Mitropolitul Banatului: Domnule ministru, este un murmur prin lumea aceasta a învățământului, să fie depolitizat / Dacă v-ați întâlni cu Pitagora, l-ați numi director la o școală?

2.974 de vizualizări
Mitropolitul Banatului Ioan Selejan, Bogdan Cristescu, Aura Danielescu (ISJ Timis) / captura youtube
Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, și-a încheiat discursul de la dezbaterea privind planurile cadru de liceu de la Timișoara vorbind despre depolitizarea educației: „Domnule ministru, este un murmur prin lumea aceasta a învățământului, să fie depolitizat, să intre oameni de vocație și de capacitate în funcțiile de conducere”, a declarat Mitropolitul Banatului, la dezbaterea despre planurile-cadru de liceu 2025, de la Timișoara, pe 4 martie.

Acesta a întrebat-o pe Aura Danielescu, inspector general al Inspectoratului Școlar Timiș, dacă l-ar numi director la o școală din Timișoara, pe Pitagora, în eventualitatea unei întâlniri prin oraș: „Mai alaltăieri, mergând pe jos pe ulițele cetății Timișoara, m-am întâlnit cu un om care ducea în spinare un triunghi dreptunghic din lemn și m-am înclinat: „Doamne, cine este omul acesta care umblă cu un triunghi dreptunghic prin cetate?” 

M-am apropiat de el, m-am uitat mai bine și, ce credeți, cine era? Pitagora.

Și l-am întrebat: „Maestre, unde predai?”
Mi-a răspuns: „La școala 152.”
Iar eu: „Cumva, ești director acolo?”
Și mi-a zis: „Nu, pentru că nu m-am înscris în niciun partid.”

Doamna Inspector, spuneți aici, în fața acestor distinși oameni, dacă cumva v-ați întâlni cu Pitagora și dumneavoastră prin oraș, l-ați numit director la o școală în Timișoara?

Aura Danielescu a replicat: „La Timișoara și Timiș noi suntem bine. V-am ascultat pe dumneavoastră și mi-au plăcut aplauzele din sală, dar nu v-am văzut pe niciunul dintre dumneavoastră la niciun partid. Cred că la Timișoara și Timiș noi suntem bine.”

Mitropolitul Banatului a concluzionat: „Aud ce se întâmplă în țară, însă dacă aici stați bine, așa să fie. Așa că, vă rog acum, la final, cu multă putere, să-l pălmuiți pe Pitagora.

Amintim că în august 2023, la puțin timp după cea mai mare grevă a profesorilor din ultimii 20 de ani, liderii sindicali atrăgeau atenția asupra nemulțumirii directorilor de școli față de nivelul salariilor lor și față de „anomaliile” din grila de salarizare. Aceiași lideri sindicali avertizau în legătură cu demisiile din sistem, la doar un an după finalizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de director și director-adjunct: „sunt deja directori care au început să-și dea demisia și procentul este destul de ridicat”, spunea atunci Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

În aceeași perioadă, 2.500 de directori de școli cereau Guvernului salarii mai mari. Ulterior, Edupedu.ro a relatat în legătură cu diverse situații punctuale din țară. Iar în septembrie 2023 ministra de atunci, Ligia Deca, aprecia că 94-95 de directori își dăduseră demisia de la începutul acelui an, 60% dintre ei invocând motive salariale – de 8 ori mai puțini decât „surplusul” de directori care, după cum reiese acum, s-au retras din sistem între 2022 și 2023-2024.

Citește și:
Daniel David, la ultima dezbatere națională pe proiectele de planuri-cadru pentru liceu: Civilizația noastră s-a fondat pe cei doi piloni, știință și religie. Mai e nevoie de componenta de cultură națională și de disciplinele care pregătesc elevii pentru viață / Mitropolitul Banatului, către ministru: Thanks! că l-ați păstrat pe Hristos în școală
VIDEO Ultima dezbatere națională despre planurile-cadru de liceu 2025, în format fizic, organizată la Universitatea de Vest Timișoara


1 comment
  1. Bine înțeles, dar mai întâi să fie înscris în partidul care trebuie și să cotizeze 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Accesul părinților în incinta școlilor și grădinițelor, permis numai când aceștia sunt invitați, precum și în situații de urgență, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar

Accesul părinților în incinta școlilor și grădinițelor este permis numai în situația în care aceștia sunt invitați, precum și în situații de urgență, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar,…
Vezi articolul

Profesorul Grigore Alexandrescu este noul inspector școlar general al ISJ Gorj / Joi dimineață au fost trimise, prin fax, ordinele de încetare a detașării pentru pentru Mihai Istrate și adjunctele Adriana Rădoi și Antonela Adriana Țuhașu

Profesorul Grigore Alexandrescu este noul șef al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației și Cercetării pentru Edupedu.ro. În această dimineață, ISJ Gorj a primit ordinele de…
Vezi articolul

BREAKING Peste 800 de școli în șantier, anunță Ligia Deca, cu trei zile lucrătoare înainte de începerea cursurilor. Ministra nu spune nimic despre câte unități de învățământ nu-și vor putea primi elevii în prima săptămână

Ministra Educației Ligia Deca prezintă drept „un record” numărul școlilor aflate în șantier la acest început de an școlar. Într-un anunț pe Facebook despre o conferință la care a fost,…
Vezi articolul