Norvegia anulează examenele de la gimnaziu și liceu, pentru a treia oară, din cauza pandemiei de Covid-19

2.914 vizualizări
Foto: © David Wood | Dreamstime.com
În Norvegia, examenele de primăvară sunt din nou anulate, confirmă Tonje Brenna, ministrul norvegian al Educației, vineri, 11 februarie, potrivit TheLocal. Acestea au fost anulate și în 2020, și în 2021, din cauza situației epidemiologice.

În cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi, guvernul norvegian a anunțat decizia de a anula examenele scrise și orale atât în ungdomsskole, cât și în școlile videregående.

Potrivit sursei citate, în sistemul de învățământ norvegian, copiii cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani urmează cursurile ungdomsskole (similar gimnaziului din România). Majoritatea continuă apoi la videregående skole de la 16 la 19 ani (similar liceului din România).

Conform declarațiilor ministrului Educației, Tonje Brenna, guvernul a ascultat recomandarea Direcției Educației de a anula examenele. Decizia i-ar putea surprinde pe unii, având în vedere că Norvegia a ridicat majoritatea restricțiilor naționale, mai scrie TheLocal. Cu toate acestea, Brenna a declarat că au fost nevoiți să ia rapid o decizie, o dată cu incertitudinea legată de cum va fi situația peste trei luni.

„Toate examenele vor fi anulate în această primăvară. Vrem să evităm o situație în care mulți elevi sunt bolnavi la examene și nu pot să le termine”, a declarat ministrul Educației în cadrul unei conferințe de presă.

Examenele private și examenele pentru ucenici în comerț, cunoscute sub numele de „svenneprøver”, nu sunt anulate.

„Nu este un mesaj de relaxare” / „Ar fi trebuit să vină mai devreme”

Organizațiile elevilor au salutat recomandarea Direcției de Educație. Dar ministrul Brenna a subliniat că studenții nu trebuie să se detașeze complet de școală, scrie publicația locală LifeInNorway.

Ea a avut, de asemenea, un mesaj pentru părinți cu privire la continuarea monitorizării copiilor: „Întrebați despre activitatea școlară, întrebați despre teme și fiți implicați”. Un purtător de cuvânt din Educație, Freddy André Øvstegård, a declarat pentru NRK că decizia ar fi trebuit să vină mult mai devreme. „Incertitudinea a pus o mare presiune asupra elevilor și profesorilor”, a spus oficialul.

Tinerii: anularea examenelor înseamnă că autoritățile din Educație nu au asigurat învățământ de calitate în pandemie

Ola Svenneby, de la Tineretul Conservator, s-a numărat printre vocile care au criticat decizia. El a spus că este o recunoaștere a faptului că școlile nu au oferit elevilor educația la care au dreptul, potrivit sursei citate.

„Este grav dacă ei consideră că elevii nu sunt suficient de bine pregătiți pentru un examen. Guvernul trebuie să vină cu un plan pentru modul în care toți elevii vor învăța ceea ce trebuie să învețe”, a spus el.

Foto: © David Wood | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Bine fac! Nu ca tâmpiții de miniștrii români!

  2. Cum, ei nu fac învățământ (examene) față în față „cu orice preț”, ca noi? Vai, și nu știu (tot ca noi) că va fi mai bine în primăvară? Și nu se relaxează ca noi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Mariana Dogaru, președinta Agenției care acreditează și autorizează școlile și grădinițele, susține că a fost propusă în consiliul ARACIP și de Universitatea din București / Instituția neagă că ar fi făcut o asemenea propunere

Mariana Dogaru, actuala președintă a ARACIP – Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar -, susține că ar fi fost propusă în consiliul general al ARACIP, organismul de conducere,…
Vezi articolul

Daniel David, despre temele pentru acasă: Profesorii trebuie să se coordoneze între ei, dar în același timp este nevoie și de flexibilitate. Până la urmă, temele sunt date de profesori în interesul și în beneficiul copiilor

Daniel David, Ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la prezentarea raportului săptămânal, referitor la temele elevilor, că „profesorii trebuie să se coordoneze între ei, dar în același timp este nevoie…
Vezi articolul

Cele 8 tipuri de cursuri de pregătire profesională pentru personalul administrativ din școli și grădinițe, publicate în Monitorul Oficial. Dezvoltarea competențelor în domeniile igienă și acordarea primului ajutor se află pe listă

Dezvoltarea competențelor în domeniul incluziunii și dezvoltarea competențelor în domeniile igienă și acordarea primului ajutor sunt câteva dintre cursuri de pregătire profesională pentru personalul administrativ din școli și grădinițe, potrivit…
Vezi articolul