Noile programe școlare pentru liceu vor fi publicate foarte curând. Sunt mai multe variante – anunță noul secretar de stat din Ministerul Educației / Sorin Ion: Sperăm ca lucrurile să se îndrepte în semestrul II și să se facă școala față în față

11.756 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Noile programe școlare pentru liceu, care trebuie să se aplice la clasa a IX-a de anul școlar viitor, vor fi publicate „foarte curând”, a declarat pentru Edupedu.ro secretarul de stat responsabil cu învățământul preuniversitar. Numit miercuri în această funcție, după demisia Luminiței Barcari, Sorin Ion a precizat pentru Edupedu.ro că și în ceea ce privește curriculumul de liceu „sunt mai multe variante” care vor fi lansate în dezbatere publică.

Amintim că Ministerul Educației trebuie să aplice, începând cu anul școlar 2021-2022, o nouă programă școlară și la liceu. Înnoirea curriculară a ajuns în prezent la clasa a VIII-a, iar ceea ce vor învăța elevii la liceu trebuie să fie în concordanță cu ceea ce știu din gimnaziu. Nici până acum, însă, cu un an înainte de aplicare, proiectele de programe școlare nu au fost lansate în dezbatere.

Contactat de Edupedu.ro, Sorin Ion, noul secretar de stat din Ministerul Educației, a declarat că „programele școlare pentru liceu reprezintă prioritatea Ministerului Educaței în acest moment și ne aflăm cu ele aproape de finalizare. Cred că foarte curând ele vor fi publicate. Sunt mai multe variante„.

În ceea ce privește examenele de Bacalaureat și Evaluarea Națională 2021, secretarul de stat din Ministerul Educației a afirmat că, „la acest moment, nu s-au pus în discuție examenele, asta și din cauză că sperăm ca lucrurile să se îndrepte în semestrul II și să se facă școala față în față. O schimbare ar însemna să dăm examene în sistem online, ceea ce e extrem de greu. Poate că nici nu ar trebui să luăm în calcul alt mod decât față în față. Și să nu uităm că anul trecut am organizat în condiții excelente examenele, tot în condiții de pandemie„.

Amintim că anul acesta este unul dublu electoral: alegerile locale s-au desfășurat pe 27 septembrie, iar cele parlamentare pe 6 decembrie. Potrivit surselor Edupedu.ro, cel mai probabil noile programe școlare pentru liceu vor fi lansate în dezbatere după alegerile parlamentare.

Citește și:
Ludovic Orban a numit un nou secretar de stat la Educație în locul candidatei Barcari, dar și acesta candidează la Parlament. Sorin Ion, fost inspector în Dâmbovița: Probabil aș alege poziția de senator


3 comments
  1. Nota la bac sa scada sa fie 5
    Ca si asa ce faci si cu liceul?
    Nimic!!!
    Nici cu facultate mare lucru.
    Asistent med. la privat cu pricipaliatul dat 17 ani vechime 1500 ron ăsta este salar?
    Da ce sa faci frate t’re sa mananci ceva si sa iti duci copilul la scoala
    De ce statu accepta la radiologi sa nu li se dea sporul de raze,odata ce tu lucrezi cu raze x,asta este la privat.
    Cine îngaduie asa ceva,nu-i pasa nimanui de noi astia de la privat.
    Bine ca facem radiografii pe banda rulanta cu COVID.

  2. In curând…
    In cel mai scurt timp…
    Politicile educaționale din România par ca sunt pe mâna ghicitorilor in stele.
    Ca tot era un raport OECD despre dezastrul din educația românească.

  3. Problema e următoarea: cei care au fost anul trecut la scoala au lipsit doar un semestru, iar materia din acela a fost scoasa de la examen. Din acest motiv, „totul a mers atat de bine”. Cei care sunt clasa a 8-a in prezent, au lipsit deja semestrul 2 al clasei a 7-a si semestrul 1 al clasei a 8-a. Materia nu le-a fost simplificata, multi nu au avut acces la scoala online, manualele iar nu au venit la timp, iar modelul de examen s-a schimbat(mai intai in iulie si apoi in noiembrie, cu alte cuvinte au zapacit copiii), fara sa mai fie aprofundat bine la scoala. Chiar daca, printr-o minune, s-ar ajunge la scoala macar in aprilie-mai, ce se intampla cu pierderile semnificative de învățare?! Examenul online e, cu siguranta, IMPOSIBIL. Concluzia cred ca o poate tragee fiecare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Sindicatele profesorilor amenință cu greva generală, ca reacție la declarațiile ministrului Ligia Deca de eliminare a salarizării din proiectul legii educației / Cer plata suplimentară a echipelor din școli care lucrează pe proiecte europene și alte 8 măsuri „de urgență”

Amințări cu declanșarea grevei generale venite din partea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. Într-un comunicat comun cele două structuri sindicale „îşi exprimă nemulţumirea…
Vezi articolul

Abilitățile de bază ale elevilor români să se îmbunătățească la matematică, la citire, la scriere, la abilitățile digitale. Încercăm să atingem rezultate la testele PISA care să pună Europa pe picior de egalitate cu China, cu SUA – așteptările anunțate de comisara europeană Roxana Mînzatu de la reforma curriculară

Reforma curriculară anunțată de ministrul român al Educației și Cercetării ar trebui să aibă ca efect îmbunătățirea competențelor de bază ale elevilor români la matematică, citire, scriere, precum și a competențelor…
Vezi articolul

Cercetătorul Octavian Jurma: Până la finalul lunii septembrie vom avea între 400 și 500 de copii internați cu Covid în spitale dacă trendul nu scade / Școlile și orașele nu au terenuri de sport libere pentru copii

Medicul și cercetătorul Octavian Jurma avertizează că, dacă tendința actuală din pandemie se menține, până la finalul acestei luni vom avea între 400 și 500 de copii internați cu Covid…
Vezi articolul