BREAKING 2.500 de directori de școli cer Guvernului Ciolacu salarii mai mari: un director de școală poate ajunge să câștige chiar și cu până la 2.000 de lei mai puțin decât un profesor

16.171 de vizualizări
Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com
2.500 de directori de școli și grădinițe cer premierului Ciolacu, printr-o scrisoare deschisă, salarii mai mari. „Este nevoie ca, până la finalul anului școlar curent, respectiv până la 31 august, Guvernul să decidă cum îi sprijină pe directorii unităților de învățământ și echipele acestora și care este profilul directorului pe care îl susține, inclusiv prin politica de salarizare”, se arată în scrisoarea deschisă.

„Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2023, adoptată în luna iunie, a determinat creșterea salariilor pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, însă fără corelarea și pentru personalul cu funcție de conducere. Drept care, în prezent, un director de școală poate ajunge să câștige chiar și cu până la 2.000 de lei mai puțin decât un profesor”, potrivit comunicatului primit de Edupedu.ro.

Iată ce propun semnatarii scrisorii:

Propunerea 1: modificarea Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul în care salariul de bază al directorului și directorului adjunct să pornească tot de la gradația 0 de vechime în muncă, permițând astfel aplicarea corespunzătoare a gradațiilor specifice tranșelor de vechime. În acest sens, precizăm că în spațiul public a fost deja comunicată solicitarea celor două confederații sindicale din învățământul preuniversitar, prin care se precizează că: „majorarea salariilor de bază nu este suficientă, personalul încadrat pe funcții de conducere ajungând să aibă salarii de bază cu sute de lei mai mici decât cele ale personalului de execuție“.

Propunerea 2: adoptarea unei norme care să permită directorilor și directorilor adjuncți să opteze pentru salariul de care pot beneficia, alegând astfel între cel specific funcției de conducere, ori salariul la care ar fi îndreptățiți în acest moment în calitate de personal didactic de predare, cu integrarea procentului suplimentar de 10% de care beneficiază în prezent diriginții, învățățorii, educatorii, institutorii și profesorii pentru învățământ primar.

Propunerea 3: acordarea unei prime lunare, începând cu luna septembrie 2023 și până la momentul intrării în vigoare a noii Legi-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, într-un cuantum net de 1200 de lei pe lună.”

Informații de context

În luna iulie, sindicatele au cerut ministrului Educației să schimbe, printr-o ordonanță de urgență, o notă de subsol dintr-o anexă a Legii salarizării, care blochează creșterile salariale pentru directorii de școli.

Grilele de salarii majorate pentru director, director adjunct, contabil-șef și secretar-șef, în funcție de gradul didactic, tipul școlilor și de numărul de elevi au fost publicate în Monitorul Oficial pe 12 iulie, la o lună de la încheierea grevei generale din Educație.

Edupedu.ro a scris că noua lege a salarizării încă nu este gata, deși oficialii le-au promis profesorilor că draftul va fi finalizat până la data de 15 iulie. Președinta Asociației Elevilor din Constanța, Ariana Dudună, a semnalat, pe pagina de socializare, că proiectul noii legi a salarizării ar fi trebuit „să fie postat pe site în data de 15 iulie. A trecut deja 15 august și nu se aude încă nimic”.

Pe 7 iunie, ministrul Muncii spunea că termenul dat de coaliție pentru draftul legii salarizării este data de 15 iulie: „Până pe data de 15 iulie am termen de la coaliție să finalizez draftul legii salarizării, astfel încât în perioada 15 iulie – 1 septembrie să continuăm discuțiile cu sindicatele, ca la 1 septembrie propunerea administrativă să treacă de Guvern și să fie depusă în Parlament.”

Redăm conținutul scrisorii deschise:

Excelenței sale,

domnului Ion – Marcel CIOLACU,

Prim-ministru al României

Spre știință:

Doamnei Ligia Deca, Ministrul Educației

Doamnei Simona Bucura – Oprescu, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale

Domnului Marcel – Ioan Boloș, Ministrul Finanțelor

Scrisoarea directorilor de școli, grădinițe și licee din România

Stimate domnule prim-ministru,

În luna iunie 2023, ca răspuns la greva generală din învățământ, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2023, ordonanță prin care au fost majorate salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, prin modificarea Anexei nr. 1 a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Intervenția Guvernului României, precum și atenția sindicatelor nu au avut în vedere și majorarea corespunzătoare a salariilor pentru funcțiile de conducere, fie ele de directori, directori adjuncți, contabili-șefi, ori secretari-șefi. Diferențele de salarizare în defavoarea noastră sunt prezente din anul 2019, în succesiunea OUG 114/2018, L5/2020, OUG130/2021, OUG115/2022. Aceste diferențe au crescut semnificativ ca urmare a modificărilor aduse prin OUG nr. 57/2023. În concret, în timp ce salariile de bază ale personalului didactic de predare pornesc de la gradația 0 de vechime în muncă și avansează conform treptei de vechime, salariile de bază ale directorilor și directorilor adjuncți nu mai sunt influențate în niciun fel de vechime. Astfel, după pregătirea statelor de plată pentru luna iunie, am constatat că, dacă am demisiona și am rămâne doar cu obligația de catedră, am avea venituri semnificativ mai mari.

În luna iulie a.c., la propunerea Ministerului Educației, Guvernul a actualizat și Normele metodologice de stabilire a salariilor directorilor și directorilor adjuncți (HG 567/2023), pentru a le pune în acord cu modificările realizate prin OUG nr. 57/2023, dar această actualizare NU poate rezolva problema identificată, în absența unei noi modificări a Legii-cadru nr. 153/2017.

Domnule prim-ministru,

Ne adresăm dumneavoastră pentru că doar Guvernul, în ansamblul său, poate soluționa problema pe care o prezentăm. Este nevoie ca, până la finalul anului școlar curent, respectiv până la 31 august, Guvernul să decidă cum îi sprijină pe directorii unităților de învățământ și echipele acestora și care este profilul directorului pe care îl susține, inclusiv prin politica de salarizare.

În acest moment, cadrele didactice cu experiență de management și autoritate profesională în sistemul de învățământ au nevoie să știe care este angajamentul Guvernului, pentru a-și face propriile alegeri de carieră. Există deja demisii care devin efective la data de 1 septembrie și crește riscul unei renunțări masive la mandatul asumat, din cauza situației absurde în care am ajuns: pierdem venituri, dar, mai ales, pierdem din statutul pe care îl avem în unitatea de învățământ, în fața colegilor noștri. Aceste pierderi vin după o grevă în care noi, directorii, am reprezentant angajatorul și am asigurat funcționarea sistemului, chiar dacă aceasta a însemnat o sub-reprezentare a intereselor noastre. În acest moment, asumarea rolului de director sau director adjunct este mai degrabă sancționată, nicidecum susținută.

Noi, directorii semnatari, solicităm Guvernului României o decizie urgentă, în favoarea pozițiilor de conducere din unitatea de învățământ, astfel încât să putem planifica deschiderea noului an școlar în cele mai bune condiții. Decizia trebuie să reprezinte un act de reglementare primară (cu rang de lege) a uneia din următoarele soluții legislative, care să asigure o restabilire temporară a echilibrului în sistemul de învățământ până la momentul aplicării noii legi a salarizării unitare:

Propunerea 1: modificarea Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul în care salariul de bază al directorului și directorului adjunct să pornească tot de la gradația 0 de vechime în muncă, permițând astfel aplicarea corespunzătoare a gradațiilor specifice tranșelor de vechime. În acest sens, precizăm că în spațiul public a fost deja comunicată solicitarea celor două confederații sindicale din învățământul preuniversitar, prin care se precizează că: „majorarea salariilor de bază nu este suficientă, personalul încadrat pe funcții de conducere ajungând să aibă salarii de bază cu sute de lei mai mici decât cele ale personalului de execuție“.

Propunerea 2: adoptarea unei norme care să permită directorilor și directorilor adjuncți să opteze pentru salariul de care pot beneficia, alegând astfel între cel specific funcției de conducere, ori salariul la care ar fi îndreptățiți în acest moment în calitate de personal didactic de predare, cu integrarea procentului suplimentar de 10% de care beneficiază în prezent diriginții, învățățorii, educatorii, institutorii și profesorii pentru învățământ primar.

Propunerea 3: acordarea unei prime lunare, începând cu luna septembrie 2023 și până la momentul intrării în vigoare a noii Legi-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, într-un cuantum net de 1200 de lei pe lună.

Răspundem pentru modul de executare a bugetelor unităților de învățământ pe care le conducem și înțelegem limitele bugetului de stat. Pentru propunerea 1, impactul financiar este modest prin comparație cu impactul pe care îl are OUG 57/2023 la nivelul finanțării din bază. Pentru propunerile 2 și 3, investiția suplimentară, despre care Guvernul își pune problema să fie sau nu asumată, va fi oricum realizată în absența unei acțiuni guvernamentale: mulți dintre directorii actuali vor opta pentru revenirea la catedră (același angajat, alt cost, mai mare) și mai degrabă profesori cu mai puțină vechime vor confirma poziții de directori (un cost mai mare per același angajat, alegerea va fi influențată de atractivitate și se va pierde eficiența dată de experiența în rol). Cu alte cuvinte, un director care își dă demisia va avea un salariu mai mare în poziția de profesor, iar un director nou, cu vechime mai mică/grad didactic II, va avea un salariu mai mare în poziția de director, pe care va fi interesat să o accepte și din perspectivă financiară.

În plus, propunerea 3 are scopul de a oferi motivație pentru implementarea reformelor propuse atât de noua lege a învățământului preuniversitar, cât și de reformele planificate și în derulare prevăzute de Planul Național de Redresare și Reziliență și credem că Guvernul poate găsi soluții inclusiv în spațiul financiar al programelor operaționale. Propunerea 3 are scopul de a oferi Ministerului Educației un interval de timp în care își poate clarifica viziunea despre rolul directorului de unitate de învățământ pentru perioada următorilor zece ani.

Vă asigurăm, domnule prim-ministru, că suntem conștienți de rolul pe care îl avem în comunitățile noastre și solicităm respect și echitate în salarizare pentru corpul profesional al directorilor de școli, pentru profesioniștii care ocupă funcții de conducere. În contextul acestei scrisori deschise, reamintim că suntem aproximativ zece mii de profesioniști de la care se așteaptă mult, cu resurse puține la dispoziție și reprezentăm Guvernul în fiecare localitate. Avem așteptarea legitimă de a fi retribuiți într-un mod care să reflecte rolul strategic al funcțiilor de conducere la nivelul unităților de învățământ.

Dată fiind intrarea în vigoare a Legii învățământului preuniversitar la începutul lunii septembrie, Ministerul Educației are datoria de a elabora standardele profesionale și profilul managerului școlar, definind astfel ce așteptări avem, ca țară, de la un director de școală, de la fiecare dintre pozițiile de conducere din sistem. Nu ne dorim ca, prin implementarea noii legi, să fim striviți între responsabilitatea față de școală, față de comunitate și multe niveluri de decizie și control superioare. Experiența noastră colectivă este o resursă care se cuvine a fi valorificată și, în acest sens, ne manifestăm disponibilitatea de colaborare în elaborarea reglementărilor subsecvente noii legi.

În încheiere, pentru e evita noi dezechilibre în arhitectura sistemului de salarizare a personalului din sistemul de învățământ, vă solicităm să dispuneți ca directorii unităților de învățământ să fie consultați în procesul de elaborare a noii legi a salarizării unitare și să fie incluși în echipa de negociere cu Ministerul Muncii. Vrem să fim reprezentanți în aceste discuții alături de sindicate și reprezentanții ministerelor – muncii, educației, finanțelor, pentru ca erori ca cele de până acum să fie evitate. În speranța unei bune înțelegeri și colaborări pentru ca anul școlar 2023-2024 să înceapă sub bune auspicii, vă asigurăm, domnule prim-ministru, de întreaga noastră disponibilitate de colaborare.”

Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


42 comments
  1. În învățământ cei care au răspunderea cea mai mare au salariile cele mai proaste.Directorii ,secretarii și contabilii școlilor au responsabilități multiple și importante ,dar au venituri proaste .In schimb frate au salarii mari cei care n au răspundere și implicare ,bibliotecarele din scoli,educatoarele și puericultoarele.

  2. Adevarat, cui nu i convine sa mearga inapoi la catedra ca unii sunt numiti pe viata in aceasta functie sí se cred proprietari sí nu angajati de stat, sa ma scuze exceptiile! Nimeni nu este de neinlocuit! 🙂

  3. Toți directorii cer asta?
    Și cei din școală mea?
    In unitatea in care eu îmi desfășor activitatea de 35 de ani, și la conducerea căreia s-au perindat o mulțime de tovarăși conducători , în funcție de partid, toți au avut ore suplinite conform legii, dar și bani luați pe ore suplinite predate de detașați sau suplinitori.
    De găsit în unitate îi găsești cam trei ore , alternativ dimineața sau după amiază, pentru că au meditații, pe care dacă nu le fac acasă, le fac într-un laborator sau boxa personală sau chiar în sala de clasă unde au ora( elevii de la clasă prestează munca independenta)
    In concluzie, directorii mei iau salarii duble în comparație cu colegii lor .Nu cred că sunt printre cei nemulțumiți!?!
    Să vă mai spun că avem și contabil sef care are sub el doi subalterni și secretar sef care are tot doi subalterni.

  4. Fără să fiu cadru didactic dar cu rude apropiate in domeniu, după părerea mea, nu se poate compara manageriatul unei școli cu managerul din privat (care are obiective claree performanta, decizii grele de luat etc) sau cu alte forme din sectorul public gen spital, primărie sau altele. La școală nu se prea întâmpla nimic, nu sunt provocări eventual daca vrei sa accesezi niste fonduri ceva. Doar nu plătești oameni din ce produci, toți știu ce au de făcut, nu te bagi peste ei și atunci? Distribui creta sau ce? Am observat că multă treabă administrativă are secretariatul, ca peste tot.. Politic este totul în ziua de azi.. Daca ești pedagog bun ramai la catedra daca ești mai fanfaron te faci director și renovezi sala de sport. Asa-i?

  5. Câtă ipocrizie, câtă ipocrizie, dacă nu îți convine șefia de director, lasă pe alții care nu fac tot felul de tamtamuri că nu le convine salariul. Am convingerea că dnul Prim Ministru nu pune botul la astfel de mizerii.

    1. d l prim.ministru tocmai a girat meseria asta de “reforma” în învățământ! s a gândit el cu sleatca lui sa ia bursa de merit de la cei cu 9.50 și s o distribuie incompetenților.

  6. Diferenta de salariu este de 920 ron fata de colega cu aceeasi pregatire, vechime si grad didactic obtinut. Concursul sustinut a fost greu- e usor pentru cei ce nu l-au sustinut niciodata. Se semneaza doua contracte de management- unul cu Primaria, altul cu Inspectoratul Scolar.
    Directorul este angajator si are numeroase responsabilitati solicitante si nu de putine ori dificile. Cei ce comenteaza pe aici nu au legatura cu sistemul de invatamant- sunt doar carcotasi platiti. Argumentele sunt aceleasi cu cele ale tuturor ierarhiilor din grila de salarizare a tuturor firmelor si institutiilor: seful cu raspunderea cea mai mare are salariul mai mare in grila institutiei. Daca unitatile de invatamant sunt conduse de oameni nepregatiti si dezintetesati, nu asteptam calitate a serviciilor educationale. Efectul ajunge in familiile care au copii in scoli si gradinite.

    1. Care concurs a fost greu, ăla cu pielea măgarului sau al doilea? Iar despre corectitudine hai să nu mai discutăm – au existat oameni care au luat 1 la evaluarea din partea reprezentantului primarului, pentru că nu erau din partidul potrivit, călcaseră pe bătăturile afaceriștilor sprijiniți de primărie sau pur și simplu erau onești și apolitici. La al doilea concurs, primarul a ținut în mod special să vină în ședința CP și să ne anunțe că NU susține doi candidați despre care auzise el că ar vrea să participe, și că să nu ne surprindă că NU vor lua note mari. Fără girul primarului, nu te poți înscrie la concurs, punct. (Adică, n-ai decât, dar inspectoratul nu trece peste primărie).

      Așa că despre ce vorbim? Poate s-au strecurat câțiva oameni care îndeplinesc ”criteriile” politice și se întâmplă să fie și destoinici, dar ei sunt excepția, nu regula.

      1. Proasta satului își și ea cu părerea. Habar nu ai de metodologia de concurs dar comentezi . Te crezi cumva pe TikTok unde toți idioții sunt mari specialiști?

        1. Limbajul tău îmi spune deja care ți-e nivelul, păcat că cei ca tine procreează și mai au și drept de vot. Din cauza ta și a celor ca tine am ajuns unde am ajuns. Dar lasă că așa cum îți așterni, așa vei dormi.

    2. Nu au fost in greva, deci sunt multumiti cu leafa pe care o primesc! Au beneficiat de marire pe baza sacrificiului celor care au stat in greva doua luni si nu au fost platifi, pe cans ei au luat salariu integral. S-a dat posibilitatea sa se recupereze zilele din iunie, dar ei nu au dorit acest lucru!

      1. Sunteti de-a dreptul paralela! Conform legii dialogului social un director nu poate fi in greva pentru ca un timpul unui protest institutia trebuie condusa. Mai invatati inainte sa flatulati opinii!

  7. În Raport cu Frecatul Mentei este corect. Daca nu le place sa dea cu “biciu'” sa treaca la adevarata munca! Cine îi opreşte. Pe scurt Frecatul Mentei nu trebuie platit!

  8. Cât populism în comentariile voastre. Lucrez în privat. Șeful meu nu are salariul mai mic ca mine. Și e doar șef de compartiment. Managerul firmei, evident că are salariul cel mai mare din firmă. Așa este peste tot în lume. Eu aș zice să nu mai cârcotiți atât și să înțelegeți că nu se mai întoarce socialismul muncitoresc. Chiar și pe vremea aia, cei de pe funcțiile de conducere erau mai bine plătiți decât angajații din subordine.
    Și să fi văzut pe vremea aia ce mai erau puși pe funcții politic. Nu exista de fapt altă variantă, decât cea politică. Indiferent de ceea ce spuneți voi, nu există firme, societțăți, instituții etc, fără funcții de conducere. Așa că terminați cu populismul ăsta ieftin. Orice funcție de conducere trebuie plătită mai bine decât angajații. Restul, dacă nu vă convine modul în care sunteți manageriați, reclamați mai sus sau protestați împotriva conducerii. Dar cu condiția ca fiecare dintre voi să fie fără „pată” la locul de muncă. 🙂

    1. Așa e maestre! Salariile directorilor sunt cele mai mari! Dar dacă un profesor cu dirigenție are și gradație de merit și ore multe la plata cu ora poate să depășească brutul unui director care nu are gradație de merit sau ore la plata cu ora! Asta se cheamă însă “merit” și muncă mai multă. Sunt și directori, nu puțini, care au gradații de merit!…
      Oricum, eu aștept greva directorilor de școli pentru obținerea creșterilor suplimentare salariale, perioadă în care să nu fie plătiți iar profesorii din școli să-i preseze să renunțe la grevă… așa cum au făcut și ei în mai-iunie!!!

      1. Nu am luat în calcul plata cu ora/dirigenția/gradația de merit. M-am referit strict la salariile de bază. Știu foarte bine ce înseamnă toate astea. Am fost cadru didactic timp de 10 ani.
        P.S.
        Ai vrut să mă completezi la nickname? 😀

    2. Șeful dvs. aduce plusvaloare, ce aduce un director de școală este o enigmă .În cel mai bun caz, cum ziceau romanii ,,dividet ét impera,,, în cadrul unității și pe urmă se concentrează să-i meargă bine lui. Te îngroapă în hărțogării inutile să se justifice în fața Inchiziției(ISJ-uri)..După 4 ani de mandat lasă totul cum a preluat, în cazurile fericite, dar de regulă lasă situația unitățiilor mai precară, mai săracă. ,,Asta-i viața,, pe la noi.

  9. Povesti de adormit copiii. Unu: directorul este numit politic, rezultatul fiind ca la nivel national cei mai multi directori provind dintre cei mai slabi profesori ai scolilor respective, sustinuti politic si nu recomandati de rezultate. Doi: directorul este platit ca si un profesor, pornind de la salariul de baza, plus celelalte sporuri (hrana, stres), cu exceptia dirigentiei (desi stiu cazuri in judete in care au luat si dirigentii, pe motiv ca nu au cadre). Trei: directorii primes spor de conducere, mult peste sporul de dirigentie. Patru: pana acum vreo 10 ani, directorul avea obligatie de norma de cateva ore si mai castiga de la cateva ore suplimentare, cu totul pana in 8-10 ore. Usl ul, dupa 2013, le-a permis, modificand legea prin OM, sa ia pana la 17 ore (adica o norma disactica, fara o ora), incat, practic, directorii i-au doua salarii. Verificati in scoli sa vedeti salarii duble la directori, fata de cele mai bune si mai muncitoare cadre.Cinci: directorii primeste gradatii de merit, cu toate ca cei mai multi isi depun dosarele ca profesori de specialitate, unde nu sunt deloc intre cei mai buni din judet, dar li se permit hartii obtinute de scoala lor (adica de elevii altor si de alti profesori) si astfel sunt siguri de gradatii. Sase: sunt abonati la comisiile platite, la examenele nationale. Deci, solicitare imorala si mincinoasa din partea lor.

  10. Si ce-i impiedica sa se intoarca la catedre. Nu-ti convine postul de director da-ti demisia si intoarce-te la catedra.

    1. Evident că nu-i împiedică nimic. Și foarte mulți dintre ei vor și face asta. Dar nu asta e rezolvarea. Dacă sunt puși politic cum credeți voi (cu toate că, eu știu că au susținut concurs scris și unul destul de greu) și își vor demisia, credeți că vor veni alții care nu vor fi puși politic? Vor fi unii care, ca și cadre didactice, ar avea o vechime de până în 10 ani și salariul mic, cărora le va conveni actualul salariu de director. Și va fi mai bine așa, conduși de niște habarniști și dornici de șefie?

      1. Exact, au susținut concurs ,,de grădiniță”!
        Demisia, dacă nu le convine! Ce se plâng atâta timp cât au postul de profesor asigurat? Îi ține cineva legați de postul de director? Nu!

        1. Mă-ndoiesc că ești cadru didactic. Sau dacă ești, modul tău de gândire îmi arată că ești dintre cei care nu-și fac treaba la catedră și și-ar dori haos în școală, ca să nu i se observe incompetența.

        2. Dacă acel concurs era “de grădiniță”, de ce nu ai participat? Și să nu-mi spui că nu ai vrut să fii director pentru că ai fi “frecat menta” și te durea sufletul să-ți lași elevii.

          1. Mă mulțumesc cu ce am, nu sunt lacom ca ei!
            Și da, vai de mama lor ce s-au mai stresat cu acel concurs de copii!
            ,,Frecatul mentei” te reprezintă, eu nu am folosit așa expresie!
            Dar dacă tu știi că directorii asta fac, înseamnă că știi tu ceva… Bine că m-ai luminat în ce constă munca unui director!

  11. când au lăsat totul pentru directorat nu s au gândit? au pierdut spor de dirigenție,ore suplimentare…
    și da,daca au vechime mică și nu au gradele,logic câștigă mai puțin …
    Pai cum rămâne cu dăruirea…managementul…mda:))
    pot renunța oricând la “fonctie”…

    1. Si vine cineva in loc, doamna? Daca da, cum va fi numit, nu politic? Interesanta logica. Pleaca unul cu concurs ca sa vine un ghiocel politruc.

  12. Sunt directori in sistem care conduc prin injuraturi. E o metoda de management eficienta care ar merita sa fie recompensata cu un salariu mai mare.

  13. ce tare….saracii …poate asa n or sa mai fie numiti politic…pt ca nu le mai convine…:)))) ….ma stric de ras…..

  14. Cand eram in greva unde erau acesti directori?
    Alte categorii fac greve spontane in timp ce unii directori incercau sa sparga greva.

    1. Erau în școală, alături de cadre( care nu prea erau!) si empatizau cu acestea. Eu am renunțat la toți banii de la plata cu ora,în semn de solidaritate. Grevă însemna demitere și zău,chiar nu vreau sa las locul celor care cârcotesc pe la colțuri… am fost la 3 concursuri, nu i-am văzut pe colegi inghesuindu-se. Dar nu mi se pare corect ca eu sa păzesc școală și sa ma ocup de tot ce înseamnă reparații, avize, curățenie, aprovizionare, autorizări,controale, documente etc…etc.
      cu 25 de zile de concediu, și sa am cu 920 mai puțin decât MINE ,care as fi putut pleca în concediu pe 14 iulie, după corigente și sa ma întorc, relaxata și fără griji, pe 1 septembrie. În ce instituție șeful are mai puțin decât membrii echipei ( ca să nu zic…subalterni)?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Religia nu va fi introdusă ca probă opțională la Bac / Ligia Deca pasează propunerea cultelor în Parlament: “Dacă Parlamentul dorește posibilitatea probelor opționale la Bacalaureat, trebuie să ne gândim bine dacă creștem numărul probelor sau dacă excludem anumite probe pe care le avem deja”

Ministra Educației, Ligia Deca, pasează Parlamentului propunerea cultelor ca Religia să poată fie aleasă de elevi la Bac. “Dacă Parlamentul dorește să introducem această posibilitate a materiilor opționale care să…
Vezi articolul

VIDEO România a avut o reacție rapidă de adaptare pentru un sprijin eficient acordat copiilor și tinerilor ucraineni, le-a spus Sorin Cîmpeanu, la Luxemburg, miniștrilor Educației din Europa

Pe agenda reuniunii miniștrilor Educației reuniți la Luxemburg s-au aflat teme precum investiții eficiente, eficace și echitabile în educație, gestionarea crizelor în Spațiul european al educației și finanțarea universităților europene,…
Vezi articolul