Noi le zicem părinților despre consumul de droguri în liceu, ei ne spun că nu sunt probleme, au reacții agresive, spune directoarea Colegiului Caragiale din București, Andreia Bodea

6.542 de vizualizări
Foto: Sorin Lupsa/ Agerpres Foto
„Realitatea este că a crescut îngrijorător consumul de substanțe interzise în școli, în toate școlile”, a declarat directoarea Colegiului Național „I. L. Caragiale” din București, marți, în direct la Euronews România. Profesoara Andreia Bodea a mărturisit că a semnalat Poliției faptul că în instituția pe care o conduce elevii consumă stupefiante, însă s-a confruntat cu ”reacții violente și agresive” din partea părinților care au amenințat că o vor da în judecată.

”Din ce informații am de la elevii mei care au conexiuni cu elevi din foarte multe școli, licee și colegii din București, consumatori de substanțe interzise sunt peste tot”, a declarat Andreia Bodea, precizând că mesajul transmis de ofițerii antidrog „ajută prea puțin”.

Andreia Bodea a atras atenția că „disciplina în școli este zero”, în condițiile în care conducerea instituției de învățământ nu poate dispune măsuri împotriva elevilor care consumă substanțe interzise deoarece ”învățământul este obligatoriu de 12 ani”, conform Euronews România.

Citește și:
Elevi cu părinți care lucrează la DNA și MAE, la audieri, după percheziţii la o grupare care distribuia droguri către elevi din licee din Bucureşti – surse

11 comments
  1. Ooo, intresantă reacția părinților, consumatori și ei, probabil!… Hmmm, și eu care eram stupefiat (fără “n”!) de ignorarea fenomenului într-un liceu de provincie din Olt… Directorul “se face” că nu aude ori nu știe nimic, ceilalți, “Să nu exagerăm!…” și tot așa… Culmea este că localitatea în care se află instituția respectivă este trecută pe lista zonelor de distribuție a narcoticelor și a traficului de “carne vie”, dar la “potențial” periculoasă…

  2. Parinte de fost Caragialist. Multumesc d-nei Bodea pentru implicare. Copilul meu, din vina mea, a avut o perioada de declin. Vina mea pentru ca am crezut ca bani sunt solutia. I-am dat cat a cerut si nu l-am intrebat. Era clasa a 10-a, am mers pe ideea unui conflict intre generatii. Aceasta doamna si-a pus pielea la bataie intr-o discutie cu mine, unde eu am fost initial foarte recalcitrant. Orice scuze mi-as fi cerut, nu as fi putut sa trec peste badarania de care am dat dovada prima oara. La o a doua discutie, d-na director mi-a recomandat pe cineva care este in tema si care ma poate ajuta. Copilul meu a plecat in strainatate dupa terminarea liceului, duce o viata linistita in Londra si totul datorita acestui cardru didactic.
    Romania are nevoie de oameni asumati, Romania are nevoie de astfel de directori.

  3. In principiu parintii merg pe principiul copilul meu nu face asa ceva , principiu bazat pe …… nimic. Doar ca nu ti se poate intampla tie….. am vazut copii extraordinar de cuminti ajunsi in stadiu de supradoza. Drogurile te schimba. Nu mai ignorati.

  4. Bine ca nu le-ati facut morala cu privire la videochat. Indeletnicirea tot mai cautata in randul tinerilor si acceptata de apartinatori (doar e aducatoare de bunastare, bugetul familiilor rotunjindu-se pe masura). Reactiile agresive or fi dintr-alea adverse? Doar se stie ca nu mai poti scoate populima din transa in care-a intrat cu ceva timp in urma. Nu vorbesti de funie in casa spanzuratului …

    1. Videochatul nu a omorat pe nimeni, drogurile da! Pentru a renuntat la videochat nu este nevoie sa te internezi la dezintoxicare!

  5. Atitudinea curajoasă a doamnei directoare Bodea este demnă de toată prețuirea. Dar nimic nu se va îndrepta câtă vreme ceilalți conducători de instituții de învățământ tac. De ce oare?!

  6. E o problemă serioasă!

    Au fost situații când părinții au fost sfătuiți să urmărească mai cu atenție comportamentul copilului pentru că există niște semnale de alarmă!

    Reactia?

    Dăm școala în judecată pentru calomnie și afectarea imaginii publice și plătiți toată viața daune ,,morale”.

    După asemenea reacții credeți că profesorii, diriginții sau directorii își mai aprind singuri paie în cap?
    Nu prea!

    Soluția?
    Legislația care să permită testarea prin sondaj a elevilor. Depistezi incipient consumatorii o poți lua repede pe urma dealerilor si destructurezi și reteaua!

    Toată lumea așteaptă miracole de la școală după ce au fost retezate toate pârghiile de intervenție intr-un domeniu unde oricum competențele sunt reduse(depistare, consiliere, reintegrare etc)

  7. Poate aceasta doamna nu a inteles inca ce se intampla. Dulapul si clica lui vor face praf invatamantul. Haosul se va instala incet in urmatoarea perioada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Replică a sindicatelor din Educație, după anunțul pe Facebook al lui Marcel Ciolacu, că „e dispus“ să discute în weekend dezamorsarea grevei generale: Guvernul este singurul care poate detensiona situația din învățământ, doar cu el vom negocia, vom onora orice invitație oficială

Mesaj tranșant al celor trei federații sindicale din Educație, în replică la cel transmis pe Facebook de liderul PSD Marcel Ciolacu. Într-un comunicat, reprezentanții profesorilor și ai angajaților din Educație…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Avem o mare problemă cu educația financiară și ne expunem unui risc major dacă nu rezolvăm această problemă – Răzvan Mustață, decanul FSEGA a UBB Cluj-Napoca / Programul care propune profesorilor abordarea transdisciplinară a noțiunilor despre bani și despre comportamentul financiar responsabil

Într-un climat de învățare în care elevii se simt confortabil să pună întrebări și să își exprime părerile, cum ar trebui să existe la fiecare oră, în fiecare clasă, curiozitățile…
Vezi articolul

A sta în bancă opt ore și a scrie de pe tablă nu cred că mai este suficient. Trebuie cât mai multă interacțiune, iar digitalul vine și rezolvă această problemă / Să îndrăznim noi ca primari să gândim proiecte educaționale în care să avem această competență, în care să introducem digitalul – Sergiu Arsene, primarul comunei Bod, județul Brașov

„Dacă nu vom construi conținut multimedia, vom avea o digitalizare doar cu numele. A avea niște device-uri, niște unelte, niște echipamente prin care ne vedem așa cum facem noi acum,…
Vezi articolul