Ministerul Dezvoltării anunță construirea a 60 de creșe noi, cel puțin una în fiecare municipiu reședință de județ

280 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
A fost aprobată construirea a 8 noi creșe în țară prin programul naţional în domeniu lansat anul trecut de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a anunţat, luni, ministrul Cseke Attila pe pagina de Facebook. Numărul creșelor construite prin acest program a crescut la 60.

Noile proiecte vizează construirea de creşe mici, cu o capacitate de 40 de antepreşcolari, la Constanţa (2), Sebeş şi Carei şi de dimensiuni medii în Timişoara şi Piatra Neamţ. În Bacău şi Zalău se vor construi creşe mari, pentru 100 – 110 copii, potrivit unui comunicat al MDLPA.

„Ministerul Dezvoltării susţine dezvoltarea echilibrată a localităţilor şi sprijină tinerele familii, motiv pentru care în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ şi municipiu am aprobat construirea unei creşe sau două acolo unde numărul locuitorilor depăşeşte 100.000. Am aprobat finanţarea pentru 52 de creşe, iar acum am aprobat încă opt noi construcţii”, a declarat Cseke Attila, potrivit comunicatului.

Ministrul Dezvoltării a adăugat că, în urma aprobării finanţării, construirea acestor creşe moderne intră în proces de achiziţie publică şi, ulterior, vor putea fi demarate lucrările.

Câte creșe sunt în România?

Amintim că dintr-un total de 395 de creșe câte funcționează în România, 148 vor trece în anul școlar 2021-2022 în subordinea Ministerului Educației. Trecerea creșelor în subordinea Ministerului Educației este prevăzută în Hotărârea de Urgență nr. 100 din 10 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial pe 15 septembrie.

Ministerul Educației a suplimentat și numărul de posturi în educație, pentru ca aceste 148 de creșe care au trecut de la primării la minister să aibă suficient personal.

Senatul a decis ca toate creșele existente acum – inclusiv cele care sunt și rămân la consiliile locale, pentru că trecerea acestora la minister este opțională pentru fiecare autoritate locală – să devină acreditate „prin efectul legii”, fără să mai treacă la ARACIP.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, spunea anul trecut că suntem pe ultimul loc din UE la numărul de creșe.

Vezi și: VIDEO Cum vor arăta creșele pe care promite să le construiască Ministerul Dezvoltării


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cadourile lui Iohannis, pe final de mandat: îi decorează cu ordinul „Steaua României” pe fostul ministru Sorin Cîmpeanu, demisionat în urma unui scandal de plagiat, și cu „Serviciul Credincios” pe Mihnea Costoiu, condamnat cu suspendare în dosarul Baza Cutezătorii, dar scăpat ulterior prin prescripție

Președintele Klaus Iohannis i-a decorat pe foștii miniștri de la educație Sorin Cîmpeanu și Mihnea Costoiu, pe fostul președinte ARACIS Mădălin Bunoiu, pe secretarul de stat Gigel Paraschiv, alături de…
Vezi articolul

Senatorul PNL Daniel Fenechiu, despre faptul că Ligia Deca s-a dezis de promisiunea ca profesorii debutanți să aibă 4.600 de lei salariul net de la 1 ianuarie: Decent era să respecți acel acord politic / El spune că situația este analizată la nivel de guvern și partid

Senatorul liberal Daniel Fenechiu a declarat că premierul și conducerea PNL analizează declarațiile prin care ministrul liberal al Educației Ligia Deca se distanțează de promisiunea încălcată ca profesorii debutanți să…
Vezi articolul

Cum vor fi cazați studenții în cămine și câte persoane vor sta în cameră, informații solicitate de Alianța Națională a Studenților, care critică ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății

Universitățile trebuie să anunțe desfășurarea procesului de cazare, condițiile în care va avea loc, numărul de locuri de cazare și numărul de studenți în cameră, solicită Alianța Națională a Organizațiilor…
Vezi articolul

Procedura de administrare a testelor Covid-19 pentru elevi e încă așteptată, la o săptămână după reluarea școlii după vacanța forțată – Ministrul Cîmpeanu: nefolosirea lor „ar fi un dezastru”

Ministerul Educației așteaptă de la Ministerul Sănătății o procedură pentru administrarea testelor noninvazive Covid-19 în școli, nefolosirea lor riscându-se „un dezastru”, a spus vineri ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu,…
Vezi articolul