Modificarea structurii anului școlar, propusă în ședință de Ministerul Educației sindicatelor, părinților și elevilor. Cîmpeanu: Prin compensare, aceste zile vor fi înlocuite de școală cu prezență fizică

7.604 vizualizări
Foto: Max Fischer – Pexels.com
Modificarea structurii anului școlar este propusă în ședința de astăzi, de către Ministrul Educației elevilor, profesorilor și părinților, după cum a declarat aseară Sorin Cîmpenau, într-o intervenție telefonică la TVR2. Acesta a precizat că cele două săptămâni de vacanță vor fi compensate cu zile de prezență fizică la școală. 

Potrivit ministrului Educației, la ședința de dialog social, care este programată astăzi, la ora 10, se va discuta modificarea anului școlar 2021-2021. Vor participa reprezentanți ai elevilor, părinților și profesorilor: „Avem o comisie de dialog social, unde împreună cu elevii, profesorii și cu reprezentanții părinților vom vedea care este forma optimă de modificare a structurii anului școlar, lucru care va fi anunțat în data de 5 noiembrie, când vom avea o situație exactă, date certe cu privire la evoluția epidemiologică”.

Amintim că președintele a anunțat miercuri o vacanță forțată, de două săptămâni, în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie pentru toți elevii de gimnaziu și liceu, și o prelungire a vacanței copiilor de grădiniță și elevilor din ciclul primar cu încă o săptămână, față de cea existentă deja, adică și ei vor avea vacanță tot până pe 5 noiembrie.

Cseke Atilla, ministrul interimar al Sănătății, a declarat la Digi24 că vacanța poate fi prelungită și că „există toată posibilitatea de a prelungi această măsură”, „dacă nu se produce un efect în sensul pozitiv, pe acest segment”.

Tot ieri, Sorin Cîmpeanu a spus că în ceea ce privește recuperarea, aceasta se va face prin modificarea structurii anului școlar și ar putea însemna sacrificarea săptămânii Școala Altfel sau chiar a vacanței de iarnă.

Potrivit structurii actuale a anului școlar, vacanța de iarnă este programată în perioada 23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022, iar Școala Altfel în perioada 8 – 14 aprilie.


4 comments
  1. Daca vacanta de iarna era de 3 saptamani cum era inainte se putea sacrifica o saptamana. Vor sa trimita elevii la scoala de Craciun sau de Anul Nou?
    Si asa se ia vacanta inainte de ajunul Craciunului!

    Poate era mai bine o saptamana de vacanta, una de online si sacrifacata scoala online dar asa se intampla cand nu faci nici o pregatire pe timpul verii ajungi sa iei decizii sub presiune.

  2. Saptamana “Scoala altfel” e oricum pierdere de timp; in prea putine cazuri se face ceva cu adevarat util. Micsorarea vacantei de iarna e discutabila; oricum e scurta; si nici nu vor avea randament daca merg incontinuu la scoala pana in primavara. Prelungirea in vara din nou este o problema pentru scolile/liceele vocationale. Liceele tehnologice mai au 3 saptamani de practica in plus. Va fi o decizie greu de luat si in final singurii care vor suferi vor fi copiii. Se putea evita toata aceasta situatie dezastruoasa, dar nimeni nu a vrut sa ia masuri drastice. Adevarul este ca un procent extraordinar de mare de parinti nu au vrut/nu vor sa se vaccineze si nu le dau voie nici copiilor sa se vaccineze. Copiii vaccinati sunt minoritari. Lucru valabil si pentru profesori.

  3. Bună ziua. Propun sacrificarea perioadei Școala altfel. Iernile au ajuns sa fie foarte friguroase și deci se pot inbolnavi mai repede. O zi bună

    1. Scoala Altfel sa dispara definitiv din peisajul educativ mioritic. Vacanta de iarna…n-ai ce lua de acolo. De unde nu-i ce sa iei? Recuperare din mers 1 saptamana ca anul trecut, tot se incheie mediile finale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Excepția prin care orice persoană cu studii superioare poate să predea în școli, fără module de pregătire sau masterat didactic, a fost eliminată din proiectului Legii învățământului superior

Excepție prin care orice persoană cu studii superioare poate să predea, chiar dacă nu a urmat programele de formare psihopedagogică sau nu are masteratul didactic, a fost eliminată din proiectul…
Vezi articolul

Aproape una din trei universități publice a anunțat și cursuri online la master și doctorat, iar 15% pentru licență. Asta atrage nemulțumirea reprezentanților studenților ANOSR, care sperau la „o schimbare de paradigmă, constând în flexibilizarea învățământului superior”

„Doar 30% dintre universitățile de stat au anunțat în mod public integrarea unei componente de activitate în regim online pentru ciclurile de masterat și doctorat, în timp ce pentru programele…
Vezi articolul

FOTO O profesoară de limba română din Oradea a fost nominalizată în Top 50 “Global Teacher Prize”, ai celor mai buni profesori din lume. Mirela Tanc: Am creat mai multe soluții la problemele cu care se confruntă învățământul în acest moment, i-am învățat pe elevi nu numai să memoreze, dar să și gândească critic

O profesoară orădeană de limba și literatura română a fost nominalizată în Top 50 Global Teacher Prize – “Oscarul din Educație” pentru profesori merituoși din întreaga lume, în valoare de…
Vezi articolul
Concursul de directori la București

Învățământ profesional: Universitatea București, un liceu tehnologic și alte două entități românești – printre parteneri în proiectele selectate de CE pentru finanțare Erasmus+

Mai multe organizații și instituții românești, inclusiv un liceu tehnologic și Universitatea din București, se numără printre partenerii dintr-o serie de proiecte de colaborare transfrontalieră pentru care, joi, Comisia Europeană…
Vezi articolul

Continuarea funcționării unei clase a IX-a cu specializarea instructor sportiv, refuzată 2 ani la rând de inspectoratul școlar pentru liceul din Topolog / Primarul și comunitatea rurală susțin că au performanță și insistă să primească cifră de școlarizare, în timp ce ISJ Tulcea îi ignoră și face o clasă sportivă la oraș  

Liceul Tehnologic Topolog din județul Tulcea nu a primit nici anul acesta aprobare de la Inspectoratul Școlar Județean pentru înființarea unei clase cu specializarea „Instructor Sportiv”, pentru anul școlar 2024-2025,…
Vezi articolul