cercetător, cu Universitatea Tehnică a Moldovei.
Mihai Dimian: Am colaborări cu ei, dar nu știu să fi avut vreun contract.
Rep: Atunci, ce fel de colaborări?
Mihai Dimian: Spre exemplu, am un doctorat în cotutelă cu ei. Am programul de masterat, pe care îl coordonez… îl coordonam, cu rețele de comunicații și calculatoare, pe care îl avem ca program în dublă diplomă, coordonăm studenți…
Rep.: Și rolul dumneavoastră nu este de rector, ci ca profesor sau ca cercetător?
Mihai Dimian: Ca profesor și cercetător. Sunt implicat în proiecte în care sunt, poate, cercetători care lucrează acolo, sau un cercetător, cred, domnul Viorel Munteanu, care e angajat pe un proiect la noi și cu care colaborez în cadrul proiectului. Dar, repet, eu nu știu să am vreun contract cu universitatea din Republica Moldova. (din acest moment, discuția este deturnată de interogații ale ministrului cu privire la activitatea reporterilor Edupedu.ro pe alte teme, atitudine calificată de redacție drept presiune)
- Viorel Munteanu, menționat de ministru, apare cu dublă afiliere (Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea din Suceava) și printre semnatarii comentariului din Nature Genetics.
Context
Universitatea Tehnică a Moldovei (Politehnica de la Chișinău) este principala beneficiară a desființării fostei extensii românești intitulate Universitatea din Cahul, care era înfrățită cu Universitatea din Galați. Absorbirea ei de către UTM a fost anunțată la începutul lunii februarie 2026, cu o lună înainte ca Mihai Dimian, rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, să fie numit ministru al Educației în România.
Absorbirea Universității din Cahul, înființată în mandatul de președinte al lui Emil Constantinescu pentru a funcționa ca pod cultural între cele două state, s-a petrecut în pofida protestelor mai multor înalți reprezentanți ai mediului academic din România, dar a dispărut ca temă de discuție publică în ultimele luni după anunțul absorbirii.
De remarcat că rectorul Universității Tehnice a Moldovei a fost susținut în alegerile din septembrie 2025, din Republica Moldova, în care a candidat, de președintele Consiliului Național al Rectorilor din România (CNR), liberalul Sorin Câmpeanu, și de secretarul general al CNR, Mihnea Costoiu. Edupedu.ro a semnalat că și Mihai Dimian este vicepreședinte al CNR, for condus de peste 10 ani de Cîmpeanu și de Costoiu.
Viorel Bostan a fost reales, luna trecută, rector al UTM, cu votul a peste trei sferturi dintre cei care au participat la scrutinul universitar.