„Atitudinea pe care acest guvern a avut-o față de profesori a fost absolut lamentabilă”, spune fostul ministru al Educației Mircea Miclea. Profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și președinte al comisiei prezidențiale în mandatul lui Traian Băsescu care a realizat raportul pe care s-a bazat Pactul național pe educație semnat în 2008 de toate partidele politice și apoi Legea educației 1/2011 cu măsuri reformatoare, Miclea a declarat într-un interviu pentru Cluj24 că „toate tăierile care s-au făcut au început cu oropsiții, nu cu privilegiații”.
„S-a întâmplat ceva cu cei din structurile de forță? La cât se iese la pensie din poliție? Cumva tot la 48 de ani? La fel în serviciile de informații. S-a întâmplat ceva cu cei care conduc regiile autonome de stat, li s-au scăzut salariile? Încă o dată spun ca simplu cetățean, nu ca specialist în politică: s-a accentuat nedreptatea socială, pentru că oropsiții au fost luați în colimator și au plătit niște costuri, privilegiații n-au pățit nimic. Acesta este guvernul Bolojan”, a afirmat Mircea Miclea.
Fostul ministru și fost consilier al președintelui Traian Băsescu a declarat că „adesea schimbarea se produce prin conflict, mai ales atunci când structurile sunt osificate. Trebuie să-ți asumi că schimbarea, din păcate, nu se poate face doar prin negociere și organic, ci se face începând cu un conflict. Un conflict pentru o cauză bună”.
„Astăzi dai o ordonanță de urgență (OUG) și spui: se reduc cu 10% salariile din diverse sectoare unde este risipă de bani publici. Sau că se reduc banii pe care îi iau directorii de regii autonome de stat care încasează niște sume uriașe. Să zicem că ai opoziție în Parlament. OUG își face imediat efectul. Să zicem că săptămâna viitoare Parlamentul îți infirmă această OUG, adică dă o lege prin care se anulează ordonanța. Tu dai următoarea OUG. Ei iar ți-o iau în colimator în Parlament. Tu dai o altă OUG. Și așa începe un conflict. […] Un conflict pentru o cauză bună. Tu trebuie să împingi înainte. Prețul este conflictul. Dar ai și putere. Cine are mai mare putere? Până ți se ia capul, tu iei măsurile și demonstrezi că ai determinarea aceasta. Deocamdată opinia publică vede că oropsiții plătesc, privilegiații nu”, a spus Miclea, pentru Cluj24.
Declarațiile lui Mircea Miclea, pentru Cluj24:
- „Atitudinea pe care acest guvern a avut-o față de profesori a fost absolut lamentabilă. Nu cred că profesorii văd în Bolojan un salvator ca opoziție la domnul Nicușor Dan. Deloc. Ce a făcut? A redus finanțarea pentru educație la cel mai scăzut nivel din ultimii 25 de ani? Asta este măsură reformistă? E o gargară. Adesea se numește reformă ceva care se leagă de tăiere de bani. Asta nu înseamnă să nu pui capăt risipei banului public. Repet, eu nu vreau să reproșez nimic și nu sunt specialist în politică. Dar vreau să vă spun, ca simplu cetățean: Toate tăierile care s-au făcut au început cu oropsiții, nu cu privilegiații. Au început tăieri de la profesori. INS a publicat acum câteva zile date: puterea de cumpărare a profesorilor a scăzut cu 14% în ultimele luni. De la profesori tăiem, de la pensionari tăiem, de la bursele studenților tăiem. S-a întâmplat ceva cu cei din structurile de forță? La cât se iese la pensie din poliție? Cumva tot la 48 de ani? La fel în serviciile de informații. S-a întâmplat ceva cu cei care conduc regiile autonome de stat, li s-au scăzut salariile? Încă o dată spun ca simplu cetățean, nu ca specialist în politică: s-a accentuat nedreptatea socială, pentru că oropsiții au fost luați în colimator și au plătit niște costuri, privilegiații n-au pățit nimic. Acesta este guvernul Bolojan”.
- „Eu cred că problema nu e Ilie Bolojan. Problema e politica pe care o duci într-o astfel de situație. Politica pe care o duci trebuie să fie o politică în care te uiți unde sunt risipele de la banul public și începi să reduci risipa. Și începi cu privilegiații, nu cu oropsiții, dacă vrei și dreptate socială. Și în același timp stimulezi partea sănătoasă a economiei, cu investiții de stat, cu aranjamente fiscale astfel încât să reduci din povara pe care o au oamenii aceștia. Niciodată, după câte știu eu, n-am auzit ca doar măsurile de austeritate să relanseze o economie. Mereu trebuie combinate măsurile de austeritate, cu reducerea cheltuielilor acolo unde sunt scurgeri de bani publici și cu stimularea segmentului viu, segmentului sănătos economic. Or, s-a făcut lucrul acesta? Nu. Bolojan n-a făcut lucrul acesta. Dar nu e vorba de un om, e vorba de un aranjament politic aici”.
- „Guvernul este o structură cvasi-militarizată. Adică nu se votează o decizie. Eu, ca ministru de resort, vin și spun: propun următoarea Hotărâre de Guvern, îmi spun punctul de vedere, ca să argumentez această Hotărâre de Guvern, mai sunt câteva ministere direct vizate care își spun punctul de vedere, primul ministru ascultă argumentația noastră, după care decide. După ce a decis, noi trebuie să tăcem toți, pentru că e răspunderea guvernamentală, așa se numește. Sau îți dai demisia. Nu ești de acord? Out! Sau taci. Pentru că îți trebuie o disciplină. Nu poți să lași centrul, adică executivul, guvernul să fie în entropie. Trebuie să fie foarte aliniat. Și atunci decizia este a primului ministru”.
- „Vrei să fii cu adevărat un erou? Iei meciul pe cont propriu. Iată cum: astăzi dai o ordonanță de urgență (OUG) și spui: se reduc cu 10% salariile din diverse sectoare unde este risipă de bani publici. Sau că se reduc banii pe care îi iau directorii de regii autonome de stat care încasează niște sume uriașe. Să zicem că ai opoziție în Parlament. OUG își face imediat efectul. Să zicem că săptămâna viitoare Parlamentul îți infirmă această OUG, adică dă o lege prin care se anulează ordonanța. Tu dai următoarea OUG. Ei iar ți-o iau în colimator în Parlament. Tu dai o altă OUG. Și așa începe un conflict. Adesea schimbarea se produce prin conflict, mai ales atunci când structurile sunt osificate. Trebuie să-ți asumi că schimbarea, din păcate, nu se poate face doar prin negociere și organic, ci se face începând cu un conflict. Un conflict pentru o cauză bună. Tu trebuie să împingi înainte. Prețul este conflictul. Dar ai și putere. Cine are mai mare putere? Până ți se ia capul, tu iei măsurile și demonstrezi că ai determinarea aceasta. Deocamdată opinia publică vede că oropsiții plătesc, privilegiații nu”.
Mircea Miclea este psiholog, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cercetător. Ministru al Educației în perioada decembrie 2004 – noiembrie 2005, a fost timp de 5 ani președintele comisiei prezidențiale în mandatul lui Traian Băsescu care a realizat Raportul pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, diagnoză care a stat la baza Pactului național pe educație semnat în 2008 de toate partidele politice și apoi la baza Legii educației nr. 1/2011, lege reformatoare și înlocuită în 2023 de Legea Deca-Iohannis. Doctor în psihologie și cu un masterat în administrarea afacerilor, Mircea Miclea este fondatorul Institutului de cercetare-dezvoltare Cognitrom.