Ministerul Educației le răspunde oficial sindicatelor: salariile profesorilor au crescut cu 140% în ultimii ani

7.887 de vizualizări
Salariile profesorilor au crescut cu 140% în ultimii ani, susține Ministerul Educației, într-un răspuns oficial la revendicările lansate de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. FSE a cerut instituției să acorde sporul de suprasolicitare neuropsihică de 10% întregului personal didactic din învățământul preuniversitar. În replică, Ministerul Educației spune că, „potrivit legii, se acordă sporul de suprasolicitare neuropsihică cadrelor didactice care predau cu normă întreagă sau parțială”.

„Precizăm, în context, că în ultimii ani, salariile personalului din învățământul preuniversitar au înregistrat următoarele creșteri:

  • personalul didactic de predare – 140%
  • personalul didactic auxiliar – 119,5%
  • personalul nedidactic – 47,8%” – spune Ministerul Educației.

Creșterea salariilor brute a profesorilor a fost mult mai mare față de cea a salariilor nete, ca urmare a trecerii contribuțiilor de la angajator la angajat de la 1 ianuarie 2018. Însă contribuția sindicală este raportată la salariul brut și, în medie, aceasta reprezintă 0,7-1% din salariul brut. Ministerul subliniază astfel, indirect, că sindicatele au avut creșteri substanțiale ale veniturilor provenite din aceste contribuții.

Legile educației cerute de sindicate și promise de Ecaterina Andronescu și de întregul guvern Dăncilă vor fi gata până pe 31 martie, pentru a putea fi lansate în dezbatere publică, mai spune Ministerul Educației, în răspunsul oficial la revendicările lansate de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

Ministerul Educației vorbește și despre problema tăierilor de ore de la liceele tehnologice, prin structura anului școlar 2019-2020.

Proiectul de ordin a fost discutat în comisia de dialog social, fără Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, care nu a dorit să participe și a plecat de la discuții. Nu s-au aprobat restrângeri de activitate”, spune Ministerul Educației.

„Prin ordinul ministrului Educației Naționale nr. 3.191/2019, a fost aprobată structura anului şcolar 2019-2020, pentru tot sistemul de învățământ de stat. Până în prezent, învățământul tehnic și profesional avea prevăzute între 37 – 41 de săptămâni de curs, după caz, fiind necesară o echilibrare a duratei cursurilor, inclusiv pentru creșterea atractivității acestei forme de învățământ.

Totodată, este de subliniat faptul că, în anul școlar 2018-2019, în sistemul de învățământ preuniversitar din totalul de 215.833 de norme didactice de predare, 16.437 de norme sunt ocupate de personal didactic titular în regim de plata cu ora, iar 4.533 de norme didactice sunt ocupate de personal didactic fără studii corespunzătoare postului.

În raport cu numărul de norme ocupate în anul școlar 2018-2019 cu personal didactic titular încadrat în regim de plata cu ora (peste norma de bază), respectiv numărul de norme ocupate cu personal didactic fără studii corespunzătoare, Ministerul Educației Naționale apreciază că, în anul școlar 2019-2020, nu se vor înregistra restrângeri de activitate în rândul cadrelor didactice titulare”, susține Ministerul Educației.

Răspunsul integral al Ministerului Educației la revendicările FSE Spiru Haret

 

Citește și:

VIDEO Protest al sindicatelor din Educație “Spiru Haret” la Ministerul Educației: aproximativ 100 de profesori cer micșorarea numărului de elevi la clasă, debirocratizarea învățământului


5 comments
  1. Oamenii din sistem nu scot procente de la ATM. Un profesor cu 2 ani vechime, cu definitivat și crt pe viabilitate ce leafa are? Îți spun eu, 3,600 lei. Nu halim procente.

  2. Profesorii din România sunt platiti la limita decenței umane, mie personal mi-a crescut salariu de la 700 lei la 2000 lei. Este o creștere de peste 260%, dar sunb nivelul salarial ul unui taximetrist. Cereți învățământ online si la standarde europene dar nu va platiti profesori!!!
    Prost platiti profesorii, prost invatamant aveti.
    Sa va fie rusine!!! Păi un medic are 12000-20000 lei si i-a crescut salariul cu 40%. Nu a cu 140 %… Va băgați joc de noii… Va băgați joc de copiii voștri.

  3. A crescut de la 1000 la 2400 de lei in timp ce analfabetii din diverse domenii au avut peste 5000 de lei si le a crescut cu doar 70 % si au ajuns la peste 8.000 lei 😅 !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fond național pentru burse, pentru a susține meritul și performanța elevilor și studenților, inclusiv cu contribuția unor companii – propunerea ministrului Daniel David până la stabilizarea fiscală

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că premiile pentru olimpici au fost protejate, iar bursele de excelență ar putea fi reintroduse după stabilizarea fiscală. Pană atunci „ne-ar plăcea…
Vezi articolul

Ministerul Afacerilor Externe cere clarificări părții ucrainene în legătură cu informații neverificate și documente care circulă pe Internet, care ar indica interzicerea folosirii limbii române în școli, într-o localitate din regiunea Cernăuți

Ministerul Afacerilor Externe a cerut clarificări autorităților ucrainene după ce în spațiul public românesc, inclusiv pe grupuri de Facebook ale profesorilor, a început să circule un document atribuit Primăriei din…
Vezi articolul

Consiliul Elevilor cere președintelui să promulge „de urgență” legea privind dispozitivele pentru elevi dezavantajați, inițiativă ce ar putea fi „tergiversată” deoarece „guvernul nu a susținut-o”

Consiliul Național al Elevilor (CNE) cere Președintelui României, într-un comunicat transmis vineri, să promulge legea privind dotarea elevilor dezavantajați cu dispozitive prin care să poată accesa școala online, proiect adoptat…
Vezi articolul

Pentru 2023, costul standard per elev crește cu 7% față de anul acesta, echivalentul creșterii salariilor angajaților din Educație, potrivit unor proiecte de hotărâre de Guvern. O noutate este finanțarea școlilor și grădinițelor autorizate, înființate de universități

Valoarea costului standard per antepreşcolar/ preşcolar/ elev ce vizează cheltuielile pentru salariile angajaților din Învățământ, în anul 2023, este de 6.834 lei, potrivit unor proiecte de Hotărâre de Guvern puse în…
Vezi articolul

Lucian Bode, prima reacție după declarațiile președintelui Iohannis despre acuzațiile de plagiat: se apără spunând că a respectat legea, deși problema este nerespectarea eticii academice – PNL „va lua o decizie, împreună cu mine” / „Nici să dăm satisfacție minciunii, dezinformării”

Lucian Bode, ministrul de Interne acuzat de Comisia de Etică a UBB Cluj că și-a plagiat teza de doctorat, a reacționat joi după ce însuși președintele Klaus Iohannis s-a referit…
Vezi articolul