Noi le zicem părinților despre consumul de droguri în liceu, ei ne spun că nu sunt probleme, au reacții agresive, spune directoarea Colegiului Caragiale din București, Andreia Bodea
„Realitatea este că a crescut îngrijorător consumul de substanțe interzise în școli, în toate școlile”, a declarat directoarea Colegiului Național „I. L. Caragiale” din București, marți, în direct la Euronews România. Profesoara Andreia Bodea a mărturisit că a semnalat Poliției faptul că în instituția pe care o conduce elevii consumă stupefiante, însă s-a confruntat cu ”reacții violente și agresive” din partea părinților care au amenințat că o vor da în judecată.
”Din ce informații am de la elevii mei care au conexiuni cu elevi din foarte multe școli, licee și colegii din București, consumatori de substanțe interzise sunt peste tot”, a declarat Andreia Bodea, precizând că mesajul transmis de ofițerii antidrog „ajută prea puțin”.
Fii parte din schimbare.
Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către EduPedu.
Doar 2 minute • Nu te costă nimic • 100% online Termen limită 25 Mai
Andreia Bodea a atras atenția că „disciplina în școli este zero”, în condițiile în care conducerea instituției de învățământ nu poate dispune măsuri împotriva elevilor care consumă substanțe interzise deoarece ”învățământul este obligatoriu de 12 ani”, conform Euronews România.
Redacția EduPedu.ro - Tot ce e important să știi pentru Educația copilului tău. Află în timp real ce decizii iau autoritățile și cum influențează ele viața de zi cu zi a școlii și viața pe termen mediu și lung a românilor.
11 comments
Ooo, intresantă reacția părinților, consumatori și ei, probabil!… Hmmm, și eu care eram stupefiat (fără “n”!) de ignorarea fenomenului într-un liceu de provincie din Olt… Directorul “se face” că nu aude ori nu știe nimic, ceilalți, “Să nu exagerăm!…” și tot așa… Culmea este că localitatea în care se află instituția respectivă este trecută pe lista zonelor de distribuție a narcoticelor și a traficului de “carne vie”, dar la “potențial” periculoasă…
Parinte de fost Caragialist. Multumesc d-nei Bodea pentru implicare. Copilul meu, din vina mea, a avut o perioada de declin. Vina mea pentru ca am crezut ca bani sunt solutia. I-am dat cat a cerut si nu l-am intrebat. Era clasa a 10-a, am mers pe ideea unui conflict intre generatii. Aceasta doamna si-a pus pielea la bataie intr-o discutie cu mine, unde eu am fost initial foarte recalcitrant. Orice scuze mi-as fi cerut, nu as fi putut sa trec peste badarania de care am dat dovada prima oara. La o a doua discutie, d-na director mi-a recomandat pe cineva care este in tema si care ma poate ajuta. Copilul meu a plecat in strainatate dupa terminarea liceului, duce o viata linistita in Londra si totul datorita acestui cardru didactic.
Romania are nevoie de oameni asumati, Romania are nevoie de astfel de directori.
In principiu parintii merg pe principiul copilul meu nu face asa ceva , principiu bazat pe …… nimic. Doar ca nu ti se poate intampla tie….. am vazut copii extraordinar de cuminti ajunsi in stadiu de supradoza. Drogurile te schimba. Nu mai ignorati.
Bine ca nu le-ati facut morala cu privire la videochat. Indeletnicirea tot mai cautata in randul tinerilor si acceptata de apartinatori (doar e aducatoare de bunastare, bugetul familiilor rotunjindu-se pe masura). Reactiile agresive or fi dintr-alea adverse? Doar se stie ca nu mai poti scoate populima din transa in care-a intrat cu ceva timp in urma. Nu vorbesti de funie in casa spanzuratului …
Atitudinea curajoasă a doamnei directoare Bodea este demnă de toată prețuirea. Dar nimic nu se va îndrepta câtă vreme ceilalți conducători de instituții de învățământ tac. De ce oare?!
Au fost situații când părinții au fost sfătuiți să urmărească mai cu atenție comportamentul copilului pentru că există niște semnale de alarmă!
Reactia?
Dăm școala în judecată pentru calomnie și afectarea imaginii publice și plătiți toată viața daune ,,morale”.
După asemenea reacții credeți că profesorii, diriginții sau directorii își mai aprind singuri paie în cap?
Nu prea!
Soluția?
Legislația care să permită testarea prin sondaj a elevilor. Depistezi incipient consumatorii o poți lua repede pe urma dealerilor si destructurezi și reteaua!
Toată lumea așteaptă miracole de la școală după ce au fost retezate toate pârghiile de intervenție intr-un domeniu unde oricum competențele sunt reduse(depistare, consiliere, reintegrare etc)
Poate aceasta doamna nu a inteles inca ce se intampla. Dulapul si clica lui vor face praf invatamantul. Haosul se va instala incet in urmatoarea perioada.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit marți, la Antena 3, despre o rezoluție a Consiliului Rectorilor, care s-a întrunit săptămâna trecută, prin care se solicită ca alocația studenților să crească…
Studenții vor obține gratuitate în vederea accesării fondului de carte al bibliotecilor central-universitare, după ce Comisia de învățământ a Senatului României a dat, ieri, un raport favorabil inițiativei legislative, potrivit…
Lista cu rezultatele etapei de evaluare a eligibilității din apelul „Construcția infrastructurii universitare pentru campusurile studențești ale viitorului” a fost publicată de Ministerul Educației cu 3 luni întârziere. Printre proiectele…
Copiii intră de astăzi în vacanța mare. Majoritatea școlilor au astăzi festivitatea de premiere, după care elevii intră oficial în vacanță. Începând de astăzi, copiii au aproape 3 luni de…
Aproximativ 35% din profesori vor fi vaccinați până pe 10 martie, estimează ministrul Educației Sorin Cîmpeanu. El a declarat astăzi la B1TV că vaccinarea profesorilor merge mai bine decât se…
România și țările europene trebuie să se asigure că „mai întâi digitalizează sistemele de educație”, proces fără de care folosirea inteligenței artificiale în învățământ va fi dificilă, a reafirmat ministrul…
11 comments
Ooo, intresantă reacția părinților, consumatori și ei, probabil!… Hmmm, și eu care eram stupefiat (fără “n”!) de ignorarea fenomenului într-un liceu de provincie din Olt… Directorul “se face” că nu aude ori nu știe nimic, ceilalți, “Să nu exagerăm!…” și tot așa… Culmea este că localitatea în care se află instituția respectivă este trecută pe lista zonelor de distribuție a narcoticelor și a traficului de “carne vie”, dar la “potențial” periculoasă…
Parinte de fost Caragialist. Multumesc d-nei Bodea pentru implicare. Copilul meu, din vina mea, a avut o perioada de declin. Vina mea pentru ca am crezut ca bani sunt solutia. I-am dat cat a cerut si nu l-am intrebat. Era clasa a 10-a, am mers pe ideea unui conflict intre generatii. Aceasta doamna si-a pus pielea la bataie intr-o discutie cu mine, unde eu am fost initial foarte recalcitrant. Orice scuze mi-as fi cerut, nu as fi putut sa trec peste badarania de care am dat dovada prima oara. La o a doua discutie, d-na director mi-a recomandat pe cineva care este in tema si care ma poate ajuta. Copilul meu a plecat in strainatate dupa terminarea liceului, duce o viata linistita in Londra si totul datorita acestui cardru didactic.
Romania are nevoie de oameni asumati, Romania are nevoie de astfel de directori.
Felicitări!
In principiu parintii merg pe principiul copilul meu nu face asa ceva , principiu bazat pe …… nimic. Doar ca nu ti se poate intampla tie….. am vazut copii extraordinar de cuminti ajunsi in stadiu de supradoza. Drogurile te schimba. Nu mai ignorati.
Bine ca nu le-ati facut morala cu privire la videochat. Indeletnicirea tot mai cautata in randul tinerilor si acceptata de apartinatori (doar e aducatoare de bunastare, bugetul familiilor rotunjindu-se pe masura). Reactiile agresive or fi dintr-alea adverse? Doar se stie ca nu mai poti scoate populima din transa in care-a intrat cu ceva timp in urma. Nu vorbesti de funie in casa spanzuratului …
Videochatul nu a omorat pe nimeni, drogurile da! Pentru a renuntat la videochat nu este nevoie sa te internezi la dezintoxicare!
Atitudinea curajoasă a doamnei directoare Bodea este demnă de toată prețuirea. Dar nimic nu se va îndrepta câtă vreme ceilalți conducători de instituții de învățământ tac. De ce oare?!
La liceul Timotei Cipariu distribuitorii sunt la ei acasă. E plin pe lângă gard de seringi.
E o problemă serioasă!
Au fost situații când părinții au fost sfătuiți să urmărească mai cu atenție comportamentul copilului pentru că există niște semnale de alarmă!
Reactia?
Dăm școala în judecată pentru calomnie și afectarea imaginii publice și plătiți toată viața daune ,,morale”.
După asemenea reacții credeți că profesorii, diriginții sau directorii își mai aprind singuri paie în cap?
Nu prea!
Soluția?
Legislația care să permită testarea prin sondaj a elevilor. Depistezi incipient consumatorii o poți lua repede pe urma dealerilor si destructurezi și reteaua!
Toată lumea așteaptă miracole de la școală după ce au fost retezate toate pârghiile de intervenție intr-un domeniu unde oricum competențele sunt reduse(depistare, consiliere, reintegrare etc)
Foarte bine argumentat punctul dvs. de vedere! Felicitări pt obiectivitate!