Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, despre revenirea la școală în format fizic a tuturor elevilor: „Ar trebui ca pandemia să fie foarte bine controlată și incidența să fie extrem de redusă, ceea ce nu cred să se întâmple în două săptămâni”

24.399 de vizualizări
Ioana Mihăilă / Foto: gov.ro
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat miercuri seara, la TVR, că revenirea la cursuri în format fizic a tuturor elevilor s-ar putea face doar dacă pandemia este „foarte controlată” și incidența de infectare „extrem de redusă”. Amintim că ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat atât marți cât și miercuri, în numeroasele sale intervenții televizate, că ministerul pe care-l conduce ar putea realiza peste două săptămâni „o fotografie de moment” în urma căreia să înainteze propunerea de întoarcere la școală a tuturor elevilor înainte de încheierea crizei sanitare.

„Cu ministrul Educaţiei am discutat despre revenirea la şcoală pentru clasele terminale şi pentru clasele din învăţământul special. Dacă ne vom afla într-o situaţie absolut favorabilă, în care incidenţa să fie mult, mult mai scăzută, atunci da, va putea fi pe masa opţiunilor şi revenirea claselor. Dar ar trebui ca pandemia să fie foarte, foarte bine controlată şi incidenţa să fie extrem de redusă, ceea ce nu cred să se întâmple chiar în două săptămâni”, a spus Ioana Mihăilă la TVR, în cadrul primului său interviu de când a fost numită ministru al Sănătății.

Ea a adăugat că „Şcolile funcţionează pentru clasele terminale şi pentru clasele primare şi, de asemenea, în învăţământul special, dar cred că trebuie să aşteptăm un control bun al pandemiei pentru a reveni în şcoli în format întreg al claselor”.

Ministrul Sorin Cîmpeanu declara marți la Hotnews că „Înainte de a încheia criza sanitară vom putea înainta o propunere să se analizeze revenirea la școală a tuturor elevilor. Nu Ministerul Educației e în măsură să se pronunțe. E posibil peste două săptămâni să realizăm o fotografie de moment și să înaintăm o astfel de propunere. Care să-i vizeze pe cei din clasele V, VI, VII și a IX-a, a X-a și a XI-a”.

Președintele Klaus Iohannis a postat pe 23 aprilie pe Facebook că un efect al vaccinării va fi că „Toți copiii se reîntorc în clase”. Șeful statului a menționat patru efecte ale unei campanii de vaccinare de succes și este pentru prima dată când Președintele a arătat direct un beneficiu al vaccinării legat de Educație.

“Vaccinarea oprește pandemia! Să revenim cât mai curând la normalitate!

  • Toți copiii se reîntorc în clase
  • Îi revedem pe cei dragi
  • Ne bucurăm de vacanțe în siguranță
  • Mergem din nou la concerte și spectacole

Ne vaccinăm, reușim împreună!”

Citește și:
VIDEO Vor fi dați afară profesorii care nu vor să se vaccineze? Cîmpeanu: Întotdeauna o să pledez pentru argumente, nu cu forța / Cadrele didactice ar trebui să fie mai pregătite decât media din perspectiva deschiderii față de știință
Ministrul Educației: E posibil peste două săptămâni să realizăm o fotografie de moment și să înaintăm o propunere de revenire la școală a tuturor elevilor
HARTA Localitățile, după rata de incidență. Cîmpeanu: Avem la ora actuală aproape 1.800 de localități în care rata de infectare este sub 1 la mie în care elevii vor merge la școală de miercuri 5 mai, cu prezență fizică

Sursă foto: gov.ro


3 comments
  1. Ministrul Sănătății are dreptate.
    Dreptate au avut și epidemiologului Moldovan și fostul ministru Voiculescu.
    Dar de un tăvălug plin de idei fixe și de orgolii, care din păcate este în prezent ministru al educației, nici un argument nu se lipește.

  2. Mi se pare că Din pix se controlează pandemia. Oricum cred că am ajuns la 75-80% imunizare naturală.

    1. Nu mai spune, @un elev. Conform căror studii ai ajuns la această concluzie?! Sunt oameni vaccinați care nu au dezvoltat anticorpi, nu mai zic de cei care au avut covid și nu au imunitate. Tu Elev când te vaccinezi?? Poți fi unul dintre cei care răspândește boala, acasă, pe stradă, la școală. Vouă ăstora vă pasă de oamenii din jur? Sau,, După voi potopul,,…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Eliminarea “celebrelor panouri de plexiglas” din clase, anunțată cu titlu de exemplu în regulile valabile din 8 februarie de ministrul Educației: “Mai mult încurcă decât ajută / Atâta vreme cât lucrăm în clase cu efective întregi va trebui să modificăm o serie de condiţii”

Eliminarea “celebrelor panouri de plexiglas” din clase a fost anunțată marți de Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cu titlu de exemplu de măsură care ar putea fi în pachetul de noi…
Vezi articolul

Matematica, fizica, marketingul, robotica, teologia ortodoxă didactică și securitatea sistemelor informatice militare – printre specializările la care vor să renunțe unele universități din țară, în anul 2022-2023 / Unele dintre acestea se transformă în învățământ la distanță

Matematica la Universitatea “Ovidius” din Constanța, „Teologia ortodoxă didactică” la Universitatea Al.I. Cuza din Iași, Fizica la Universitatea din Oradea, Marketingul la Universitatea din Pitești se numără printre specializările care…
Vezi articolul

Ministerul Educației anunță că nu-și asumă varianta planurilor-cadru pentru liceu din proiectul de lucru al instituției, după ce mai multe voci din mediul academic au criticat schimbările

Ministerul Educației anunță într-un comunicat de presă că „este o variantă neasumată de Ministerul Educației sau de grupurile de lucru pentru elaborarea planurilor-cadru pentru învățământul liceal și profesional” varianta planurilor…
Vezi articolul
Programul PSD pentru educaţie

Ministerul Educației își rezervă timp până la sfârșitul lunii mai să elucideze ce înseamnă decizia instanței în dosarul Baza Cutezătorii, în care Mihnea Costoiu a scăpat, prin prescripția faptelor, de dosarul în care fusese condamnat inițial pentru abuz în serviciu

O comisie specială a fost constituită la Ministerul Educației pentru a vedea, până la sfârșitul lunii mai, ce înseamnă din punct de vedere juridic, patrimonial și financiar o decizie de…
Vezi articolul