Ministerul Educației anunță că „onorează olimpicii internaționali”, după ce ministrul Daniel David spunea că aceștia „din premiul primit își permit să-și dea ei o bursă de merit în fiecare lună”, ca justificare pentru tăierea burselor de excelență / Recent, profesorii care îi pregătesc pe olimpici au aflat că primesc, în medie, 115 lei pe lună la Centrele de Excelență

1.286 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Bogdan Suruciuc
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat luni, 6 octombrie, că va „onora olimpicii internaționali, profesorii care i-au pregătit și unitățile școlare din care aceștia provin”, prin stimulente financiare și un eveniment dedicat, organizat pe 3 decembrie 2025, la Palatul Național al Copiilor din București. Evenimentul este anunțat cu două luni înainte, în condițiile în care evenimentele organizate de minister sunt anunțate cu cel mult două zile înainte, în mod normal.

„Mă bucur că, în condițiile măsurilor de criză fiscal-bugetară, după securizarea bugetului pentru premierea elevilor cu media 10 la evaluarea națională și la bacalaureat, putem continua, la fel ca în anii trecuți, premierea olimpicilor internaționali (…). Felicitări tuturor: elevi, profesori, unități școlare!”, a declarat ministrul Educației, Daniel David, potrivit comunicatului oficial.

Anunțul vine la trei luni după ce același ministru, Daniel David, justifica public eliminarea burselor lunare de excelență pentru olimpici, afirmând că „din premiile primite pentru rezultatele la olimpiadele internaționale, acești elevi își permit, cu siguranță, să-și dea singuri o bursă de merit în fiecare lună”. Declarația a fost făcută pe 8 iulie 2025, după adoptarea „Legii Bolojan” prin care Guvernul a eliminat mai multe categorii de burse și a luată o serie de măsuri pentru școli și profesori.

Tot în urma aplicării Legii Bolojan, profesorii care pregătesc elevii pentru performanță în centrele de excelență primesc, potrivit calculelor Edupedu.ro, în jur de 115 lei pe lună, dacă au grad didactic I și peste 25 de ani vechime, dacă au mai puțin, primesc mai puțin. Suma este rezultatul aplicării noilor grile de plată, care au redus drastic indemnizațiile pentru activitățile suplimentare dedicate pregătirii elevilor olimpici remunerate la plata cu ora.

Astfel, în timp ce ministerul vorbește despre „onorarea olimpicilor” și „felicitarea profesorilor”, cadrul legal aflat în vigoare lasă profesorii implicați în performanță să lucreze aproape voluntar, iar elevii de top fără bursele de excelență eliminate în vară.

Ministerul Educației precizează, totuși, că susține participarea loturilor naționale la olimpiadele internaționale prin acoperirea taxelor de participare, a costurilor de deplasare și a diurnelor aferente. Evenimentul de premiere a olimpicilor internaționali este programat pentru data de 3 decembrie 2025.


4 comments
  1. e corect 115 lei, atata este plata cu ora, asa a zis ministrul ca e normal, deci spor la treaba

  2. Totusi ramane problema echipelor care au obtinut premii la concursuri internationale, din care elevii care au terminat clasa a XII-a au primit bursa olimpica integral la finalul clasei a XII-a, iar coechipierii lor mai mici nu o vor mai primi. In HG732/2025, la art.22 capitolul VI, este prevazut ca sunt interzise discriminarile, dar in aceasta situatie apar discriminari. Pentru elevii care au facut parte din echipe si au obtinut premii la competitii internationale, premiul este de 5 ori mai mic decat ar fi fost bursa olimpica. Intradevar din acel premiu se poate acorda o bursa de merit, dar ii plasam pe acesti elevi la acelasi nivel cu un elev cu media 9 de la un liceu de un nivel scazut?

    1. Asa este, la competitiile recunoscute de ME, anul trecut, elevii clasei a XII-a au primit bursa pana la sfarsitul anului scolar, elevii claselor mai mici ce au castigat aceeasi diploma in cadrul aceluiasi concurs, nu au primit absolut nimic! Premieri NU, bursa NU! Multumim tuturor pentru apreciere si sustinere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

De ce nu sunt făcute publice grilele cu întrebări de la concursul național de Rezidențiat? Ministerul Sănătății spune că subiectele pot rămâne la candidați și propriul regulament nu prevede „expres” afișarea lor

Ministerul Sănătății susține, într-un răspuns transmis Edupedu.ro, că subiectele tip grilă de la concursul național de Rezidențiat din perioada 2019-2024 nu sunt publicate pe site-ul oficial al concursului sau în…
Vezi articolul

Palatele copiilor și cluburile elevilor vor trece la consiliile județene, cu tot cu personal, a decis Guvernul, prin Legea Ciolacu, fără niciun anunț din partea Ministerului Educației / Asta deși în legea Educației Deca-Iohannis scrie că acestea pot fi preluate de către primării

Legea Ciolacu, publicată vineri în Monitorul Oficial, prevede și descentralizarea Palatelor copiilor și cluburilor elevilor și trecerea lor de la Ministerul Educației la consiliile județene. Este vorba despre Legea 296/2023…
Vezi articolul
Simulare BAC 2025

Simulare BAC 2025. Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: Până pe 8 aprilie, colegii noștri vor putea evalua lucrările inclusiv de la domiciliu, iar pe 8 aprilie vom comunica rezultatele, individual, fiecărui elev

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, pentru Radio România Actualități, referitor la simularea examenului național de BAC 2025, că profesorii corectori vor putea evalua lucrările, inclusiv de…
Vezi articolul
Inspecția specială

Din toamnă, aproximativ 1,4% dintre profesorii titulari sunt nevoiți să predea la mai multe școli, după aplicarea Legii Bolojan, potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării / Sunt vizate peste 2.400 de cadre didactice titulare – calcul estimativ

În anul școlar 2025-2026, 1.4% dintre profesorii titulari sunt nevoiți să predea la mai multe școli, după aplicarea Legii Bolojan, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării. Amintim că,…
Vezi articolul
Sorin Cîmpeanu / Foto: Radu Tuta - Agerpres Foto

Pentru ca elevii să poată reveni fizic la școală după cele 2 săptămâni de vacanță, ar trebui să fie mai mic numărul de infectări / Recuperarea se va face prin modificarea structurii anului, se pot folosi vacanța de iarnă și săptămâna „Școala Altfel” – Sorin Cîmpeanu

Pentru a reveni la școala fizică pe 8 noiembrie, numărul elevilor infectați din școli ar trebui să scadă la sfârșitul celor două săptămâni de vacanță suplimentară în care intră toți…
Vezi articolul