Ministerul Educației eludează problema alegerilor programate în unele universități pe vechea lege a educației, contrar cerințelor din legea nouă / Instituția înșiruie prevederi legale în loc să spună dacă a fost respectată legea

887 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Ministerul Educației evită, în răspunsuri transmise Edupedu.ro la o lună după ce primit întrebări pe această temă, să spună clar în ce măsură au fost legale deciziile unor universități de a începe pregătirile pentru alegerea noilor lor conduceri, inclusiv a rectorilor, înainte să intre în vigoare legea nouă și noua metodologie-cadru pentru aceste proceduri. La întrebările Edupedu.ro, ce urmăreau ca ministerul să lămurească prevederile legii, atât în cadrul general al alegerilor universitare, cât și într-o situație anume folosită ca studiu de caz, instituția a transmis doar o înșiruire prevederi legale, inclusiv norme care au fost adoptate ulterior deciziilor acelor universități de a stabili calendare pentru alegeri. 

Între timp, au apărut o serie de norme de legislație subsecventă care permit planificarea și organizarea acelor alegeri conform noii Legi a învățământului superior, inclusiv una care poate fi interpretată drept o portiță ce oferă cadru legal pentru acele universități care au început pregătirile pe vechea lege. Dar situația exactă rămâne sub semnul întrebării, în contextul în care Ministerul evită o poziție clară pe acest subiect. 

Întrebări și răspunsuri:

În pregătirea articolului din 3 septembrie, Edupedu.ro a transmis, pe 29 august, Ministerului o serie de întrebări. Acestea urmăreau să lămurească dacă pregătirile pentru alegerea rectorilor și a altor foruri de conducere universitară puteau începe conform Legii 1/2011 și pe vechea metodologie-cadru de organizare a alegerilor, așa cum s-a întâmplat, conform exemplelor oferite atunci, la Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din Craiova, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Universitatea Transilvania din Brașov sau Universitatea Valahia din Târgoviște. În condițiile în care Edupedu.ro a abordat, ca studiu de caz, situația de la Craiova, ce avea să fie descrisă în articolul din 3 septembrie, am adresat întrebări pe această temă anume, dar și întrebări care să ofere o perspectivă generală asupra situației. Întrebările au fost:

  • “1. Consideră Ministerul Educației că Universitatea din Craiova a procedat legal, până acum, în stabilirea calendarului alegerilor, prin decizie a Senatului universitar?
  • 2. Noua metodologie-cadru pentru desfășurarea alegerilor trebuie detaliată la nivelul cartei universitare, iar universitatea trebuie să organizeze alegerile pentru forurile și funcțiile de conducere în baza acesteia. Or, metodologia-cadru, conform noii Legi a învățământului superior, este în consultare publică. În aceste condiții, pot fi stabilite alegeri și modalitățile de desfășurare a procedurilor de desemnare a unei noi conduceri în baza Legii 1/2011, cu aplicare după intrarea în vigoare a noii Legi a învățământului superior?  Altfel spus, poate o universitate să stabilească un calendar de desfășurare și și proceduri pentru alegeri în perioada următoare, înaintea intrării în vigoare a noii metodologii-cadru? 
  • 3. Poate o universitate să stabilească alegeri pentru rector cu luni înainte să expire mandatul rectorului în exercițiu, mai ales în cazul în care acel rector ar dori să participe la alegeri, în vederea obținerii unui nou mandat?
  • 4. A cerut Universitatea din Craiova și / sau a transmis Ministerul Educației un punct de vedere cu privire la organizarea acestor alegeri în cadrul UCV și la procedurile de până acum? Dacă da, care este punctul de vedere transmis de Minister?
  • 5. Există situații similare celei din Craiova (organizarea procedurilor de desemnare a unor noi conduceri înaintea intrării în vigoare a noilor reguli) observate de Ministerul Educației la alte universități? Dacă da, unde anume?”

După aproape o lună, pe 25 septembrie, Ministerul a reacționat, însă, în loc să răspundă anume la aceste întrebări, atât pe tema situației din Craiova, cât și în privința legalității organizării de alegeri conform vechii legi, instituția înșiră o serie de prevederi legale, fără vreo interpretare sau alt comentariu.

În răspunsul său, ME face trimitere la legislația subsecventă – adoptată ulterior și care oferă, acum, cadrul legal necesar – precum și la o prevedere a noii Legi a învățământului superior. Aceasta spune că, până la intrarea in vigoare a actelor normative subsecvente, se aplică legislația în vigoare. Aceeași prevedere spune, însă, că acest lucru se poate face “în măsura în care nu contravin” noii legi, or aceasta prevede clar că, în procedurile pentru desemnarea viitorilor rectori și a altor structuri de conducere din universități, trebuie respectată legea nouă.

Răspunsul ME (linkurile aparțin redacției Edupedu.ro):

Conform prevederilor art. 265 din Legea învățământului superior nr. 199/2023, ,,până la data intrării în vigoare a actelor normative subsecvente emise în executarea prezentei legi se aplică prevederile actelor normative în vigoare, în măsura în care nu contravin acesteia”, precum și conform prevederilor art. 260 alin. (2) din același act normativ, în termen de 8 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Educaţiei stabileşte, prin ordin al ministrului educaţiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, măsurile aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ şi elaborează metodologiile, regulamentele şi alte acte normative care decurg din aplicarea prezentei legi.

Menționăm că a fost transmis, în vederea publicării in Monitorul Oficial al României, Partea I,  Ordinul nr. 6.227/05.09.2023 de aprobare a Metodologiei-cadru referitoare la procesul de stabilire şi de alegere a structurilor şi funcțiilor de conducere la nivelul instituțiilor de învățământ superior.

De asemenea, în Monitorul Oficial al Românei nr. 793/01.09.2023, Partea I, a fost publicat Ordinul ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, care, în cuprinsul art. 8, alin. (2) prevede faptul că ,,procedurile desfășurate la nivelul instituțiilor de învățământ superior privind stabilirea modului de alegere a structurilor de conducere din cadrul acestora sunt valabile și după data intrării în vigoare a prezentului ordin.

Totodată, precizăm faptul că potrivit art. 1, alin. (4) din Ordinul nr. 6.072/2023, „până la elaborarea metodologiilor, regulamentelor și a altor acte normative necesare pentru punerea în aplicare a Legii nr. 199/2023 se aplică dispozițiile privind organizarea, funcționarea sistemului de învățământ superior și desfășurarea procesului de învățământ aflate sau intrate în vigoare la data de 1 septembrie 2023.

Răspunsul ME invocă, fără să ofere o interpretare, și portița despre care Edupedu.ro a scris încă de la începutul lunii, formulată în termeni generici – ordinul .072/2023, potrivit căruia ,,procedurile desfășurate la nivelul instituțiilor de învățământ superior privind stabilirea modului de alegere a structurilor de conducere din cadrul acestora sunt valabile și după data intrării în vigoare a prezentului ordin.”

Noua Lege a învățământului superior 199/2023,, intrată în vigoare abia la începutul lunii septembrie, prevede anume că litera ei trebuie respectată în pregătirea și organizarea alegerilor universitare pentru rectori și alte structuri, la sfârșitul actualului mandat:

  • “Articolul 261 (1) Senatele universitare sunt obligate ca, în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să definitiveze noua cartă universitară, regulamentele și metodologiile de organizare și funcționare a instituțiilor de învățământ superior, în conformitate cu prezenta lege.
  • (2) La finalizarea actualului mandat, noile organe de conducere ale instituțiilor de învățământ superior se vor stabili în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.”
Citește și:
Alegerile din universități, afectate de noua Lege a învățământului superior. Unele instituții organizează scrutinul după vechile reguli, deși trebuie respectate noile norme. Apar însă portițe / Studiu de caz: Universitatea din Craiova

Foto: © RoibulDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ordonanța de urgență privind majorarea cu 20% a alocațiilor a fost respinsă în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților / Mâine intră la plen pentru votul final / Dacă ordonanța va fi respinsă definitiv, rămâne în vigoare legea privind dublarea alocațiilor

Comisia de muncă a Camerei Deputaților a respins marți Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care alocațiile copiilor au fost majorate cu 20% începând cu 1 august, potrivit G4Media.ro Actul…
Vezi articolul

Managerul Institutului Matei Balş: Nu poate exista educaţie fără matematică, fizică, chimie şi biologie / Când biologia şi chimia au devenit facultative la Bacalaureat, avem o problemă majoră. Cu agheasmă nu putem rezolva pandemia

Managerul Institutului Matei Balş, Cătălin Apostolescu, a afirmat că nu poate exista educaţie fără matematică, fizică, chimie şi biologie, menţionând că, atunci când biologia şi chimia au devenit facultative la…
Vezi articolul