Ministrul Educației Daniel David a spus despre protestul anunțat de liderii sindicatelor din Educației pentru miercuri, 10 decembrie, în Piața Victoriei, că „sindicatele fac ceea ce trebuie să facă un sindicat, îşi apără drepturile”, iar el face „ceea ce trebuie să facă un ministru”. Daniel David a făcut declarația marți seara, la Radio România Actualități.
- Amintim, sindicatele din Educație au anunțat că protestează pe 10 decembrie la ora 13:00 în Piața Victoriei pentru a arăta „Guvernului că demnitatea profesorilor nu se negociază„.
„Sindicatele fac ceea ce trebuie să facă un sindicat, îşi apără drepturile. Pe de altă parte, eu fac ceea ce trebuie să facă un ministru. Am o lege aprobată de Parlament şi o implementez prin ordinul de ministru. Sunt atent la ce spun sindicatele, dar trebuie să fac ce spune legea, astfel încât îl consider un fapt absolut normal, dar fiecare trebuie să ne îndeplinim rolurile pe care le avem”, a spus ministrul la postul național de radio.
Declarația vine în contextul în care sindicatele din educație anunță un protest amplu pe 10 decembrie, de la ora 13:00, în Piața Victoriei, pe fondul escaladării conflictului cu ministrul Educației, Daniel David, și al tensiunilor acumulate în școli după măsurile fiscal-bugetare adoptate în toamnă.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE) au publicat luni afișele oficiale ale mobilizării, însoțite de mesaje critice la adresa Guvernului și a ministrului.
FSLI își cheamă membrii „împreună pentru educație” cu mesajul „demnitatea profesorilor nu se negociază și școala românească nu se reformează prin dezbinare”, iar FSE transmite că „pe 10 decembrie putem arăta Guvernului că demnitatea profesorilor nu se negociază”.
În mesajul publicat de FSE apare și o critică directă la adresa ministrului Daniel David: „Domnule ministru, criza sistemică nu este o simplă stare emoțională sau o supărare trecătoare”. Federația subliniază că profesorii sunt profund nemulțumiți de situația actuală și că măsurile recente din educație, adoptate fără consultare, au amplificat tensiunile din sistem.
Informații de context
Protestul de pe 10 decembrie vine într-un context în care federațiile sindicale au cerut public demiterea ministrului Daniel David, după ce acesta a declarat într-o intervenție publică faptul că „sindicatele nu mai pot avea rolul de acum în sistem” și că a vedea totul în alb și negru este „o gândire infantilă”. Liderii FSLI și FSE au reacționat dur, afirmând că declarațiile ministrului „nu sunt simple opinii personale”, ci reprezintă o viziune autoritară asupra dialogului social.
Sindicatele au acuzat că ministrul încearcă „să reducă la tăcere vocea a peste 300.000 de angajați din sistemul de educație”, iar afirmațiile sale afectează grav credibilitatea și neutralitatea funcției publice pe care o ocupă.
În replică, ministrul Educației, Daniel David, a respins acuzațiile de autoritarism și a afirmat, într-un mesaj public, că este „un democrat convins” și că în democrație este normal să existe dezacorduri.
Ministrul a admis că declarațiile sale au fost interpretate ca un atac la adresa sindicatelor, dar susține că mesajul său a fost legat de necesitatea unei transformări de sistem și a unei relații instituționale bazate pe argumente și responsabilitate, nu pe presiune. „Este absolut firesc să avem dezacorduri. Cred însă că în democrație pot exista perspective diferite”, a afirmat Daniel David, menționând că nu intenționează să reducă rolul sindicatelor, ci să promoveze „o schimbare a modului de lucru”.
1 comment
vedeate-as în coș….