Mirela Tanc, profesoara de Limba Română: Subiectele au fost accesibile. Am convingerea că vor fi multe note foarte bune

4.530 de vizualizări
Subiectele au fost accesibile, nu au avut un grad mare de dificultate, spune pentru Edupedu.ro profesoara de Limba și Literatura Română Mirela Tanc, de la Școala Gimnazială „Oltea Doamna”, din Oradea, Județul Bihor. Greșeli ar fi putut apărea doar din cauza condițiilor diferite în care elevii au susținut examenul în acest an, mai spune Mirela Tanc.

„Subiectele au fost accesibile, nu au avut un grad mare de dificultate. Orice elev le-ar fi putut rezolva ușor, în condiții normale.

Dată fiind situația, cu purtarea măștii, cu atâtea necunoscute si atâta nesiguranță în perioada premergătoare examenului, s-ar putea ca unii elevi buni să fi greșit, din neatenție sau din cauza stresului. Dar am convingerea că vor fi multe note foarte bune,” a spus Mirela Tanc pentru Edupedu.ro

Reamintim că peste 175 de mii de elevi au susținut azi proba scrisă la Evaluarea Națională 2020. Vedeți subiectele primite aici, iar rezolvarea subiectelor aici.

La Subiectul I A, elevii au avut de răspuns mai multor cerințe pe marginea unui text la prima vedere – “Zborul” de Sorin Titel.

La Subiectul I B, absolvenții de gimnaziu au avut de făcut o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motiveze apartenența la genul epic a textului avut la primul punct.

La Subiectul II B, candidații au avut de redactat o narațiune de 15-300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unei activități preferate.

Foto: Mirela Tanc/Facebook.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii își vor putea vizualiza lucrările la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2025 înainte de contestații și de la școala de proveniență, nu doar de la centrul de examen, spune secretarul de stat Lixandru

Începând cu examenele naționale din 2025, elevii își vor putea vizualiza lucrările înainte de a depune contestații. Secretarul de stat în Ministerul Educației Florian Lixandru a explicat că vizualizarea va…
Vezi articolul

Directorul Cătălin Zaman: Avem copii în mediul rural care vin la școală pentru că e mai cald acolo decât acasă, cum să aibă rezultatele celor din mediul urban la Evaluarea Națională? Rezultatele trebuie văzute și într-un context social

Decalajele de la Evaluarea Națională între rezultatele elevilor din mediul rural și cei din mediul urban „trebuie văzute și într-un context social”, a afirmat recent profesorul și directorul Cătălin Zaman…
Vezi articolul

DOCUMENT Notele de la simularea examenelor de Evaluare Națională și BAC 2019 pot fi trecute în catalog – a stabilit Ministerul Educației. Ordinul privind simularea la clasele a VII-a, a VIII-a, a XI-a și a XII-a a fost publicat în Monitor

Notele de la simularea examenelor de Evaluare Națională și BAC 2019 pot să fie trecute în catalog, la cererea elevilor sau a părinților. Decizia apare în ordinul care stabilește organizarea…
Vezi articolul

Simulare Evaluare Națională 2025. Secretarul de stat Sorin Ion: Nu avem în fiecare județ un număr de corectori care au urmat cursul de evaluator, astfel încât să acopere necesitățile. Noi am propus să participe, dacă se poate, toți profesorii care au clasa a VIII-a

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, pentru Prima TV, referitor la simularea Evaluării Naționale 2025, că „nu avem în fiecare județ un număr de corectori care…
Vezi articolul