VIDEO Modificarea de la Titularizare, explicată de ministrul Educației: Se susține examenul în condiții speciale. Proba practică s-a scos și putem lua orice inspecție în calcul pentru înscriere

38.097 de vizualizări
FOTO: edu.ro
„Proba practică la Titularizare s-a scos” și „putem lua orice inspecție în calcul”, nu doar pe cea specială, pentru înscrierea la examenul din acest an, a explicat ministrul Educației modificările aduse examenului de Titularizare 2020, într-o conferință online a TNL.

Redăm declarația ministrului:

”Se susțin, se susțin și examenele de Titularizare și Definitivat, iarăși în condiții speciale. Am aprobat în cadrul Guvernului României o Ordonanță de Urgență prin care am dat posibilitatea înscrierii la aceste examene chiar dacă nu au efectuat toți colegii profesori toate inspecțiile de specialitate.

Le-am oferit posibilitatea de a participa la aceste examene echivalând, de fapt, o inspecție din câte au avut de-a lungul timpului, cu cea specială de Def sau de titularizare. Deci proba practică la titularizare s-a scos, iar dacă nu au inspecție specială, putem lua în calcul una dintre inspecțiile pe care le-au avut de-a lungul timpului cadrele didactice, o inspecție, nu neapărat specială ci oricare, orice tip de inspecție”.

Reamintim că încă nu există un calendar oficial actualizat, aprobat și prezentat la data publicării acestui articol pentru Titularizare, Definitivat sau grade didactice. Nu se cunosc regulile etapelor de mobilitate pentru personalul didactic și nici datele probelor de examen.

Edupedu.ro a publicat săptămâna aceasta un proiect de calendar pentru Titutlarizare, aflat ]n lucru la minister.

Definitivat 2020: Candidații trebuie să depună cerere de recunoaștere sau echivalare a inspecției până pe 22 mai, potrivit ISMB. 29 mai, termenul de evaluarea a portofoliilor

FOTO: edu.ro


3 comments
  1. Atâta le tot schimba și le modifica, parca profesorii nu ar fi și ei oameni, cu griji și probleme în aceasta perioada. După tot stresul asta, nu știi ce e clar, de nu poți sa înveți liniștit și sa știi pe ce te bazezi.
    Puteau sa scoată examenul asta, care nu e relevant defapt.
    Se putea tine cont de note anterioare, cum s-a spus in aprilie din ultimii 5 ani și pe baza de dosar. Ani de zile au fost fixări pe post după dosar, la nivel de scoala, cu nota 5 (cinci), dar aia au rămas bine merci în sistem, ca titulari.
    Pe alții ii tot chinuim cu examene, mai ales în acest an, după tot acest stres cu pandemia, plus ca le tot schimba de nu mai știi ce sa faci. Chiar nu avem pic de omenie și de profesionalism. Tot cu sistemul comunist, înainte.

      1. Nu, nu are dreptate! Nici nu vreau să intru în amănunte, dar , cumva, trebuie să se ,,pătrundă” în sistem! Dacă ar merge pe notele din anii trecuți ce-ar facve cvei ce nu au anul acesta note?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii pot folosi gratuit platforma FitSchool pentru a introduce mișcarea în rutina elevilor atât în timpul orelor, cât și în cadrul activităților extrașcolare / Directoarea Mariana Stan: Am înțeles cât de important este ca cei mici să primească o șansă să „se dezmorțească” în timpul orelor, să se bucure de mici pauze pentru creier (P)

În secolul vitezei, sedentarismul reprezintă, paradoxal, una dintre problemele cele mai des întâlnite în societate, indiferent că vorbim de copii sau de adulți. La pachet cu afectarea posturii sau posibilele…
Vezi articolul

Ghidul profesorului evaluator la simulările pentru Evaluarea Națională și BAC 2024. Pașii pe care îi au de parcurs cadrele didactice

Ghidul profesorului evaluator la simulările pentru Evaluarea Națională și BAC 2024 cuprinde indicațiile pentru autentificarea în platformă, accesarea listei lucrărilor, evaluarea lucrării și generarea borderoului individual, potrivit unui document consultat…
Vezi articolul