Ministrul Educației Mihai Dimian: Cred că vom putea organiza în perioada următoare, la o dată comună, acest exercițiu de simulare și pentru elevii care nu au susținut testarea

682 de vizualizări
Foto: Captura gov.ro
Ministrul Educației Mihai Dimian spune că Ministerul va putea organiza în perioada următoare, „la o dată comună”, acest exercițiu de simulare și pentru elevii care nu au susținut testarea. Amintim, secretarul de stat Sorin spunea recent că „elevii care nu dau simularea Evaluării Naționale 2026 ar putea să dea testarea, ulterior, la nivel de școală”, iar ministerul va pune la dispoziție platforma digitală de corectare.

„Ministerul Educației pune la dispoziția acestor școli subiectele necesare, pune la dispoziția acestor școli (n. red cele unde nu s-a susținut simularea pentru Evaluarea Națională), platforma de evaluare și evaluatori, astfel încât împreună cred că vom putea organiza în perioada următoare, la o dată comună, și acest exercițiu de simulare și pentru acești elevi. Dar 97,7% dintre unitățile școlare a organizat acest exercițiu și prezența totală cred că e undeva pe la 90% din total. Anul trecut a fost 92 sau 93% în funcție de profil”, s apus ministrul Educației marți, pe holurile Parlamentului, după adoptarea bugetului pe Educație.  

Ministerul a mai precizat că „după cum s-a văzut, nu a fost un haos la simulare, nu a fost un un boicot generalizat, ci s-au organizat, și elevii au avut parte de această experiență în peste 97,9% din unitățile școlare și vom colabora în continuare cu celelalte unități pentru a organiza integral”. 

Ministerul Educației a precizat că luni și marți au fost 104 școli în care nu s-a organizat simularea Evaluării Naționale și 5.200 de copii au fost afectați.

Informații de context

Amintim că, la nivel național, sindicatele din Învățământ au transmis că peste 50% din profesorii membri de sindicat au decis să nu participe la simulările examenelor naționale 2026, potrivit unei informări.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au acuzat Guvernul și Ministerul Educației că dau „un apel la iresponsabilitate”, după ce au cerut profesorilor „responsabilitate profesională” pentru organizarea simulărilor examenelor naționale. „Este un discurs profund ipocrit, rostit de reprezentanții unui aparat de stat care a legiferat, cu bună știință, iresponsabilitatea față de viitorul copiilor noștri”, au transmis sindicatele într-un comunicat public pe 6 martie.

Angela Casariu, profesoară de Istorie la Colegiul Național Mihail Sadoveanu din Pașcani, a declarat pentru TVR Info că acțiunea de a boicota simulările examenelor naționale „nu trebuie văzută ca o acțiune împotriva elevilor”. Aceasta a afirmat că „suntem la capătul puterilor”.

Recent, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că vor fi boicotate simulările examenelor naționale, conform datelor centralizate ale referendumului trimis în școli. „Marea majoritate înclină către neparticipare. Oricum, atât greva, cât și neparticiparea, până la urmă, ne conduc către exact același lucru, adică boicotarea simulărilor”, a spus liderul sindical.

Ministerul Educației și Cercetării a trimis către inspectoratele școlare procedura oficială pentru organizarea și desfășurarea simulărilor examenului național de Bacalaureat în anul școlar 2025-2026.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” le solicită profesorilor să nu semneze documente prin care își asumă participarea la organizarea simulărilor examenelor naționale din luna martie, invocând presiuni exercitate asupra școlilor și cadrelor didactice.

În luna aprilie ar putea fi declanșat referendumul pentru greva generală de la finalul lunii mai, potrivit unei informări a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, document consultat de Edupedu.ro. „Dacă Guvernul nu adoptă măsuri reale, în aprilie 2026 vom declanșa referendumul pentru grevă generală, cu posibilă începere în ultima decadă a lunii mai 2026”, se arată în document.


2 comments
  1. Sunt părintele unui copil de clasa 8. este atât de perfid acest ” plasament” al profesorilor pe momente care contează, pe de altă parte, atât de mult, pt atâtea familii…încât se decredibilizeaza in bloc, pentru totdeauna. că sa nu mai spunem că atâta lipsa de sentiment și lipsa de.grija fata de copii generează dezgust, cu atât mai mult cu cat f multe familii fac eforturi financiare serioase pt aceste evaluări……. deci, eu ii invit pe domnii profesori să închidă toate școlile în luna aprilie integral….nu se va cutremura nimic pe nicăieri …adică de ce acest șantaj mizerabil și nu o greva prelungita?…. huuuuuooooo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cristian Pîrvulescu, decan al Facultății de Ştiinţe Politice din SNSPA după audierile în cazul Bulai: Sunt foarte multe lucruri pe care noi nu le cunoşteam despre modul în care se desfăşura practica studenților. Una dintre studentele noastre a fost înfometată, au spus procurorii

Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, Cristian Pîrvulescu, a declarat marţi, după audierile de la Parchet, că „sunt foarte multe lucruri pe care noi nu le cunoşteam despre…
Vezi articolul