Numărul copiilor afectați de închiderea școlilor din cauza pandemiei de coronavirus a crescut cu 38% în luna noiembrie, în lume. UNICEF: Redeschiderea școlilor, o prioritate

2.312 vizualizări
Deschiderea școlilor
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Numărul copiilor cu vârste școlare afectați de închiderea școlilor, ca măsură de oprire a răspândirii COVID-19, a crescut cu 38% în luna noiembrie, punând o presiune semnificativă pe procesul de educație și pe bunăstarea a încă 90 de milioane de elevi din întreaga lume, atrage atenția UNICEF într-un comunicat de presă. Drept urmare, organizația transmite un apel guvernelor de a face din redeschiderea școlilor o prioritate, a lua toate măsurile pentru asigurarea siguranței în sălile de clasă și a evita închiderea școlilor la nivel național.

Potrivit datelor colectate de UNESCO, pentru unu din cinci elevi, adică pentru 320 de milioane de copii la nivel internațional, școlile sunt închise de la 1 decembrie, ceea ce înseamnă încă 90 de milioane de copii față de cei 232 de milioane înregistrați la 1 noiembrie. În schimb, în luna octombrie numărul copiilor afectați de închiderea școlilor a scăzut cu aproape două treimi.

„În ciuda a tot ceea ce știm în prezent despre COVID-19, despre rolul școlilor în transmiterea comunitară a virusului și despre pașii pe care îi putem întreprinde pentru a le oferi copiilor condiții sigure la școală, ne îndreptăm în direcția greșită cu pași extrem de repezi”, a spus Robert Jenkins, Directorul Departamentului Internațional pentru Educație al UNICEF.

„Dovezile arată că școlile nu sunt factorii principali de transmitere a virusului. Cu toate acestea, suntem martorii unei tendințe alarmante a guvernelor de a închide din nou școlile ca primă măsură de restricționare, și nu ca ultim resort. În unele cazuri, școlile se închid la nivel național, în loc de a fi închise în funcție de comunitate, iar copiii continuă să sufere de pe urma efectelor devastatoare pe care aceste măsuri le au asupra învățării, asupra sănătății lor mintale și psihice și asupra siguranței lor”, a mai spus acesta.

Când școlile se închid, copiii se află în risc de a-și pierde educația, sistemul de sprijin, alimentația și sănătatea, iar copiii din mediile cele mai dezavantajate, care riscă cel mai mult să abandoneze școala, plătesc prețul cel mai scump. Și cum milioane de copii stau departe de sălile de clasă de mai bine de nouă luni și un număr și mai mare de copii retrăiesc această situație bulversantă, UNICEF se teme că prea multe școli se închid în mod nenecesar și nu s-a pus accent suficient pe pașii necesari pentru ca școlile să fie în siguranță față de COVID-19.

Un studiu recent care a folosit date din 191 de state a arătat că nu există nicio asociere între situația școlii și ratele infecțiilor cu COVID-19 în comunitate. Date fiind dovezile insuficiente care să ateste că școlile cresc ratele de transmitere a virusului, UNICEF îndeamnă guvernele să facă o prioritate din redeschiderea școlilor și să ia toate măsurile posibile pentru a oferi condiții optime de siguranță în unitățile educaționale.

Cadrul UNICEF pentru redeschiderea scolilor, publicat împreună cu UNESCO, UNHCR, Programul Alimentar Mondial și Banca Mondială, oferă sfaturi practice pentru autoritățile naționale și locale. Ghidul se axează pe reforma politicilor, pe cerințele financiare, pe operații sigure, pe educație compensatorie și pe îngrijire, protecție și soluții pentru copiii cei mai marginalizați.

„Lucrurile pe care le-am aflat despre școlarizare pe durata pandemiei de COVID-19 sunt clare: beneficiile păstrării școlilor deschise depășesc cu mult pe costurile închiderii lor, iar închiderea școlilor la nivel național trebuie evitată cu orice preț”, a spus Jenkins.

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea


5 comments
  1. Şcolile trebuie să fie deschise,nu închise.

  2. Cred că înainte de a deschide școlile ar trebui să se asigure condiții în școli, iar elevii și profesorii ar trebui să aibă transport școlar. În acest fel transmiterea colectivă nu ar mai fi așa de mare.

    1. @B pentru ca nu sunt vectori de transmitere si nici focare. Bine ca sunt deschise Mall-urile si salile de sport.

      1. @M
        Sper ca opinia dvs e a cuiva care e in bransa, nu doar a cuiva care citeste studii. Eu va pot da, din bransa, dintr-un singur loc, in doar o luna (sept-oct) zeci de exemple de copii care s-au infectat si au transmis parintilor si de parinti care, infectati fiind, si-au trimis copiii la scoala. Pana sa se testeze, pe cont propriu, caci statul a facut fix 0(ZERO) teste in scoli, toti acesti copii au facut du-te vino casa-scoala. Si vorbesc doar de cazurile depistate, si doar intr-o luna.
        PS. Cu mall-urile aveti dreptate, cu salile de sport nu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

(P) Jocuri STEM, jocuri de codare prin care copiii învață limbajul programării, board games și seturi pentru călătorii – pe magazinul online Mara and Tom. Antreprenoarea Iulia Mizgan spune povestea magazinului ce reunește jucării educative, concepute de cercetători cu dorința de a învăța prin joacă

Jocuri de logică, jocuri cu circuite de electricitate, cu magneți sau lasere și lumini – perfecte pentru toate călătoriile cu mașina sau cu avionul, dar și board games care aduc…
Vezi articolul

Premiul Nobel pentru Pace 2022: Lupta pentru drepturile omului a dus distincția la Ales Bialiatski din Belarus și la două organizații pentru democrație. Cei 918.000 de euro se împart în mod egal

Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2022 este acordat avocatului pentru drepturile omului Ales Bialiatski din Belarus, organizației ruse pentru drepturile omului Memorial și organizației ucrainene pentru drepturile omului Center…
Vezi articolul

Rectorul Politehnica București, Mihnea Costoiu, după incendiile din campusul Regie: Nu putem lucra la instalațiile electrice cu studenți în cămine, care sunt cazați și vara / Student: Facem mâncare în cameră pentru că nu avem bucătărie pe hol – VIDEO

Lucrările de întreținere și de schimbare a rețelei electrice din căminele studențești ale Universității Politehnica București (UPB) nu pot fi făcute nici pe timpul verii, când este vacanță, spune rectorul…
Vezi articolul

LISTA Sumele pe care profesorii le vor primi pentru a participa la examenele naționale și concursurile pentru cadre didactice au crescut cu 30%, anunță Ministerul Educației / Mișcarea vine pe fondul grevei suspendate din Învățământ și după ce au existat intenții de boicotare a probelor de la Bac sau Evaluarea Națională

Ministerul Educației a anunțat că majorează cu 30% sumele de bani primite de profesori dacă se implică în desfășurarea Evaluării Naționale și a examenului de Bacalaureat 2023, potrivit ordinului de…
Vezi articolul