Modificările pentru Bacalaureat, Titularizare, Definitivat și gradele didactice au apărut în Monitorul Oficial

26.271 de vizualizări
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului
Foto: Moose Photos – Pexels.com
Modificările făcute ieri de Guvern prin Ordonanță de Urgență, despre care Edupedu.ro a scris, au fost publicate în Monitorul Oficial. Măsurile pentru Educație cuprind mai multe schimbări la examenul de Bacalaureat, Titularizare, Definitivat și gradele didactice, precum și pentru posturile aflate în restrângere de activitate.

Cea mai importantă modificare de la Bacalaureat este anularea probelor orale, cele de competențe și recunoașterea sau echivalarea lor cu certificate/medii.

Pentru anul școlar 2019-2020, cadrelor didactice care susțin examenul pentru definitivare în învățământ li se recunoaște nota obținută la ultima inspecție la clasă, susținută în calitate de cadru didactic calificat.

Gradul didactic II se obține prin promovarea a cel puțin două inspecții școlare și a unei probe scrise care conține elemente de pedagogie și de psihologie, precum și elemente de metodica specialității cu abordări interdisciplinare și de creativitate, elaborată pe baza unei programe aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, pentru fiecare specialitate în parte.

Examenul național de Titularizare 2020 va fi o probă scrisă în cadrul concursului național organizat de inspectoratele școlare pentru ocuparea posturilor, iar proba practică a fost anulată.

Iată textul apărut în Monitorul Oficial:

Art. 34 – În conformitate cu dispozițiile  art. 361 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul școlar 2019-2020,  probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal și probele de evaluare a competențelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. 38 –  Pentru anul școlar 2019-2020, cadrelor didactice care susțin examenul pentru definitivare în învățământ li se recunoaște nota obținută la ultima inspecție la clasă, susținută în calitate de cadru didactic calificat.

Art. 39 – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 242 alin. (4), lit. a), b), și c)  din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru sesiunea 2020, gradul didactic II se obține de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de cel puțin 4 ani de la obținerea definitivării în învățământ, prin promovarea următoarelor probe:

  1. a) cel puțin două inspecții școlare;
  2. b) o probă scrisă, care conține elemente de pedagogie și de psihologie, precum și elemente din metodica specialității, cu abordări interdisciplinare şi de creativitate, elaborată pe baza unei programe aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, pentru fiecare specialitate în parte.

Art. 40 – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 252 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, soluționarea restrângerii de activitate pentru  cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar se realizează  prin repartizarea pe posturi/catedre vacante, activitate coordonată de inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 41 – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență  și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 252 alin. (5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar beneficiază, la cerere, de pretransfer în aceeaşi localitate, în localitatea în care îşi are domiciliul cadrul didactic sau pentru apropiere de domiciliu, conform metodologiei elaborate cu consultarea partenerilor de dialog social şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. 42 – (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 254 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, concursul prevăzut de art. 254 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, constă într-o probă scrisă în cadrul concursului prevăzut la art. 89 din Legea nr. 1/ 2011, cu modificările și completările ulterioare,  pentru angajarea personalului didactic de predare cu contract individual de muncă, pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educației și Cercetării.

(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 254 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, concursul prevăzut de art. 254 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările,  privind angajarea prin plata cu ora a personalului didactic asociat și a personalului didactic pensionat  constă  în prezentarea unui curriculum vitae, care să conțină elemente relevante cu privire la activitatea profesională.

Art. 43 – La data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență, se abrogă dispozițiile art.7 , art.10 și art.11 din Ordonanța de urgență  nr. 58/2020, privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ.

FOTO: Photo by Moose Photos from Pexels


3 comments
  1. Până la urmă se sustine examenul de definitivat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Reacție dură a sindicatelor din Educație la „fuga de răspundere” a „pedagogilor” invocată de ministrul Sănătății: Guvernul României a fugit de răspundere amânând majorările salariale legale pentru profesori / Anunță proteste de luni, în toată țara, dacă nu va fi modificată instrucțiunea pentru ca elevii să fie testați „cu prioritate” acasă

Cele două federații sindicale din învățământul preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” „solicită Guvernului României să intervină și să stopeze politica de umilire…
Vezi articolul

Nu vor mai fi publicate alte teste de antrenament în acest an școlar, anunță Centrul Național de Evaluare: Pentru a nu adăuga o presiune suplimentară elevilor de clasa a VIII-a, respectiv, a XII-a care doresc să parcurgă toate testele

Testele de antremanent pentru Evaluarea Națională și pentru bacalaureat publicate pe 31 mai au fost ultimele din acest an școlar, anunță Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE),…
Vezi articolul

Evaluarea profesorilor care participă la etapele de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026. Care sunt criteriile și cum se acordă punctajele pentru studii, grade didactice, activitate metodică și vechime. Descarcă fișa de evaluare

Unele inspectorate școlare au publicat fișa de evaluare a profesorilor care participă la etapele de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026. La secțiunea de studii, 10 puncte de acordă pentru absolvenţii…
Vezi articolul

Ministrul Educației: Fiecare profesor la clasă trebuie să ia telefoanele copiilor, dacă nu poate să o facă, vorbește cu dirigintele și cu directorul școlii / Elevii să fie avertizați că profesorul e obligat să raporteze situația, dacă ei nu respectă regula

Profesorii trebuie să se asigure că elevii predau telefoanele la începutul orei, iar în caz contrar, să apeleze la diriginte sau la conducerea școlii, a afirmat recent ministrul Educației și…
Vezi articolul