Ministerul Educației: La momentul exploziei, 800 de elevi erau la ore în Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din București. Atât elevii, cât și personalul școlii au fost evacuați în siguranță / 15 săli de clasă sunt avariate

749 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Adriana Neagoe
În momentul exploziei care a avut loc astăzi dimineață la un bloc din apropierea Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” din București, „în clădirea unității de învățământ își desfășurau cursurile aproximativ 800 de elevi”, anunță Ministerul Educației într-un comunicat de presă. Oficialii precizează că „atât elevii, cât și personalul școlii au fost evacuați în siguranță”.

„La momentul acestei informări, 15 săli de clasă dintr-unul dintre corpurile unității de învățământ sunt avariate. Evaluarea situației este încă în curs”, informează Ministerul Educației. 

Comunicatul integral al Ministerului Educației:

„Referitor la situația apărută în urma exploziei produse astăzi, 17 octombrie, la un bloc din apropierea Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” din București, vă comunicăm faptul că reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării sunt în legătură cu reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), pentru a monitoriza evoluția. 

Conform informațiilor transmise de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, la momentul exploziei, în clădirea unității de învățământ își desfășurau cursurile aproximativ 800 de elevi. Atât elevii, cât și personalul școlii au fost evacuați în siguranță, conform recomandării echipelor de intervenție de la ISU București-Ilfov, prezente la fața locului. La momentul acestei informări, 15 săli de clasă dintr-unul dintre corpurile unității de învățământ sunt avariate. Evaluarea situației este încă în curs. 

Contăm pe implicarea autorităților cu atribuții în acest sens, pentru inventarierea rapidă a pagubelor materiale și remedierea acestora, astfel încât procesul didactic să poată fi reluat în toate sălile de clasă, în condiții de siguranță deplină.  

Situația este în dinamică, eventuale informații privind evoluția acesteia urmând a fi comunicate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Citește și:
15 săli de clasă de la Liceul Dimitrie Bolintineanu au fost afectate de suflul exploziei din sectorul 5. Sunt fisuri și la casa scării elevilor, iar zidul unei clase, afectat, potrivit ISMB / Aproximativ 800 de copii erau în școală și au fost evacuați
UPDATE Un tânăr de 17 ani, printre răniți, transportat la spital. Elevii care au suferit răni ușoare în urma suflului exploziei din apropierea liceului Dimitrie Bolintineanu au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost ulterior preluați de către părinți / Cursurile vor fi reluate numai după confirmarea siguranței clădirii și finalizarea tuturor verificărilor tehnice – ISMB
BREAKING Au fost evacuați elevii și cadrele didactice din liceul Dimitrie Bolintineanu din București, aflat în apropierea blocului unde s-a produs o puternică explozie / Părinte: Cadrele didactice au gestionat foarte bine evacuarea. S-au găsit toți, chiar dacă unii cu răni


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DNA a solicitat primăriei Sectorului 1 contractele privind documentația pentru modernizarea mai multor licee și școli / Clotilde Armand: ”Firma aleasă de PSD care a realizat devizele umflate are legături cu Vladimir Plahotniuc”

DNA a solicitat primăriei Sectorului 1 contractele – privind devizele și studiile de fezabilitate pentru modernizarea mai multor licee și școli din Sectorul 1 – din perioada administrației fostului edil…
Vezi articolul