Elevii nu ar trebui promovați de la o clasă la alta dacă nu au dobândit cunoștințele și competențele necesare. „Acest lucru îl putem face și fără o finanțare suplimentară. Pur și simplu trebuie să ne orientăm mai mult către această exigență”, a declarat astazi, 14 septembrie, la Iași, ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, conform Agerpres.
- Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, a anunțat astăzi, 14 septembrie, că va prezenta săptămâna aceasta un plan de măsuri, în contextul rezultatelor slabe obținute de elevii români la testele PISA. Mihai Dimian a enumerat două măsuri: elevii cu medii sub 7 „trebuie să participe la activități săptămânale remediale la matematică și limba și literatura română”, iar Școala altfel și Săptămâna verde „trebuie să se desfășoare după același program ca și celelalte săptămâni de școală”.
Mihai Dimian a fost întrebat de presă care sunt două dintre punctele slabe ale învățământului preuniversitar românesc. Prima problemă indicată de ministru a fost scăderea exigenței, despre care spune că se manifestă atât în școli, cât și în universități.
„A scăzut foarte mult exigența, și nu doar la preuniversar, ci și la universitar. Nu putem să promovăm elevii dintr-o clasă în alta fără ca ei să aibă cunoștințele și competențele solicitate. Acest lucru îl putem face și, să zic, fără o finanțare suplimentară. Pur și simplu trebuie să ne orientăm mai mult către această exigență”, a declarat Mihai Dimian.
Dimian: Creșterea exigenței se poate face fără o finanțare suplimentară
Al doilea element pe care ministrul îl consideră esențial este respectul acordat profesorilor.
„Dincolo de aceste lucruri, cred că exigența profesorului, respectul față de profesor, sunt două elemente care pot transforma foarte mult învățământul românesc”, a spus ministrul.
Mai multe ore remediale pentru elevii cu rezultate slabe
În paralel cu o exigență mai mare, elevii care au rezultate slabe ar trebui să beneficieze de mai mult sprijin pentru recuperarea decalajelor, potrivit ministrului.
„Este nevoie de mai multe ore remediale pentru elevii care au o performanță slabă, iar acest lucru este posibil la nivelul învățământului primar prin acele ore introduce în norma învățătorului. Sigur că trebuie să continuăm acest demers și la nivel gimnazial, astfel încât niciun copil să nu simtă că este lăsat în urmă”, a declarat Mihai Dimian.
Ministrul le cere părinților să fie alături de copii când își fac temele
„Este nevoie ca fiecare familie să arate și acasă și la școală acest respect față de profesori și față de educație. Trebuie să îi spună copilului să învețe. Trebuie să fie alături de el când își face temele. Trebuie să îi supravegheze, să nu folosească alte instrumente și să fie un partener al școlii așa cum ar trebui”, a declarat ministrul.
În opinia sa, schimbările necesare în educație nu se limitează la curriculum sau la reformele structurale. „Dincolo de ce avem de făcut în privința unor anumite reforme structurale, de curiculă, e nevoie și de reforma valorii naționale”, a susținut Mihai Dimian.
Ministrul interimar al Educației și Cercetării se află luni la Iași, unde participă la evenimente organizate de Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”. În cursul dimineții a participat la inaugurarea unui cămin studențesc, iar programul anunțat include și inaugurarea Campusului Dual de la Ezăreni, conform sursei citate.
Foto: ID 446619754 | Mihai Dimian © LCVA | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
13 comments
dacă s-ar da o evaluare corectă la fiecare clasă 70% dintre elevii din România ar rămâne repetenți.
Daca asa a spus, inseamna ca a spus ca nu putem sa respectam legea.
când plata cu ora este 23 de lei mai vrei performanta?????
La nepotul meu în clasa a-VI-a , sunt doi elevii care nu știu să scrie și să citească.. Si cred cu tărie că vor termina 8 clase. Nu îndrăgostesc profesorii să ii lase repeți pentru că sunt amenințați de părinți.
Poate le spune la ședința si ,, generalilor ” de la ISJ uri. Cei numiți politic dar despre care afirmă că nu știe cum vin propunerile de numire.
Care pun presiune pe directorii, care pun presiune pe profesori să nu ii lase corigenți, sa ii treacă… orice ar fi.
Când tot nu se poate aduc comisie cu profesori externi, din alte școli, si tot se rezolvă.
Dimiam este si el doar un populist sau în cel mai bun caz un vorbitor de truisme sau sofisme de începător.
Hai să vedem ce spune ministru, pare că analizează corect situația, față de aiuritul de David….
Wow, ce ministru’ tare LOL. Cu un discurs, doua, face invatamantul praf si pulbere.
Am ajuns sa fac apologia sistemului chinez, dar ei au niste valori si o filosofie: nu lasi pe nimeni in urma!
In China, care are un sistem foarte competitiv de educatie, nu se lasa repetenti in clasele primare si in gimnaziu. Ministerul Educatiei chinez spune explicit ca repetentia nu este incurajata, iar decizia concreta este reglementata la nivel local. Filosofia lor este sa nu lasi pe nimeni in urma. Accentul cade pe recuperare. Sunt situatii in care clasa sta pe loc ca sa ajunga si cei ramasi in urma. In China nu treci clasa pe gratis. Ei considera ca nu este atat o problema a copilului cat a scolii. Au obligatoriu sisteme de sprijin, iar performanta acestora conteaza la evaluarea scolii.
China are o politica de reducere a meditatiilor si de mutare a loc in scoala. Politica „Double Reduction”.
In scolile din China se cere „predare diferentiata” si „indrumare individualizata”. Exista evaluare de proces si a progresului. Adica chiar daca nu ai atins standardul, dar ai facut efort, nu inseamna nota proasta automat.
China are standarde academice foarte exigente si cu toate astea repetentia este practic interzisa. In liceu e alta poveste, dar si aici sa lasi pe un elev repetent este ceva foarte rar (0,1% cf. OCDE).
Poate ne-ar trebui un ministru chinez. Astia de la noi sunt cam varza.
De fiecare data când deschide gura omul asta demonstrează fara echivoc ca habar nu are de sistemul al cărui ministru e!
Stai și te întrebi – care e condiția că sa ajungi ministru? sa pici cu brio un test de inteligenta sau testul pisa?
Directorii pun presiune pe dascăli să nu lase repetenți. Tot ei pun presiune să nu se scadă notele la purtare, în goana după situații și raportări cât mai ‘rotunde’. Rotunde și mincinoase, cum se făcea cincinalul pe vremea împușcatului. Dacă ministerul, inspectoratul și directorul ar lăsa dascălul în pace să și facă treaba cu profesionalism, ne-am apropia de realitate. Așa, trăim într-o minciună comandată de sus…
Creștem exigența?!
Atunci poate modificăm legea învățământului astfel încât să poată repeta clasa elevii care nu au achizițiile fundamentale, în clasele CP-I-II? Că acum e ilegal să-i lași repetenți, chiar dacă NU VIN O ZI LA ȘCOALĂ. Pricepeți ce mare meșteșug de tâmpenie a inventat România?! NU poți lăsa repetenți copii înscriși la școală în CP dar care NU frecventează școala!!
Și ce recuperare, cu cine? Tot cu cei care lipsesc în masă de la ore? Adică nu vin la orele normale, din programul lor școlar, dar eu trebuie să-i adun de pe-acasă să stea la remediale?… Ați lăsat ”pedepsirea” părinților care nu asigură frecventarea școlii de către elevi pe seama primăriilor, care nu deranjează pe nimeni căci oamenii aceștia votează! Ce amenzi, ce muncă în folosul comunității? Mai degrabă încă un ajutor social, ceva, să voteze primarul care trebuie. Ce mai contează că ai lor copii dorm acasă când ar trebui să fie la școală!
Și apoi, la o adică, dacă ești exigent, ești văzut rău. Strici mediile copilului care evident e bun de Harvard. Nu mai ia bursă de merit că n-ai vrut tu să-i dai 10 pe o temă făcută de ”gipiti” pe care el nu știe nici s-o copieze corect în caiet.
Dacă ai prea mulți corigenți, e din cauză că ești tu slab profesor (de ce nu le dai note de trecere, ce dacă ei nu sunt în clasă?!). Dacă ai lăsat un repetent, ai nevoie de munți de hârtie ca să ”justifici decizia”. Fraților, nu era în clasă! Iar rareori, când dădea pe la școală, nu era pregătit! Ce vreți de la mine?! Sunt în sala de curs, predau, evaluez, cum alții iau și 10, și Gigel putea veni la oră și să învețe pentru o notă de trecere! Cum se face că nimeni nu ține cont că există elevi care pot, doar frecventând orele și învățând, să ia note mari și foarte mari, fără meditații, dar pe noi ne iau ministrul, inspectorul, directorul la întrebări pentru unul sau doi care NU vor să aibă de-a face cu școala! Când ajut un copil să se dezvolte și să meargă la școli bune sunt profesor în regulă, dar când Gigel nu vrea în ruptul capului să depună un minim efort, în aceeași clasă fiind cu cel care are succes… sunt tot eu de vină?!
Și ultimul dezastru – când au legat finanțarea de ”cap de elev”, s-a produs o ruptură iremediabilă între calitatea cerută și logica structurilor școlare. Directorii presează să păstreze elevii pentru finanțare, profesorii au nevoie de norme deci nu vor să se desființeze clase, structuri sau școli, părinții vor să trimită copilul la cea mai ”bună” școală apropiată de casă, așa că toate se îmbină în a ține elevul în clasă, forțat, în a ne preface că el știe ceva, când habar n-are, și nu există absolut nicio presiune asupra lui ca efectiv să pună osul la treabă. Chatboții îi fac temele, mami și tati nu-l deranjează cu o floare, profesorii îl trec să nu piardă orele, e fericire totală pentru toată lumea. Și din păcate, continuă asta și la facultate, dacă se duce careva, de o să ne îngrozim de următoarele generații de ”profesori”.
Păi in clasele 0->4 NU există repetenți, atâta vreme cât vorbim de calificative. Deci onor elevul promovează clasele indiferent de cunoștințele acumulate dacă frecventează cât de cât.
Reveniți la note în clasele mici și probabil se va întâmpla ceva bun. Permiteți repetenți în clasele. 1-4 și nu veți mai vedea analfabeți ajunși în clasa a 5-a.
Bineinteles ca a scazut exigenta ca doar nu vrem sa le ranim filingurile cum se zice in romgleza. Plus ca exigente mai mari inseamna mai multi repetenti si mai mult abandon scolar si asta da rau la ocde.
Profesorii, învățătorii, trebuie lăsați să-și facă meseria fără presiuni. Sunt convins că fiecare știe meserie, rezultatele o să vină. Cine trece trece cine nu repetă. Nu toți elevii sunt dotați la fel. În schimb toți sunt la facultate. Ceva timp în urmă doar 9, 10 elevi deveneau studenți dintr-o clasă.