Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, a fost respinsă în Senat

2.020 de vizualizări
Foto: Grigore Popescu / Agerpres Foto
Senatorii au respins, luni, 15 septembrie, moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Educației și Cercetării, Daniel David. S-au înregistrat 40 de voturi pentru moțiune, 82 contra și o abținere.

Liderul grupului senatorial al AUR, Petrișor Peiu, a depus, miercuri, în plen, moțiunea – intitulată „În loc de instrucție și excelență, umilință și dresaj”, semnată de 38 de senatori din Opoziție (28 AUR, 6 neafiliați, 4 Pace-Întâi România).

„Educația este în pericol de mai mult timp, în această țară. În raportul QX pe care și AUR l-a susținut am arătat că suntem într-o situație critică”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, înainte de votul la moțiunea simplă împotriva sa depusă de AUR.

Premierul Ilie Bolojan a avut un discurs în apărarea ministrului Educației, la moțiunea contra lui Daniel David: Aceste măsuri au fost propuse în Educație nu de către ministru, ci de către o coaliție, ca să facă sistemul mai eficient, dar nu asta este reforma. Nu se va mai preda 16 sau 18 ore pe săptămână, ci 20. O țară care trăiește pe datorie vreți să rămână cu normele de predare cele mai de jos sau să le punem la un nivel decent?

Citește și:
Premierul Bolojan, discurs în apărarea ministrului Educației, la moțiunea contra lui Daniel David: Aceste măsuri au fost propuse în Educație nu de către ministru, ci de către o coaliție, ca să facă sistemul mai eficient, dar nu asta este reforma. Nu se va mai preda 16 sau 18 ore pe săptămână, ci 20. O țară care trăiește pe datorie vreți să rămână cu normele de predare cele mai de jos sau să le punem la un nivel decent?
VIDEO Daniel David, la moțiunea simplă împotriva sa: Educația este în pericol de mai mult timp, în această țară. În raportul QX pe care și AUR l-a susținut am arătat că suntem într-o situație critică. Pe turnantă a apărut însă o problemă majoră pentru întreaga țară
Moțiunea simplă împotriva ministrului Daniel David se dezbate luni, 15 septembrie, la Senat / Sistemul de învățământ a fost supus unor măsuri de austeritate brutale, aplicate prin minciună, manipulare și dispreț față de nevoile reale ale elevilor, părinților și profesorilor, susțin inițiatorii moțiunii
Ministrul Educației, întrebat dacă își depune demisia, dacă moțiunea simplă trece: Da, fără nicio discuție. Eu nu mai am de ce să fiu ministru pentru a susține un program al unei coaliții care s-ar putea să nu și-l mai asume. Mi-am făcut datoria, sistemul a fost salvat, pot să plec


4 comments
  1. Acestea fiind spuse,dragi sindicate aveti ramase doua posibilitati, asta ca sa mai existati pe fata pamantului ca entitati sindicale: greva sau dat in judecata statul in corpore. Altfel, adio cotizanti. Daca nici acum nu ne ajutati, am plecat si nu ne mai intoarcem in veci cat sunteti tot voi acolo.

  2. S-a lămurit. Nu este maimuța, este doar briciul. Cred că este prima dată în istorie când avem o declarație politică transparentă că ministrul este condus din spate, că încasează salariul de formă, că el nu răspunde. Că nu servește norodul, ci tagma jefuitorilor.

  3. Mihai David, ministrul care îndrăznețe să reformeze sistemul. Bravo 👏

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marile noutăți din pachetul de reformă ”România Educată”: examen de admitere înainte de Evaluarea Națională la liceele unde cererea depășește oferta, teze unice, reorganizarea inspectoratelor județene. Dan Barna: noua strategie va fi adoptată printr-un memorandum al guvernului

Una dintre modificările în sistemul de educație preuniversitar prevăzute de proiectul ”România Educată” discutat luni la Cotroceni de președintele Iohannis cu liderii coaliției este că liceele vor putea să își…
Vezi articolul

Studenții, despre bugetul educației: PSD și ALDE și-au încălcat promisiunile din campania electorală și au alocat „fonduri insuficiente” pentru căminele studențești

Studenții avertizează PSD și ALDE că au alocat „fonduri insuficiente” pentru căminele studențești, „în comparație cu promisiunile realizate în campania electorală” de către „cele două partide care exercită actul de…
Vezi articolul

Michelle Obama, la București: Casa Albă nu a fost niciodată o scuză pentru fetele noastre să nu-și facă temele sau să nu meargă la școală, iar Barack mergea la toate ședințele cu părinții și asculta profesorul. Notele sunt importante

Michelle Obama, fostă Primă Doamnă a Statelor Unite, a fost în România pentru prima oară, joi, 18 septembrie 2025. Într-o discuție de o oră în cadrul Impact Bucharest, o serie…
Vezi articolul

Elevii din Statele Unite au înregistrat regrese istorice în procesul de învățare în pandemie, arată rezultatele la matematică și la lectură care au scăzut până la cele mai joase niveluri de dinainte de pandemia de COVID-19 / Ministrul Educației din SUA: Rezultatele testelor sunt îngrozitoare, trebuie să ajutăm copiii să recupereze

În Statele Unite, rezultatele la matematică şi la lectură au ajuns la cele mai joase niveluri de dinainte de pandemia de COVID-19, potrivit rezultatelor naţionale a progresului educaţional, publicate luni.…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Este ceva din viața de zi cu zi, mult mai interesant și util, spune Teodor Ianoș despre activitățile din proiectul LifeLab, aplicate de profesorii săi la clasă, la mai multe discipline / Profesoara Iuliana Romaniuc: Elevii salvează bugetul familiei, ajutându-i pe părinți

Proiectul LifeLab continuă să demonstreze cum educația modernă poate să îmbine utilul cu plăcutul, pregătind elevii pentru provocările vieții de zi cu zi. În ultimul modul al anului școlar trecut,…
Vezi articolul

Ilie Bolojan, despre bursele elevilor: În 2015, 4% primeau bursă, în 2024, au primit 62% dintre elevi. Vreți să mergem în continuare cu această păcăleală? / Banii economisiți în urma noilor măsuri vor fi redirecționați tot către educație

„În 2015, 4% dintre elevi primeau bursă, în 2024, au primit 62% dintre elevi, în condițiile în care ne împrumutăm. Vreți să mergem în continuare cu această păcăleală?”, a declarat…
Vezi articolul