New York: Școlile încep cu o întârziere de 11 zile, după un acord cu sindicatele privind măsurile de protecție la coronavirus

1.325 de vizualizări
Școală în New York / Foto: Pexels.com
Redeschiderea şcolilor publice din oraşul New York, cel mai vast sistem de educaţie din SUA, va fi amânată cu 11 zile, până la 21 septembrie, potrivit unui acord între autorităţi şi sindicate, care au cerut măsuri suplimentare de protecţie împotriva noului coronavirus, a anunţat marţi primarul Bill de Blasio, relatează Agerpres.

Sindicatele, în frunte cu Federaţia Unită a Profesorilor (UFT), se declaraseră îngrijorate că autorităţile se grăbesc să deschidă şcolile la 10 septembrie fără să fi luat măsurile adecvate pentru a-i proteja pe elevi, profesori şi restul personalului de riscul infectării cu coronavirus.

Ceea ce am convenit este să ne asigurăm că măsurile sanitare vor fi aplicate, să ne asigurăm că este timp pentru pregătirea corespunzătoare pentru educatorii noştri‘, a afirmat Bill de Blasio într-un briefing de presă.

Preşedintele UFT, Michael Mulgrew, a ameninţat luna trecută cu declanşarea grevei – ce ar fi ilegală, potrivit legilor statului – dacă şcolile nu vor implementa un plan riguros de testare la coronavirus şi alte măsuri de siguranţă.

Aflat marţi alături de primarul de Blasio, Mulgrew a salutat acordul la care s-a ajuns.

Experţii noştri medicali au validat planul şi putem spune acum că sistemul public de educaţie din oraşul New York are cele mai agresive politici şi cele mai bune măsuri de siguranţă dintre toate sistemele şcolare din America‘, a spus Mulgrew, al cărui sindicat reprezintă interesele a 133.000 de profesori şi alţi angajaţi din educaţie.

Vezi aici mai multe informații guvernamentale cu privire la măsurile pentru deschiderea școlilor

VIDEO Anunțul primarului din New York cu privire la deschiderea școlilor:

 

Photo by Brandon Nickerson from Pexels

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Anularea examenelor și înlocuirea lor cu note date de profesori, decisă pentru liceele din Anglia / Confuzie majoră în Marea Britanie și alte țări care au decis târziu să închidă școlile

Autoritățile din Anglia, care au decis săptămâna trecută închiderea completă majorității școlilor, au anunțat și anularea principalelor examene date de elevii de liceu, inclusiv examenele necesare înscrierii la facultate. Acestea…
Vezi articolul

Profesoara Liliana Panaite despre cum poate fi predată în mod interactiv disciplina Educație pentru cetățenie democratică: Elevii vor avea de făcut, până la sfârșitul anului, un dicționar numit Dicționar pentru Democrație

Elevii pot învăța la disciplina Educație pentru cetățenie democratică prin exerciții de gândire și sarcini de lucru, a explicat Liliana Panaite, profesoară de Istorie și Educație socială de la Școala…
Vezi articolul

Echipa MYBIT, formată din eleve de la Colegiul Național Ferdinand I, Bacău, a câștigat finala regională europeană a Technovation Girls 2024 cu un proiect de educație sexuală / Medeea: Ne dorim să ajungă în școli, să fie implementată astfel încât profesorii să poată veni cu aplicația, să le prezinte copiilor

Echipa MYBIT divizia Senior, cu proiectul TeenTalk, a câștigat titlul Europe Regional Winner în penultima etapă din cadrul evenimentului internațional Technovation Girls 2024, potrivit Adfaber. Proiectul lor a fost unui…
Vezi articolul