Mihnea Costoiu: Avem un sistem educațional bun, pe care trebuie să îl protejăm și să îl promovăm

522 de vizualizări
Foto: Facebook.com – Mihnea Costoiu
„Avem un sistem bun educaţional, pe care trebuie să îl protejăm şi să îl promovăm”, a declarat rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, la lansarea de către Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a Raportului privind starea învăţământului bucureştean pentru anul şcolar 2018 – 2019. „Eu sunt din categoria celor care nu blamează acest sistem, nu pentru că face parte din acest sistem”, a precizat Costoiu, citat de Agerpres.

Fost ministru al Cercetării și Învățământului Superior în Guvernul Ponta (2012-2014), Costoiu a precizat, totuși, că „cea mai mare problemă a noastră, în şcoală şi în România, este resursa umană. (…) Această criză pleacă în Europa şi în România de la un sistem social care a dus la o criză majoră demografică„.

Acest sistem nu este perfect, fără doar şi poate, dar nu este nici de blamat, nici pe departe a fi blamat aşa cum se întâmplă din ce în ce mai des. (…) Spaţiul public este ocupat de cu totul şi cu totul alte informaţii despre şcoală şi mai puţin despre lucrurile bune care se întâmplă în şcoală şi care sunt covârşitoare. (…) Avem un sistem bun educaţional, pe care trebuie să îl protejăm şi să îl promovăm„, a declarat Costoiu, după cum relatează agenția de presă citată.

Rectorul UPB a susținut că „a face o comparaţie între ceea ce se întâmplă în Bucureşti şi ce se întâmplă în ţară este profund greşit. Managementul Inspectoratului Şcolar Bucureşti este cu totul altul decât managementul inspectoratului oricărui judeţ al ţării, dimensiunile sunt altele, problemele sunt altele. Acoperirea, normele, oamenii, resursa umană, investiţiile nu se compară. Chiar în centrele mari – vorbesc de Cluj, Iaşi, Timişoara – lucrurile stau cu totul diferit. Din acest motiv, cred sincer că discuţia despre Bucureşti trebuie purtată separat. (…) Orice fel de statistică am consulta, Bucureştiul şi din punct de vedere al învăţământului preuniversitar reprezintă elita ţării„, transmite Agerpres.

 

 


1 comment
  1. Costoiule, sistemul este bun pt voi, cei lipsiti de inteligență, viclenie si puternici. Pentru elevi și studenți este praf. Dar cine ar mai fi atat de încuiat să stea să îți argumenteze o realitate pe care si orbii o percep clar?!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Conducerea Inspectoratului Școlar Dolj și-a dat demisia în urma situației de la Școala Gimnazială Filiași, care a rămas fără conducere înaintea începerii anului școlar, după ce numirile din pix ale interimarilor au stârnit o revoltă în rândul părinților și profesorilor

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Dolj și-a dat demisia în urma situației controversate de la Școala Gimnazială din Filiași, potrivit presei locale. Jurnaldecraiova.ro scrie că inspectorul școlar general Alexandru Gâdăr și…
Vezi articolul

OFICIAL La începutul anului școlar educatorii de la grupa mare trebuie să le spună părinților de ce este util raportul descriptiv de evaluare, pentru înscrierea la clasa pregătitoare. Ce competențe trebuie să aibă copiii când termină grădinița – Model de raport

Educatorii trebuie să le spună părinților la începutul anului școlar de ce este util raportul descriptiv de evaluare, potrivit metodologiei publicate în Monitorul Oficial, marți, 10 septembrie [editare ulterioară]. Amintim,…
Vezi articolul

Candidați la Arhitectură și părinți stau la coadă să-și vadă planșele de concurs, la Universitatea Ion Mincu, după reafișarea rezultatelor / Rectorul Moiceanu: Ei pot verifica notele de pe lucrări, sunt cele corecte. O eroare la transcriere a decalat punctajele inițiale

Zeci de candidați la Arhitectură și părinții lor stau la coadă marți după-amiază să-și vadă planșele de la proba de concurs de pe 18 iulie, la Universitatea de Arhitectură și…
Vezi articolul