Ministrul Daniel David: În 2026, clasa a IX-a va avea programe și manuale noi și profesori formați în metode moderne de predare

5.151 de vizualizări
Foto: Radu Tuta / Agerpres Foto
Clasa a IX-a va începe, din anul școlar 2026-2027, într-o nouă logică curriculară, cu programe și manuale noi, dar și cu profesori formați în metode moderne de predare, adaptate secolului XXI, a declarat Daniel David, ministrul Educației, într-o intervenție televizată la Psnews.ro, pe 9 octombrie.
  • Amintim că ministerul Educației și Cercetării a lansat selecția pentru experți care vor contribui la elaborarea noilor programe pentru liceu și la formarea cadrelor didactice, în proiectul PEO „Reglementări noi pentru un curriculum relevant și educație deschisă – RECRED”, pe 29 septembrie. 

„Clasa a IX-a trebuie să înceapă într-o nouă logică curriculară, cu programe noi, cu manuale noi și cu profesori pregătiți în metode pentru secolul XXI”, a spus Daniel David.

Profesorii vor fi formați printr-un proiect european

Întrebat cum va fi organizată formarea profesorilor care vor preda după noile programe, Daniel David a explicat că Ministerul Educației derulează un proiect european prin care vor fi formați profesorii, aflat deja în etapa de selecție a formatorilor și experților.

„Avem proiectul european. Suntem în faza în care, în acest moment, am făcut anunțul public pentru a selecta formatori și experți și vor fi profesori antrenați. Sigur, nu îi vom putea include pe toți în programele noastre, dar vom forma oameni care, ulterior, să continue programele de formare la ei în localitate”, a explicat ministrul.

Daniel David: Am întârziat cinci ani cu reforma curriculară la liceu

Ministrul Educației a subliniat că reforma curriculară de la nivel liceal ar fi trebuit să înceapă încă din anul 2020, în urma schimbărilor aplicate deja la gimnaziu.

„Este o miză mare. Ar fi trebuit să avem această reformă curriculară la nivel de liceu încă din 2020. Am întârziat cinci ani. Trebuie să o încheiem, pentru că suntem în urmă atât în privința conținuturilor, cât și a programelor la nivel liceal”, a spus Daniel David.

Informații de context despre proiectul „Reglementări noi pentru un curriculum relevant și educație deschisă – RECRED”

Proiectul vizează revizuirea curriculumului centrat pe competențe la liceu (și sprijin pentru primar și gimnaziu), elaborarea de ghiduri metodologice, auxiliare/RED, precum și formarea profesorilor și monitorizarea implementării. 

Proiectul se derulează în parteneriat cu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare (CNCE) și cu Casele Corpului Didactic (Buzău, Cluj, Olt, București), în perioada 01.07.2024 – 30.06.2028.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

1. Asigurarea unui cadru conceptual și procedural în vederea realizării reformei curriculare destinate învățământului preuniversitar.

2. Sprijinirea implementării noului curriculum pentru învățământul secundar liceal prin furnizarea de resurse pentru învățare, predare, evaluare și cercetare destinate profesorilor și elevilor.

3. Formarea profesională continuă a formatorilor și a cadrelor didactice în vederea implementării noului curriculum pentru învățământul liceal.

4. Monitorizarea implementării curriculumului național din învățământul preuniversitar în vederea dezvoltării unor recomandări ameliorative, bazate pe date de cercetare.

5. Monitorizarea rezultatelor curriculumului național centrat pe competențe în învățământul preuniversitar.

Citește și:
BREAKING Planuri-cadru liceu 2025 – proiectele rezultate în urma dezbaterii au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării. Descarcă documentul integral
Bacalaureat nou în 2030. La ce materii va fi examenul, în funcție de filieră, profil și specializare: la uman-filologie, prima probă obligatorie a profilului va fi o limbă străină, în loc de istorie cum e acum
Profesorii care scriu programa școlară de liceu la Fizică 2026 – LISTĂ / Conferențiarul Sebastian Popescu de la UAIC, antrenor al lotului de olimpici, coordonează științific comisia
LISTĂ Comisia de profesori care face programa școlară la Istorie – liceu, pentru elevii care intră clasa a IX-a în 2026 / Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, este coordonatorul științific al grupului de lucru
LISTĂ Profesorii care scriu programa școlară de Limba franceză pentru liceu 2026. Inspectoarea generală Delia Manuela Anghel și profesoara Sonia Berbinski de la Universitatea din București coordonează comisia
LISTĂ Profesorii care scriu programa școlară de Limba engleză pentru liceu 2026 / Inspectoarea generală Rodica Cherciu și profesoara Gabriela Slăvuțeanu de la Universitatea din București sunt coordonatoare
LISTĂ Profesorii și inspectorii școlari care fac programa școlară la Matematică pentru liceu 2026 / Șeful CNCE Bogdan Cristescu, Gabriel Vrînceanu și Gabriela Streinu-Cercel conduc grupurile de lucru
LISTĂ Profesorii și inspectorii școlari care fac programa școlară de Limba și literatura română pentru liceu 2026 / Decana Facultății de Litere a UB, Oana Fotache Dubălaru, este coordonator științific


10 comments
  1. Am o idee mai buna domnule ministru. Desfiintati invatamantul ca oricum nu foloseste clasei politice. S-ar face economie la buget si brusc si-ar mai reveni si economia. Nu trebuie sa va faceti griji pentru postul dumneavoastra. Aveti unul rezervat la Culte. Domeniul dumneavoastra este oricum mai apropiat de teologie decat de stiinta.

  2. Aceeasi mizerie dintotdeauna… formam doar o parte din profesori- membrii de partid si oamenii nostri… in loc sa creezi o platforma educationala strict pentru perfectionari si in vacanta de vara sa ai cursuri sincron si asincron cu toti profesorii care doresc sa se inscrie…. nu facem modern, ii obligam pe profesori sa se linguseasca pe langa cine selecteaza pentru curs… si tot cu reforma in gura umblam…. daca ne mai crede cineva….

  3. Suntem deja la mijlocul lunii octombrie, mai este timp pentru o programa / manuale de calitate? Tare mi-e ca le vor face pe toate in stilul pur romanesc, pe „repede-nainte”, ca sa se tina de cuvant ministrul, si va fi mai rau ca acum. Si da, stiu ca manualele de acum sunt din 2005 si cam depasite, cel putin la nivel de clasa a Xa.

  4. ACUM (octombrie) el NU are consiliul/comitetul/comiția care să scrie PROGRAMELE ȘCOLARE.

    După/dacă/când sunt scrise, discutate, aprobate, se face LICITAȚIA pentru manuale noi. CU tot ce implică (inclusiv contestații). DUPĂ ce câștigă o editură (la anul și la mulți ani) – evident pe criteriul ”mai ieftin să fie” – se apucă de tipărit.

    Asta NU se va întâmpla mai devreme de 2027 nici dacă ministrul inventează aparatul de mers în timp. Și cred că și 2027 e un termen optimist.

    DUPĂ aceea se face trimiterea în școli, conform procentelor de înlocuire, nu cumva să schimbăm TOATE manualele de la clasă în funcție de nevoie, ce dacă s-ar fi schimbat 100% programele?- și prin 2030, când va da chix noul lui sistem, el nu va mai fi ministru și se va lăuda cu ce grozav era el când era mesia învățământului.

    PS Iar pe aia cu profesorii formați să i-o spună lu’ tac’su. El nici nu are apel pentru formatori, formatorii înșiși NU au pe ce să se formeze – căci NU există programele noi – când și pe cine mai formează la rândul lor?

    Ne ia de proști, dar noi deja îi știm valoarea – vă ia și pe voi, restul, de proști!

    1. Excelenta analiză.

      Cand David DEMISIA nu atacă propriul sistem, inventează povești mincinoase pt societate.
      Cincinalul in 3 ani si jumătate.

      Chiar daca se referă strict la manuale digitale sunt slabe șanse sa fie gata până in 2027 cu tot AI ul pe care l-ar putea folosi.

  5. O sa explodeze cautarea de profi buni pt pregătire. Profi care vor ajunge repede la concluzia ca un srl sau pfa pe pregătire e mai rentabil decat metodele moderne, planurile, birocrația, cele doua banci in plus si salarizarea lui david.

  6. DD recunoste ca universitatiile produc absolventi defecti care trebuie reformatati pentru a putea fi utili intr-un context EU. Industria spune la fel:: absolventii din universitati nu sunt pregatiti pentru a presta o munca utila fara o lunga perioada de invatare. DD-ule tu esti seful la o manufactura de absolventi pregatiti pentru reciclare. Este nevoie de o reforma la vechiturile predate in universitatii fara nici o reforma de mai bine de un secol, continut din alte timpuri. Studentii (trimisi sa invete prin fanetele Clujului unde in alte vremuri se hraneau boii) sunt victimile unor universitarii deconectati de la realitatiile acestui secol atat in raport cu educatia preuniversitara cat si cu zona de aplicatii.

  7. La vremuri noi, oameni noi. Este timpul pentru un alt ministru, care sa implementeze cu succes noile planuri-cadru, programe și manuale școlare.

  8. Mai trebuie încă ceva: Un Ministru Adevărat. A venit vremea schimbării și la ministru, nu doar la programe și manuale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Definitivat 2024. Subiectele și baremul pentru consilierii școlari, publicate de Ministerul Educației / Prezentare despre „Educația pentru carieră”, evidențierea unei consecințe în plan școlar a stimei de sine scăzute la elevi – subiecte de examen

Subiectele și baremele de la Definitivat 2024 pentru profesorii consilieri școlari au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00. Proba scrisă a examenului durat 4 ore, între orele 9 și…
Vezi articolul

Prima reacție a sindicatelor din Educație la anunțurile de săptămâna trecută ale premierului Cîțu și ministrului Cîmpeanu că salariile profesorilor nu vor crește în acest an, deși legea asta prevede: Tăcerea guvernanților poate fi interpretată de salariații din învățământ ca o invitație la declanșarea acțiunilor de protest

„Guvernul României trebuie să anunțe cât mai repede dacă vor fi majorate salariile conform Legii nr. 153/2017”, transmit cei doi lideri ai federațiilor sindicale din Învățământ, Simion Hăncescu, de la…
Vezi articolul

Studenții ar fi „profesioniști adevărați”. Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică al Academiei Române, despre propunerea ca viitorii profesori de limba română să facă un an de licență în plus: Dacă Ministerul Educației ne-ar consulta, în mod evident am putea susține cu argumente studiile filologice de patru ani – INTERVIU

Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române, spune că susține propunerea ca licența pentru viitorii profesori de limba română să fie extinsă la…
Vezi articolul