Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a fost întrebat de Andreea Esca la Știrile Pro TV, cum vede România copiilor săi: „O Românie în care să știi că ai aceeași șansă de parcurs în viață, în care orice meserie ai vrea, din orice zonă ai fi, să ai opțiunea corectă, să vii aici”, a spus Nicușor Dan.
Invitat la Știrile Pro TV, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale a spus că „România copiilor săi este cea în care să știi că ai aceeași șansă de parcurs în viață, în care orice meserie ai vrea, din orice zonă ai fi, să ai opțiunea corectă, să vii aici”.
El a mai spus că dacă va ajunge președinte își dorește ca ai lui copii „să nu vadă diferența, că în fine, tatăl lor are o funcție publică și să știe că viața lor depinde de ce fac ei, și de efortul pe care ei îl fac”.
Redăm răspunsurile lui Nicușor Dan pe acest subiect
Andreea Esca, jurnalist: Cum vedeți România copiilor dumneavoastră?
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale: România care să fie o opțiune dacă ești un copil care te-ai născut cum am născut eu, într-un mediu semi-rural, să știi că ai aceeași șansă de parcurs în viață, ca și cum o are cineva care s-a născut într-un mare oraș. Dacă ești o doamnă cu copiii plecați în străinătate, să ai speranța că ei vor dori într-o zi să vină acasă. Deci, o Românie care să fie la fel ca țările europene și în care orice meserie ai vrea, din orice zonă ai fi, să ai opțiunea corectă să vii aici, ca statul român să te respecte.
Andrea Esca: Dacă veți ajunge președinte, ce credeți că o să vă lipsească cel mai mult din viața pe care o aveți acum?
Nicusor Dan: Fără discuție, relația cu familia. Adică am avut experiența asta când am câștigat primăria și vreun an și jumătate, doi am muncit din greu ca să o duc pe linia de plutire și mi-au reproșat soția, copiii că lipsesc. România e cam același lucru, adică un an-doi de acum încolo o să fie foarte greu până când lucrurile merg în sfârșit în direcția corectă, asta estimez eu.
Andreea Esca: Pe de altă parte, știu că mergeți cu fetița la grădiniță, sau la școală..
Nicușor Dan: Da și e acolo o doamnă în vârstă care îmi spune: «iar nu ești la primărie»…
Andreea Esca: Ce o să faceți dacă o să fiți președinte?
Nicușor Dan: Vreau să negociem lucrul ăsta. O să-i transmit doamnei că compensez..stau până la 20:00 deci lucrez 8 ore. Da, o să negociez cu SPP-ul, astfel încât e normal. Adică îmi doresc ca copiii mei să nu vadă diferența, că în fine, tatăl lor are o funcție publică și să știe că viața lor depinde de ce fac ei, și de efortul pe care ei îl fac.