Nou subsecretar de stat la Educație, responsabil cu digitalizarea: Tudor-Ionuț Oprea, cu pregătire în psihologie, sănătate publică și digitalizare, fost consilier în guvernul Cioloș, fost lider în Liga studenților din străinătate

5.223 de vizualizări
subsecretar de stat la Educație
Tudor Oprea / Foto: Facebook.com
Premierul Florin Cîțu a numit un nou subsecretar de stat la Ministerul Educației, Tudor-Ionuț Oprea, printr-o decizie publicată marți în Monitorul Oficial. Într-un anunț publicat pe pagina sa de Facebook, Oprea scrie că se va ocupa de capitolul „digitalizarea educației”. Tudor Oprea, activ politic, în ultimul an, ca președinte al PLUS Brașov, are studii în psihologie și sănătate publică, urmate în străinătate, iar în ultimii ani și-a concentrat atenția asupra activităților din domeniul digitalizării.

Potrivit propriului CV de reprezentant PLUS, Tudor Oprea are o licență în psihologie la Universitatea York din Toronto și un master în sănătate publică la Universitatea Umea din Suedia, finalizat în 2014.

Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, Oprea scrie că „în era digitală, tinerii trebuie să fie pregătiți și să aibă capacitatea de a se adapta ușor unui câmp de muncă în constantă schimbare. Digitalizarea are un rol esențial în sistemul educațional, atât pentru formarea abilităților digitale și eliminarea discrepanțelor la nivel de acces la educație, cât și pentru eficientizarea și transparentizarea întregului sistem. Această numire mă onorează și, totodată, mă responsabilizează să dau ce am mai bun din mine pentru a dezvolta, împreună cu echipa din Ministerul Educației – România, sistemul educațional din România.”

Între 2012-2015, a fost secretar general al Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS).

Amintim că, anul acesta, organizația LSRS a ajuns recent de două ori în atenția publică – printr-un caz de fraudă la examen în care a fost implicat președintele său, respectiv printr-o cerere de finanțare, de către guvern, a studenților din străinătate.

În aceeași perioadă (2014) a fost, între altele, intern la Ministerul Tineretului și Sportului și la Administrația Prezidențială și a administrat baze de date la Societatea Academică din România.

În 2016, până în ianuarie 2017, a fost consilier în cancelaria fostului premier Dacian Cioloș. De atunci, este vicepreședinte și cofondator al “Smart Everything Everywhere”, organizație implicată în digitalizare, unde a coordonat, între altele, mai multe ediții Hackathon4Health și, potrivit CV-ului, s-a implicat în “cofondarea primului hub de inovație universitar”, alături de Universitatea din București (Abacus Hub).

De la mijlocul anului trecut este președinte PLUS Brașov.

Foto: Tudor Oprea / Facebook.com


6 comments
  1. Da dar pentru acest lucru trebuie mulți bani investiți în dotarea școlilor cu echipamente calculatoare, tablete , periferice , software cu licențe plătite de minister.Digitalizare înseamnă că fiecare elev înscris într-o unitate de învățământ să dispună de ele fără opreliști legate de situația familială.

  2. Plin de diplome 😀Putina meserie ,multa politica.Doar asta îți asigură un post de chiuleau pe un salar bun nu ??! Trăiască partidul și votanții !!!

  3. Bun, și ce legătură are un fost secretar general al LSRS (in perioada 2012-2015) cu o fraudă în care este implicat președintele de anul acesta al Ligii? … Se simțea nevoia de ceva ‘picant’ într-un articol care, altfel, ar fi sunat a știre pozitivă?

    1. Asta e pepiniera de fraude și relații cu persoane pe cât de influențe pe atât de dubioase. De ex la Iași liga studenților e sub papucul celor de la Rotary care sunt extensiea unei grupări a masoneriei. Deci dacă vrei să ajungi la cașcaval direct de pe băncile facultății , te bagi Intr o liga din asta a studenților , pe fata fac agitație pt drepturile stud prin spate învârt fonduri , vând și cumpăra examene , posturi , tabere , etc. Toată lumea cunoaște aceste lucruri , acuma le ști și tu că data viitoare sa nu mai întrebi ce și cum

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concurs metodiști 2023-2024. Înscrierile pentru profesorii care pot face inspecții, deschise de mai multe inspectorate școlare – documente / Rezultatele finale se publică până pe 6 octombrie, transmite Ministerul Educației

Înscrierile pentru profesorii care vor să devină metodiști, să îndrume profesori debutanți sau activități de mentorat și să poată lua parte la inspecțiile de specialitate, au fost deschise de către…
Vezi articolul
repartizare liceu 2020

Întârzieri și de peste șase luni ale burselor școlare, în special pentru elevii din mediul rural, semnalate de Federația Națională a Părinților. Organizația cere mai multor instituții acordarea integrală a drepturilor copiilor

Remedierea plăților întârziate ale burselor elevilor, mai ales în mediul rural, unde ar fi decalaje și de 6 luni, este cerută de Federația Națională a Părinților (FNP) în două adrese…
Vezi articolul