NASA surprinde imagini fără precedent de la cea mai mică distanță față de Soare – VIDEO

246 de vizualizări
Foto: © Laurence Romaric | Dreamstime.com
Agenţia spaţială americană, NASA, a publicat joi imagini obţinute de sonda solară Parker din interiorul atmosferei solare, de la cea mai mică distanţă faţă de Soare din istoria observaţiilor astronomice, transmite vineri DPA, citată de Agerpres, potrivit TechRider.ro.

Sonda solară Parker şi-a început apropierea faţă de Soare la 24 decembrie, ajungând până la distanţa de 6,1 milioane de kilometri de suprafaţa astrului, conform NASA.

NASA a precizat că aceste imagini „au fost obţinute de la o distanţă mai apropiată faţă de Soare decât am reuşit vreodată” şi prezintă caracteristici ale coroanei solare şi ale vântului solar – un flux constant de particule ionizate ce provine din Soare şi care străbate Sistemul Solar cu viteze ce depăşesc 1,6 milioane km/h.

Primul obiect artificial care a intrat în coroana solară

Sonda spaţială Parker, de dimensiunea unui autoturism mic, a fost lansată în 2018, iar în 2021 a devenit primul obiect artificial care a intrat în coroana solară.

VIDEO și articolul integral pe TechRider.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Hotărârile pentru funcționarea Ministerului Educației și a Ministerului Cercetării și Digitalizării au apărut în Monitorul Oficial, după trei luni de la înființare / „România educată”, direcție nouă în ministerul lui Sorin Cîmpeanu, care păstrează și UEFISCDI

Baza legală de funcționare a Ministerului Educației și a Ministerului Cercetării, Inovației și Digitalizării (MCID) a fost adoptată de guvern luni seară, iar după încă 3 zile a fost publicată,…
Vezi articolul

Mai mulți bani pentru infrastructura studențească, o infrastructură școlară mai bună, măsuri de reducere a abandonului universitar, mecanisme de actualizare pentru burse – revendicările organizațiilor de tineret pentru viitorul Guvern

Planurile-cadru să fie corelat cu nevoile reale ale elevilor, să fie introduse mecanisme de actualizare pentru bursele școlare, infrastructura școlară, dar și cea destinată studenților să fie îmbunătățită, iar măsuri…
Vezi articolul

Burse decembrie 2024. Elevii primesc 429 de lei bursa de merit pentru luna noiembrie și 286 de lei bursa de reziliență și tehnologică – estimări de la școli / Banii pentru plăți au ajuns la inspectoratele școlare – surse

Plata burselor școlare în decembrie 2024. Elevii primesc la finalul săptămânii, înainte să intre în vacanța de iarnă, 429 de lei bursa de merit pentru luna noiembrie și 286 de…
Vezi articolul