„Nu e coreeect!” Unde greşesc părinții de azi şi ce îmi vine şi mie să le strig din toate puterile? – Oana Moraru

Au copiii etape multe şi acute de „nu e drept” / „nu e corect”. Le au mai intense în perioadele marilor treziri – la 6 ani, la 9 ani, la 12.

E modul lor de a-şi pune limite protestând, dar mai ales modul lor de a se simți pe sine, pe dinăuntru, ca pe o entitate din ce în ce mai bine conturată şi distinctă de formele de autoritate din viața lor. Ca să ne individualizăm, avem cu toții nevoie să ne contestăm părinții, profesorii, anturajul, contextul, universul.

Pentru o vreme, contestațiile acestea sunt nediferențiate, generalizate, dramatice – tot ce se simte incomod pare să fie vina altcuiva.

E grea perioada, pentru că par mereu nemulțumiți. Îi vrem cu personalitate şi voce, dar nici văicăreți şi victime închipuite nu ne-ar plăcea să creştem.

Cu toate astea, fiindcă şi noi, părinții, suntem obosiți şi nervoşi, nu prea mai facem diferența între o nedreptate adevărată şi una închipuită. Ne lăsăm păcăliți sau agasați de văicăreli şi sărim să facem „dreptate” la fel de nediferențiat. Numai să nu îi mai vedem supărați.

Nu am văzut niciodată generații de părinți atât de „săritoare” în rezolvarea falselor nedreptăți. Părinți care se iau la răfuială între ei sau cer şcolii rezolvări pe suferințe ale ego-ului, ale orgoliilor copiilor lor. Nu pe suferințe reale, ale sufletului, ale limitelor personale sănătoase.

Nu a fost lăsat şi copilul lor primul la rând. Nu a fost pus imediat la punct colegul ironic. Nu a primit şi el roluri la fel de lungi la serbare. Pe el nu îl pune doamna la fel de des să răspundă. Lui nu i-a zâmbit azi. Ceilalți copii nu îi iau în seamă ideile de joc. Unii nu l-au primit ieri la jocul acela. Profesorul cutare i-a spus că a greşit pe un ton prea serios. Învățarea nu e mereu pe fond lejer şi distractiv la clasă. Şi tot aşa.

Ascult părintele pe speța pe care o descrie. Pun filtrul imediat: este suferința copilului tău una de integritate morală şi emoțională sau este una a orgoliului?

• nu interveni reparatoriu la inflamațiile orgolioase. Ego-ul are nevoie să se autoregleze pe sine şi în relații cu ceilalți.

• ascultă-l cu calm şi arată-i că nu va fi mereu primul, că dreptatea nu se împarte milimetric, că oamenii din jurul lor au propriile intenții emoții, dorințe, cu propriile adevăruri, perspective şi distorsiuni.

• lasa-l să simtă durerea orgoliului. Însoțeşte-l cu această durere, dar nu îl salva.

• fă diferența între „nu-i corect pentru că aş vrea ca viața să îmi cadă uşor, de la sine”, şi „nu-i corect pentru că ar trebui să îmi compromit integritatea”.

• fă diferența între „îmi apăs pe băşica ego-ului” şi „îmi calc pe suflet”.

• lasă-l să primească de la alții sare pentru inflamația stării de importanță personală, că îi face bine: îl învață unde e matca lui, unde sunt alegerile şi valorile personale, unde îi sunt limitele sănătoase.

Alfel, creştem generații întregi de misecuvenişti, narcisişti sau fragili ocupați cu vânătoarea de vinovați.

___

Oana Moraru este fondatoarea Școlii Helikon din București și Călărași, profesoară și coordonatoare de programe de formare, cu peste 30 de ani de experiență în învățământul de stat și privat. Consultant educațional, coordonatoarea platformei Vocea Părinților, autoarea volumelor „Copilul tău citește” și „Copilul tău scrie”, precum și coautoarea unui caiet de literație și a unei serii de cărți destinate în special copiilor de învățământ primar. Este o puternică voce socială, cu intervenții importante în momentele de criză societală. Desfășoară conferințe și sesiuni de formare cu părinți și profesori, în toată țara. Este cofondatoarea podcastului „Părinți CuMinți” alături de jurnalista Simona Gherghe.