Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara a transmis că profesorii au nemulțumiri legate de derularea programului „Laptele și cornul”, prin prisma solicitărilor venite dinspre administratorii acestui program. Este vorba despre încărcătura birocratică, pentru că este cerută o asumare zilnică, sub semnătură, din partea fiecărui diriginte a prezenței la orele de curs, iar responsabililor din școli li se cere asumarea unei estimări anticipate a prezenței elevilor, conform sursei citate.
Această situație a fost discutată miercuri, 26 noiembrie 2025, când a avut loc ședința Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara.
„Nemulțumirile legate de derularea programului „Laptele și cornul”, prin prisma solicitărilor venite dinspre administratorii acestui program, în special în ceea ce privește încărcătura birocratică a cadrelor didactice, care se accentuează de la o lună la alta, în ultimele luni cerându-se o asumare zilnică, sub semnătură, din partea fiecărui diriginte a prezenței la orele de curs, după cum responsabililor din școli li se cere asumarea unei estimări anticipate a prezenței elevilor”, se arată în informarea SIP Hunedoara.
De menționat este că, din 25 septembrie 2025, directorii nu mai au obligația întocmirii prezenței elevilor, ci doar trec în aplicație numărul porților distribuite, potrivit Hotărârii nr. 775 din 25 septembrie 2025. Hotărârea nr. 775 din 25 septembrie 2025 a modificat și a completat Hotărârea Guvernului nr. 652/2023 privind aprobarea Programului pentru școli al României în perioada 2023-2029.
La articolul 10, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: „(3) Directorii unităților de învățământ preuniversitar răspund de respectarea condițiilor de igienă privind primirea, depozitarea și distribuția produselor, după caz, de comunicarea cu furnizorul în privința cantităților ce trebuie livrate preșcolarilor și elevilor prevăzuți la art. 9 alin. (2)-(4) și (7), de înregistrarea în sistemul informatic a produselor distribuite preșcolarilor și elevilor prezenți la cursuri, precum și la desfășurarea măsurilor educative.”
Astfel, directorii răspund de înregistrarea în sistemul informatic a produselor distribuite preșcolarilor și elevilor prezenți la cursuri, fără să mai fie nevoie de întocmirea evidențelor prezenței preșcolarilor/elevilor la distribuția produselor.
Art. 10 (3)din Hotărârea Guvernului nr. 652/2023 – înainte de modificare:

Art. 10 (3)din Hotărârea Guvernului nr. 652/2023 – după modificare (forma actuală):

Amintim că ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat din nou că va reduce birocrația pentru profesori. „De fiecare dată când vorbesc cu profesorii mi se spune că birocrația este foarte mare și mereu le cer sugestii: Spuneți-mi exact ce documente doriți să amânăm, unde doriți să digitalizăm lucrurile. Cele mai bune feedbackuri vin de la profesori”, a spus Daniel David la Radio România, pe 27 noiembrie.
Guvernul a aprobat joi, 25 septembrie, Hotărârea privind Programul pentru școli al României pentru anul 2025-2026, care reglementează distribuirea de fructe, legume, lapte și produse de panificație în unitățile de învățământ. Decizia a venit cu o întârziere de peste două luni față de momentul în care proiectul de act normativ a fost pus în dezbatere publică, pe 10 iulie, și după ce Edupedu.ro a semnalat blocajul pe 12 septembrie.
Peste 1,85 milioane de copii, mai puțini decât în forma inițială a proiectului de act normativ, vor beneficia de program în acest an școlar. Este vorba despre preșcolarii din grădinițele de stat cu program normal de 4 ore și elevii din învățământul primar și gimnazial, inclusiv cel special, potrivit notei de fundamentare.
Pentru acest an școlar, bugetul total al programului este de 798,1 milioane lei (160,4 milioane euro), în creștere cu 4,75% față de anul precedent. Din această sumă:
• 86,9 milioane lei (17,4 milioane euro) provin din fonduri europene;
• 711,2 milioane lei (143 milioane euro) sunt alocate din bugetul național.
Programul Laptele școlar (cunoscut în trecut și sub numele de Lapte și corn) a fost inițiat ca program național în 2002, iar din 2007 a devenit program european. Programul pentru școli a fost extins, în 2023, cu încă 6 ani — pentru perioada 2023-2029.
Programul, gândit la nivel european, are drept scop principal încurajarea alimentației sănătoase la copii și sprijinirea fermierilor și procesatorilor de lapte. Este gestionat în cadrul Politicii Agricole Comune, sub egida DG AGRI, și este implementat uniform pentru toți elevii din Uniunea Europeană, indiferent de mediul în care trăiesc sau de gradul de bunăstare.
Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.