Ministrul german al Educației susține purtarea măștii la școală: în toate landurile, se aşteaptă desfăşurarea cursurilor cu prezența fizică a elevilor

5.037 de vizualizări
Foto: © Pojoslaw | Dreamstime.com
Ministrul german al Educaţiei, Anja Karliczek, pledează pentru folosirea măştii la şcoală, înainte de apropiata reluare a cursurilor în mai multe landuri (state federale) ale ţării, care adoptă fiecare propriile măsuri de protecţie în contextul pandemiei de coronavirus, relatează EFE, preluată de Agerpres.

Oficialul consideră că impunerea purtării măştii este ‘rezonabilă’, deoarece în multe şcoli nu va fi posibil să se impună, în practică, regula distanţei fizice. Pentru a face acest lucru, ar trebui să se ‘limiteze’ orele de clasă, ceea ce nu este de dorit, explică Karliczek în ziarul duminical ‘Die Welt’.

Cursurile şcolare se vor relua în Germania pe etape, conform practicii obişnuite din această ţară şi calendarului şcolar diferit al fiecăruia din cele 16 landuri.

Autorităţile capitalei federale care este oraş-stat, precum şi cele bavareze, au impus utilizarea măştii în spaţiile şcolare comune, precum culoarele şi curtea şcolii. Pe de altă parte, în interiorul sălilor de clasă, elevii sunt scutiţi de această obligaţie dacă se asigură distanţa necesară între bănci.

În toate landurile, se aşteaptă desfăşurarea cursurilor în maniera clasică cu prezenţa fizică a elevilor. Anul precedent a fost marcat de restricţiile legate de pandemie şi abia la final au fost reluate unele activităţi faţă în faţă, cu grupuri de elevi şi nu în mod regulat.

În Germania, este responsabilitatea puterilor regionale de a institui sau reduce restricţiile, în funcţie de nivelul de incidenţă teritorială a pandemiei, printre alte criterii. De exemplu, Mecklenburg – Pomerania Inferioară este un land predominant rural şi puţin populat – 1,6 milioane de locuitori, din populaţia totală de 83 de milioane – unde pandemia a avut incidenţă mică. Aici au fost confirmate în total de la începutul pandemiei 868 de infecţii din cele 209.653 înregistrate în toată ţara de Institutul Robert Koch (RKI). Numărul de decese în regiune este de 20, comparativ cu 9.148 în toată Germania.

Primii care vor reveni în clase vor fi elevii din Mecklenburg – Pomerania Inferioară (nord-est), chiar de luni 3 august. Aceştia vor fi urmaţi de cei din Hamburg (nord) – joi, în timp ce la Berlin şi Bradeburg (est), Renania de Nord-Westfalia (vest) şi Schleswig-Holstein (nord) cursurile se vor relua pe 10 august. În restul landurilor federale, şcolile se redeschid pe tot parcursul lunii august, exceptând Bavaria şi Baden Warttemberg (sud), unde acest lucru se va întâmpla pe 8 şi, respectiv, 16 septembrie.

Foto: © Pojoslaw | Dreamstime.com

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fostul ministru al justiției, Stelian Ion, despre decizia CCR privind retragerea titlului de doctor: E ca și cum, dacă ai furat o mașină și ai apucat să te plimbi cu ea, o poți păstra. Nu mai contează că ai furat mașina

Deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al justiției scrie într-o postare pe Facebook, că decizia Curții Constituționale prin care titlul de doctor poate fi retras de Ministerul Educației doar dacă…
Vezi articolul

Toți elevii își fac temele cu ChatGPT, spune profesoara Dorica Boltașu, în contextul în care noua programă de Limba română propusă pentru clasa a IX-a nu are nicio mențiune despre Inteligența Artificială: Vedeți o absurditate a sistemului. Noi ar trebui să reinventăm predarea tuturor acestor discipline

Dorica Boltașu, profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din Capitală, a afirmat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că toți elevii își fac temele cu ChatGPT, în contextul…
Vezi articolul

Premierul Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat, care a validat amnistierea plagiatorilor prin proiectele de legi ale educației, către elevi și profesori: Atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus prin Proiectul ”România educată” necesită așezarea învățământului românesc pe principii noi

„Atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus prin Proiectul ”România educată” necesită așezarea învățământului românesc pe principii noi care să asigure accesul la educație de calitate și să valorifice potențialul…
Vezi articolul