Ministrul Mihai Dimian, către profesori: Avem cu siguranță nevoie de mai multă disciplină la ore, de mai multă exigență / Mesaj pentru studenți: Trebuie să depuneți un efort considerabil pentru a studia, trebuie să vă respectați colegii și profesorii

0 vizualizări
Foto: Guvernul Romaniei
Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, le-a transmis profesorilor că „avem cu siguranță nevoie de mai multă disciplină la ore, de mai multă exigență”. Ministrul le-a spus studenților că trebuie să depună efort pentru învăța: „Trebuie să înțelegeți este că aceste cămine nu vor învăța în locul vostru, nu vor lega prietenii în locul vostru, nu vor căuta oportunități pentru voi. Voi trebuie să o faceți”. Declarațiile au fost făcute joi, 1 octombrie, la festivitatea de deschidere a anului universitar 2026-2027 organizată de Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București.

În discursul pentru studenți, Mihai Dimian a vorbit și despre respectul față de ceilalți colegi și față de profesori. Oficialul le-a transmis studenților să încerce să descopere ceva nou în fiecare zi:

„Sigur că acum veți vedea cămine moderne, vedem spații de învățământ extraordinare și toate aceste investiții au pus învățământul românesc mai aproape de standardele occidentale. De aceea, trebuie să înțelegeți este că aceste cămine nu vor învăța în locul vostru, nu vor lega prietenii în locul vostru, nu vor căuta oportunități pentru voi. Voi trebuie să o faceți. Trebuie să depui un efort considerabil pentru acest lucru, pentru a studia, trebuie să-ți respecți colegii și profesorii, trebuie să încerci să descoperi ceva în fiecare zi.”

Ministrul Educației și Cercetării a mai spus că anii de studenției nu înseamnă numai formarea pentru o profesie:

„Dragi studenți, vă îndemn să vă bucurați de educația universitară pe care o veți primi aici, dar și de acești ani extraordinari care vă stau înainte. Învățați, descoperiți, puneți întrebări, legați prietenii, îndrăgostiți-vă, greșiți și luați-o de la capăt, pentru că anii studenției nu înseamnă numai formarea pentru o profesie. Sunt, pentru mulți dintre voi, anii în care veți deveni oamenii care veți fi întreaga viață.”

Mihai Dimian a adus în atenție că avem nevoie de mai multă disciplină și exigență la ore:

„Dragi profesori, am colaborat cu parte dintre dumneavoastră la elaborarea de standarde de evaluare pentru învățământul preuniversitar și avem cu siguranță nevoie de mai multă disciplină la ore, de mai multă exigență și de aceste standarde care să armonizeze într-un fel evaluările, mai ales la nivel preuniversitar. (…)

Cred că este o lecție și pentru noi aceasta și să vedem această unicitate a studentului, să descoperim potențialul pe care îl are. Sigur că e greu într-o sală 100-150 de studenți să faci lucrul ăsta, dar este ceea ce studenții noștri au nevoie.”

Redăm discursul complet al ministrului Mihai Dimian:

„Domnule președinte, domnule ministru, domnule rector, stimați colegi, distinși invitați, dragi studenți, în primul rând, vă mulțumesc pentru această invitație și pentru oportunitate de a vă adresa câteva cuvinte la acest început de an universitate. Văd în sală personalități de la care avem cu toții foarte mult de învățat și sper ca studenții să beneficieze de întreaga lor experiență, competență și deschiderea acestei comunități universitare.

Pornind de la mesajul cu care am văzut că ne întâmpinați în Universitate, Universitatea din inima Bucureștiului, și mesajul meu este, în primul rând, unul din inima. La această deschidere ați auzit vorbindu-se despre lucrurile mari, despre cea mai mare clădire dedicată studiului din România, despre viitorul acestei țări și sigur că veți auzi despre cei 36.000 de studenți care își vor desfășura în acest an activitatea în Universitatea din București. Privind în urmă, da, sigur că vedem instituții mari, vedem oameni celebri, însă veți vedea că foarte multe s-au construit pornind de la grupurile mici, așa că voi încerca să vorbesc astăzi despre puterea grupurilor mici și chiar și această universitate a început cu 21 de profesori în primul an de activitate. Acum, da, cred că sunteți peste 2000, cu tot cu cadrele didactice auxiliare și cercetători. Cu siguranță este nevoie de mai mult.

Așa cum spuneam, începuturile, vedeți, au fost determinate de oameni puțini care au avut un țel comun. Academia, sigur, la începuturi, întâmplător, tot 21 de persoane a avut. (…) Erau din diverse locuri ale țării. Atunci nu eram uniți – și spun acest lucru pentru că, indiferent de împrejurările în care ne aflăm, putem face lucruri extraordinare, din nou, indiferent de numărul nostru. Și cred că poveștile importante ale vieții noastre încep de la aceste numere mici: o familie, o iubire, câțiva prieteni pe care îi avem de o viață, câțiva profesori care ne-au schimbat destinul, câțiva colegi cu care am reușit să construim ceva împreună.

Sigur că, în educație mai ales, inclusiv unul este foarte important: un student cu visurile lui, cu experiența acumulată până acum, cu competențele lui și cu ceea ce încercăm să dezvoltăm, uitându-ne la potențialul pe care-l are, așa că pentru început mă voi adresa ție, drag student boboc. Și ești unul, așa cum spuneam, dintre cei 36.000 de studenți, cred că este copleșitor să te gândești la acest număr. Te întrebi dacă îți vei găsi locul între atâția oameni și dacă vei conta. Tocmai de aceea ți-am reamintit de puterea grupurilor mici. Vei începe cu câțiva colegi de cameră sau de apartament. Vei continua cu câțiva colegi de grupă, vei continua cu câțiva profesori care te vor inspira și, în final, câțiva prieteni care vor fi alături de tine în momentele grele. Prin ei, Universitatea va căpăta chipuri, voci și amintiri. Vei începe să simți că aici este locul tău.

Sigur că profesorii te vor asigura că tu aparții acestei universități, dar tu trebuie să înțelegi că și universitate îți aparține ție și fii mândru că aparții acestei universități. Am studiat și lucrat în multe universități din țară și străinătate și, la un moment dat, m-au adus pașii pentru un an și în această universitate. Deși a fost o perioadă scurtă, îmi aduc aminte cu drag de colegii de atunci. Colegul de cameră este astăzi prodecanul Facultății de Fizică. Un alt prieten, care mi-a devenit între timp fin, este profesor la Universitatea din Bordeaux. Un alt coleg, foarte bun prieten, l-am reîntâlnit în aceste luni la minister. Iată câteva luni petrecute aici, câțiva oameni, destine diferite, dar prietenii legate pentru o viață.

Am colaborat în aceste luni cu conducerea Universității, pentru finalizarea mai multor proiecte PNRR, iar unul dintre ele mi-a trezit, de asemenea, foarte multe amintiri. Este vorba de două cămine din Măgurele și sigur că, pe vremea aceea, căminele arătau cu totul altfel și o experiență mai puțin plăcută, dar foarte interesantă, este că în mod periodic apăreau inundații și trebuia să ieșim în fața camerelor cu măturile și să dirijăm apa în afara clădirii pentru a nu intra în camerele în care locuiam. Dar e foarte important că am învățat să lucrăm în armonie.

Sigur că acum veți vedea cămine moderne, vedem spații de învățământ extraordinare și toate aceste investiții au pus învățământul românesc mai aproape de standardele occidentale. De aceea, trebuie să înțelegeți este că aceste cămine nu vor învăța în locul vostru, nu vor lega prietenii în locul vostru, nu vor căuta oportunități pentru voi. Voi trebuie să o faceți. Trebuie să depui un efort considerabil pentru acest lucru, pentru a studia, trebuie să-ți respecți colegii și profesorii, trebuie să încerci să descoperi ceva în fiecare zi.

Dragi studenți, vă îndemn să vă bucurați de educația universitară pe care o veți primi aici, dar și de acești ani extraordinari care vă stau înainte. Învățați, descoperiți, puneți întrebări, legați prietenii, îndrăgostiți-vă, greșiți și luați-o de la capăt, pentru că anii studenției nu înseamnă numai formarea pentru o profesie. Sunt, pentru mulți dintre voi, anii în care veți deveni oamenii care veți fi întreaga viață.

Dragi doctoranzi, mesaj vouă, pentru că, în aceste luni, am încercat să pregătesc o altă paradigmă pentru voi și pentru viitorul vostru. O să vedeți că ieri s-a lansat un program de burse postdoctorale, 500 de burse postdoctorale, astfel încât voi vă concentrați asupra tezei de doctorat, asupra cercetării pe care o desfășurați. Să știți că, indiferent de situația pe care o preconizați în momentul susținerii tezei, există aceste oportunități pentru voi: 500 de burse în acest an plus 500 de burse la anul, pentru că e vorba de o perioadă 24 de luni.

Vor fi 1000 de burse simultan pentru voi care să vă asigure această tranziție către un loc de muncă permanent în universități și cercetare. Ce vă așteaptă după ce intrați în universitate, după ce vă titularizați în institutele de cercetare sau în universități? Un program de început de carieră, primul loc de muncă în cercetare l-am numit noi, da, în care pentru 2 ani de zile veți beneficia de un sprijin pentru activitatea de cercetare, astfel încât să aveți timp să depuneți proiecte, să intrați în echipe de proiecte și vă puteți continua cariera în liniște. Nu este ceva ce am creat noi. Și eu când am fost asistent profesor în Statele Unite am beneficiat în primii 2 ani de o reducere a programului de predare și, de asemenea, de acest start-up pentru începutul carierei. Și sper că acest lucru va duce la creșterea atractivității și la o anumită predictibilitate a traseului vostru, astfel încât exact în perioada în care puteți să fiți cei mai productivi în viața voastră de cercetare să aveți condiții și nu griji.

Dragi profesori, am colaborat cu parte dintre dumneavoastră la elaborarea de standarde de evaluare pentru învățământul preuniversitar și avem cu siguranță nevoie de mai multă disciplină la ore, de mai multă exigență și de aceste standarde care să armonizeze într-un fel evaluările, mai ales la nivel preuniversitar. Însă această experiență de standardizare mi-a adus aminte de o poveste din istoria aviației, când a fost un studiu foarte amplu în Statele Unite, la mijlocul secului trecut, încercând să se creeze cabina ideală pentru piloți și au fost analizați 4000 de piloți, dimensiuni, statistici. S-a creat cabina perfectă, doar că nu se potrivea niciunuia dintre ei. S-au analizat 10 dimensiuni și nu era niciunul din cei 4000 care să se încadreze în toate cele 10 dimensiuni.

Cred că este o lecție și pentru noi aceasta și să vedem această unicitate a studentului, să descoperim potențialul pe care îl are. Sigur că e greu într-o sală 100-150 de studenți să faci lucrul ăsta, dar este ceea ce studenții noștri au nevoie. (…) Mai este un lucru – acest eșec nu i-a oprit. Dragi studenți, indiferent de obstacole pe care le veți întâlni în viața dumneavoastră, de eșecul pe care îl veți constata la un moment dat, mergeți mai departe, pentru că determinarea este cea care va determina succesul, nu eșecul unei anumite etape. Și au mers mai departe și au construit scaunele ajustabile pentru piloți. Iar acele scaune ajustabile nu numai că s-au folosit în aviație, le folosiți fiecare dintre dumneavoastră în mașinile de astăzi. De acolo au pornit, de la un eșec, culmea-i, după un studiu foarte amplu legat de cabina ideală care însă nu s-a implementat în acea formă.

Și închei, dragi studenți, încercând să vă îndemn în primul rând să aveți un vis, să luptați pentru visul vostru. Așa cum spuneam, indiferent de obstacole pe care le veți întâlni, să nu vă opriți și garanția succesului depinde în primul rând de determinarea voastră și de efortul vostru. (…) Să aveți pe parcursul studiului această întrebare în minte: ce vei face dacă în 10-15 ani locul tău de muncă va dispărea sau o fi preluat de un robot, de o inteligență artificială?

Vă doresc un an universitar bun, multă curiozitate, cu exigență și încredere! Succes tuturor!”

Citește și:
VIDEO Președintele Nicușor Dan, mesaj pentru profesori: Nouă milioane de români sunt pe TikTok. Dacă neglijăm să fim acolo unde societatea este, vom fi în două realități paralele și direcția în care societatea merge va fi influențată de oameni care nu au reperul istoric și financiar


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *