Sistemul de titularizare și atragere a profesorilor în învățământ este „foarte centralizat și rigid”, iar una dintre problemele majore este că tinerii care ar vrea să revină să predea în localitatea natală ajung repartizați în alte comune sau orașe, a declarat Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării la Bucovina TV Regional, pe 1 mai.
„Fiecare autoritate locală trebuie să-și dea seama că profesorul din acea comunitate nu este doar cel care vine cu naveta și predă niște ore. Dacă îl aduci acolo, poate ajuta foarte mult comunitatea respectivă. Deci încearcă să-i oferi ceva pentru a-l atrage în acea comunitate”, a afirmat Mihai Dimian.
Sistemul actual îi descurajează chiar pe tinerii care ar fi dispuși să revină în mediul rural, susține Mihai Dimian, care a dat exemplul burselor pentru mediul rural, pe care mulți studenți aleg să nu le acceseze.
„Nu doreau aceste burse pentru rural. De ce? Pentru că, la final, erau obligați cumva să se întoarcă în rural. Și când i-am întrebat de ce nu vă înscrieți, au spus: «Eu vreau să mă întorc în rural, dar în comuna mea. Eu, după aceea, mă duc la un concurs și mă trimit într-o cu totul altă comună»”, a explicat Mihai Dimian.
„Dacă ne plângem că nu sunt profesori în rural, dar noi îi blocăm exact pe cei care vor să se întoarcă în comuna lor și îi trimitem în altă parte, înseamnă că avem o abordare greșită”, a spus el.
Mihai Dimian a făcut referire și la modele din Statele Unite, unde persoane cu experiență îndelungată în industrie pot intra mai ușor în sistemul educațional.
„Sunt oameni care, după 20-25 de ani de lucru în industrie, doresc să se retragă și să devină profesori. Există o cale de acces care îi ajută să intre în învățământ după o carieră în mediul privat. La noi este destul de dificilă această conversie și tranziție”, a afirmat acesta.
„Pregătim foarte mulți elevi și studenți, însă foarte puțini dintre ei ajung să urmeze cu adevărat o carieră didactică”, a declarat acesta.
Mihai Dimian consideră că soluția ar fi introducerea unor forme mai consistente de mentorat și sprijin la începutul carierei.
„Trebuie să ne orientăm și spre mentorat, spre anumite stimulente la începutul carierei, care să-i ajute să se pregătească mai bine ca profesori și pentru orele pe care le au de predat”, a spus Mihai Dimian.